Marian Avram
167 vizualizări 14 apr 2018

Şedinţa Consiliului de Securitate va începe la ora 17, ora României.

O alianţă formată din SUA, Marea Britanie şi Franţa a lansat, sâmbătă dimineaţă (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc. Anunţul bombardamentului a venit de la preşedintele SUA, Donald Trump, într-o declaraţie de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor "bombardamente punctuale" asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale "dictatorului" Bashar al-Assad. Preşedintele american avertizase încă de miercuri că Statele Unite vor ataca Siria în urma unui atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad. Regimul aflat la conducere în Siria, precum şi Rusia au negat însă orice implicare acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operaţiune militară.

Citește și: