Sorina Ionaşc
Mihai SCHIAU
46235 vizualizări 6 iul 2015

Referendum istoric duminică în Grecia. Chemaţi să voteze planul de austeritate al creditorilor internaţionali, grecii au spus „NU” într-o proporţie covârşitoare. Potrivit rezultatelor oficiale, 61.3% dintre greci au ales „NU”, iar 38.7% „DA”. Premierul Alexis Tsipras le-a mulţumit grecilor pentru „alegerea curajoasă”. „Voi pune în aplicare acest mandat fără ezitare, care nu este un mandat de ieşire din Europa, ci un mandat pentru întărirea poziţiei Greciei în negocierile cu UE”, a spus el.

După primele rezultate oficiale, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Francois Hollande, au avut o discuţie telefonică în care au căzut de acord că un summit al liderilor din zona euro ar trebui să aibă loc marţi. Luni seară este programată o întâlnire a celor doi.

UPDATE 19:33 Euclide Tsakalotos a fost numit în funcţia de ministru de Finanţe al Greciei, înlocuindu-l pe Yanis Varoufakis, care a demisionat, informează presa elenă. Până acum acesta a fost secretar de stat în Ministerul de Externe. Ceremonia pentru depunerea jurământului este programată luni seară.

UPDATE 19:10 Tsipras are susţinerea a cinci partide din Grecia. Ministrul grec al Apărării Panos Kammenos a anunţat luni că trei partide de opoziţie au semnat o declaraţie de susţinere a premierului Alexis Tsipras în vederea negocierii unui nou plan de salvare cu creditorii, relatează The Associated Press în pagina electronică.

Astfel, cinci partide se reunesc, în total, în spatele premierului, care avea deja susţinerea formaţiunii sale, Syriza (extremă stânga), şi a Partidului Grecilor Independenţi (naţionalişti) care face parte din coaliţie.

În opinia lui Kammenos, această susţinere anunţă o "nouă eră" în politica greacă şi sporeşte şansele Atenei de a ajunge la un acord cu creditorii săi europeni şi internaţionali. Detalii, AICI.

UPDATE 19:05 Băncile din Grecia rămân închise, informează presa internaţională. Grecii pot scoate de la bancomate tot maximum 60 de euro.

UPDATE 18:49 Marine Le Pen, liderul partidului francez Frontul Naţional, îndeamnă ţările din Uniunea Europeană să constate "eşecul" monedei euro şi să revină la monedele naţionale, după ce duminică poporul grec a respins măsurile de austeritate propuse de creditori, relatează publicaţia franceză Atlantico.

Discutând rezultalele referendumului de duminică din Grecia, Marine Le Pen, preşedinta partidului de extremă-dreapta Frontul Naţional, a declarat, în cadrul unui interviu acordat postului francez BFM TV, că "BCE trebuie să înceteze imediat să mai facă abuz de putere şi să nu mai priveze Grecia de lichidităţi".

"Sunt de părere că trebuie să constatăm eşecul monedei euro şi să ne concentrăm pe organizarea unui proces de revenire la monedele naţionale", a adăugat Marine Le Pen.

UPDATE 17:42 Noul ministru de Finanţe al Greciei este Euclid Tsakalotos, unul dintre negociatorii Greciei.

UPDATE 17:45 FMI este pregătit să asiste Grecia, a transmis directorul Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde. "FMI ia act de referendumul din Grecia. Monitorizăm situaţia cu atenţie şi suntem pregătiţi să ajutăm Grecia dacă ne va cere asta", a zis Lagarde, potrivit The Guardian.

UPDATE 17:30 Eurogrup aşteaptă noi propuneri din partea Greciei, dar rezultatul referendumului va îngreuna negocierile, afirmă preşedintele instituţiei, Jeroen Dijsselbloem, subliniind că menţinerea statului elen în zona euro va necesita "reforme dificile".

"Rezultatul referendumului este foarte neplăcut pentru viitorul Greciei", a declarat Jeroen Dijsselbloem, citat de cotidianul italian Il Sole 24 Ore.

UPDATE 16:25 Premierul Alexis Tsipras a vorbit cu cancelarul Angela Merkel la telefon şi au convenit ca autorităţile de la Atena să-şi prezinte programul de reforme marţi, la summitul extraordinar al statelor din zona euro, anunţă BBC, citând presa din Grecia. Detalii, AICI.

UPDATE 16:23 Amintim faptul că Grecia a rămas fără ministru de Finanţe, după ce Yanis Varoufakis şi-a dat demisia în această dimineaţă. Potrivit presei internaţioanle, este foarte probabil ca înlocuitorul lui Varoufakis să fie chiar unul din echipa de negociatori, Euclid Tsakalotos. Potrivit Reuters, citat de BBC, Varoufakis le-a zis jurnaliştilor de la Atena că deşi el pleacă, se vor vedea cu Tsakalotos.

UPDATE 16:00 Ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, a declarat că referendumul din Grecia reprezintă o respingere a regulilor din zona euro. "Dacă Grecia vrea să rămână în zona euro, trebuie să propună reforme mai mari decât cele prezentate până acum. Nu putem abandona Grecia, dar toate statele UE trebuie să se pregătească acum să ofere un ajutor umanitar. Grecia este ameninţată de insolvenţă", a spus Sigmar Gabriel, potrivit Reuters.

UPDATE 15:48 Premierul Alexis Tsipras a avut o convorbire telefonică cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Potrivit BBC, subiectul discuţiei a fost datoria Greciei şi, potrivit unui comunicat de presă al Kremlinului, Putin "şi-a exprimat susţinerea faţă de poporul grec în dificultăţile cu care se confruntă". Mai mult, acelaşi comunicat arată şi faptul că Tsipras şi Putin au discutat despre "dezvoltarea cooperării dintre Rusia şi Grecia".

UPDATE 15:08 Ministrul de Finanţe al Germaniei susţine că datoria Greciei nu poate fi redusă, iar subiectul nu este pe agenda guvernului german. Purtătorul de cuvânt al ministerului, Martin Jaeger, a precizat că nu există fundament pentru o astfel de măsură, mai ales că autorităţile elene încă nu au făcut noi propuneri pentru un alt plan de salvare.

UPDATE 14:33 În aceste momente, se desfăşoară o întâlnire între liderii partidelor din Grecia, pentru a discuta punctele de pornire în următoarele negocieri. La întâlnire participă şi Alexis Tsipras, care, potrivit The Guardian, urmează să aibă o discuţie şi cu preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cu cancelarul german, Angela Merkel.

UPDATE 14:31 Conducerea BCE urmează să aibă o discuţie, luni seara, despre un fond de urgenţă pentru Grecia, au declarat surse oficiale pentru Reuters.

UPDATE 13:54 Grecia ar trebui să beneficieze de un nou plan de salvare şi ar trebui să rămână în zona euro, a declarat ministrul spaniol al Economiei, Luis de Guindos, potrivit BBC. Spania este deschisă noilor negocieri cu guvernul de la Atena.

UPDATE 13:40 Comisia Europeană nu va începe negocierile fără un mandat din partea miniştrilor de Finanţe din zona euro, a anunţat vicepreşedintele CE, responsabil cu euro şi dialog social, Valdis Dombrovskis. "Eurogroup are toate instrumentele să menţină stabilitatea economică a zonei euro. Un răspuns NU complică grupurile, s-a creat o distanţă foarte mare între Grecia şi Zona euro. Comisia Europeană este, în continuare, dornică să găsească o soluţie, dar pentru noi negocieri avem nevoie de mandat de la Eurogroup", a anunţat Dombrovskis, de la Bruxelles.

În plus, vicepreşedintele CE a precizat că reformele din Grecia au fost implementate doar parţial şi că Guvernul Tsipras este vinovat pentru eşecul înregistrat în ce priveşte creşterea economică.

UPDATE 13:11 Negocierile cu Grecia nu pot fi reluate deocamdată, a anunţat purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel. "Uşile rămân deschise pentru un nou plan de salvare a Greciei, chiar şi după rezultatul referendumului, dar negocierile nu pot începe încă. În lumina deciziei cetăţenilor greci, condiţiile pentru a începe noi negocieri nu sunt încă îndeplinite", a spus Steffen Seibert, anunţă BBC.

UPDATE 12:16 Miniştrii de Finanţe ai UE se vor întâlni în prima parte a zilei de marţi. Membrii Eurogroup au fost convocaţi pentru ora 13:00, în condiţiile în care de la ora 18:00 este programat summit de urgenţă al zonei euro, anunţă preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem, potrivit The Guardian.

Potrivit unui comunicat de presă, membrii Eurogroup aşteaptă noi propuneri de reforme din partea autorităţilor de la Atena.

UPDATE 11:46 Preşedintele Klaus Iohannis spune că, deşi Grecia a votat ”Nu” la referendumul de duminică, speră că înţelepciunea politică şi economică va prima în cele din urmă şi se vor găsi soluţii care să însemne ”Da” pentru viitorul european al Greciei. Mai multe detalii AICI

UPDATE 11:03 Euro s-a depreciat, dar a atins doar minimul ultimei săptămâni, în urma votului negativ de la referendumul din Grecia care va avea pe termen lung un impact limitat pe pieţele financiare, potrivit analiştilor citaţi de Bloomberg. "Reacţia pieţei a fost până acum remarcabil de calmă. Majoritatea oamenilor stau deoparte şi aşteaptă să vadă cum răspund autorităţile europene", a declarat Callum Henderson, director pentru cercetări în domeniul valutar la Standard Chartered în Singapore. Mai multe detalii AICI.

UPDATE 10:14 Sky News publică ultimele rezultate oficiale, după numărarea a 100% dintre voturi. 61.3% dintre greci au spus ”NU”, iar 38.7% au spus ”DA”.

UPDATE 09:40 Un parlamentar german, apropiat al Angelei Merkel, susţine că Grecia ar trebui să iasă din zona euro. ”Acest vot înseamnă că Grecia nu pot continua în zona euro. BCE trebuie să nu mai finanţeze o Grecie falimentară”, a declarat Klaus Peter Willsch, potrivit BBC, adăugând că liderii UE ar trebuie să discute despre organizarea Grexitului. ”Grecia poate sta în UE, dar nu şi în zona euro. Ne-au şantajat. Au încercat să-i ia ostatici pe plătitorii de taxe din alte ţări”, a mai spus germanul.

UPDATE 08:58 Ministrul de Finanţe Yanis Varoufakis A DEMISIONAT, la cererea unor membri Eurogroup. Detalii, AICI.

 

UPDATE 08:45 REZULTATE FINALE: 61% au spus NU, iar 39% au spus DA, potrivit BBC.

UPDATE 01:55 Ministrul de Finanţe al Slovaciei, Peter Kazimir: ”Coşmarul euroahitecţilor că o ţară poate părăsi clubul pare a fi un scenariu realist după ce Grecia a votat NU azi”

UPDATE 01:30 Premierul grec, Alexis Tsipras, a avut o întrevedere cu preşedintele Prokopis Pavlopoulos, căruia i-a transmis faptul că ţara are nevoie de ”un front naţional puternic” pentru a negocia o modalitate de a ieşi din criză.

UPDATE 01:02 După centralizarea a 94% dintre voturi, reiese faptul că 61.3% au votat ”NU”, iar 38.7% au spus ”DA”.

UPDATE 01:02  ”Rezultatul referendumului este regretabil pentru Grecia. Pentru revenirea economică a Greciei, măsurile de austeritate şi reformele sunt inevitabile. Aşteptăm iniţiativa autorităţilor elene. Miniştrii de Finanţe din UE se vor întâlni marţi, 7 iulie”, a declarat preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem.

UPDATE 00:58 Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat că rezultatul referendumului lasă Grecia într-o poziţie mai proastă în negocierile care vor urma. ”Este o zi dificilă. Este o largă majoritate în Grecia şi promisiunea premierului Tsipras către poporul grec, care le-a spus că Grecia va avea un cuvânt mai greu de spus în negocieri. Dar nu e adevărat”, a spus Schulz, avertizându-l pe Tsipras că mai are de convins încă 18 lideri ai zonei euro că este posibilă o nouă negociere. 

UPDATE 00:24 Potrivit rezultatelor anunţate după numărarea a 90 la sută din voturi, 61,45 % dintre alegători au respins măsurile economice propuse de UE, iar 38,55 % s-au pronunţat în favoarea acestora. 

UPDATE 00:17 Donald Tusk a convocat un summit al statelor din zona euro pentru marţi, ora 18:00. În seara aceasta, preşedintele Comisiei Europene, Jean CLaude Juncker, va susţine o videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele BCE, Mario Draghi şi preşedintele Eurogroup, Jeroen Dijsselbloem.

TITLURILE OREI

  • După numărarea a 85% din voturile de la referendum, opţiunile sunt împărţite astfel: 61,5% „NU”, 38,5% „DA”

 

  • Premierul Alexis Tsipras le-a mulţumit grecilor pentru votul la referendum, susţinând că acesta va da greutate negocierilor. „Odată cu alegerea istorică de azi, poporul grec a răspuns corect. Nu au răspuns dacă vor să iasă din Europa. Europa nu poate fi o stradă cu o singură direcţie pentru austeritate. Grecii vor o Europa a democraţiei. Grecia va merge înainte cu negocierile şi va încerca să găsească o soluţie mai sănătoasă. Sunt sigur că BCE realizează de criza umanitară din ţara noastră. Vrem să continuăm negocierile şi să avem un plan viabil de investiţii acceptat. Vrem dreptate socială şi să devenim mai puternici, să ne întărim financiar. Încercăm să ajungem la un acord cu UE, dar de data aceasta pe masa negocierilor se va afla şi datoria. Putem avea o soluţie viabilă doar dacă restructurăm datoria”

 

  • Ministrul de Finanţe, Yanis Varoufakis, a susţinut că grecii au luat o decizie curajoasă spunând „NU” planului de austeritate. „Este un mare DA pentru democraţia din Europa”, a comentat el.

 

  • Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Francois Hollande, au avut o discuţie telefonică în care au căzut de acord că un summit al liderilor din zona euro ar trebui să aibă loc marţi. Luni seară este programată o întâlnire a celor doi.

 

  • Liderul partidului Noua Democraţie, Antonis Samaras, a demisionat după eşecul campaniei „DA”.

 

UPDATE 23:40 Prima declaraţie a lui Alexis Tsipras, după referendum: ”Am demonstrat că democraţia nu poate fi şantajată. Grecii au făcut o alegere curajoasă, una care va schimba dezbaterile din Europa. Trebuie să ridicăm din nou Grecia. Să căutăm unitate naţională şi stabilitatea financiară. Le mulţumesc miilor de cetăţeni europeni care au ieşit pe străzi şi şi-au arătat solidaritatea cu poporul grec. Noi, grecii, am luat o decizie foarte curajoasă săptămâna trecută, pentru a găsi o soluţie viabilă cu creditorii şi să ieşim din acest cerc vicios al austerităţii. Voi pune în aplicare acest mandat fără ezitare, care nu este un mandat de ieşire din Europa, ci un mandat pentru întărirea poziţiei Greciei în negocierile cu UE. Odată cu alegerea istorică de azi, poporul grec a răspuns corect. Nu au răspuns dacă vor să iasă sau nu din Europa. Europa nu poate fi o stradă cu o singură direcţie pentru austeritate. Grecii vor o Europa a democraţiei. Grecia va merge înainte cu negocierile şi va încerca să găsească o soluţie mai sănătoasă. Sunt sigură că BCE realizează de criza umanitară din ţara noastră. Vrem să continuăm negocierile şi să avem un plan viabil de investiţii acceptat. Vrem dreptate socială şi să devenim mai puternici, să ne întărim financiar. Încercăm să ajungem la un acord cu UE, dar de data aceasta pe masa negocierilor se va afla şi datoria. Putem avea o soluţie viabilă doar dacă restructurăm datoria”

UPDATE 23:34 În scurt timp, numărătoarea voturilor se va termina. Până acum, 85% dintre voturi au fost centralizate. Dintre acestea, 61.5% reprezintă voturile ”NU”, în timp ce doar 38.5% reprezintă ”DA”, anunţă BBC.

UPDATE 23:22 Miniştrii de Finanţe ai UE se vor întâlni săptămâna aceasta pentru a discuta despre rezultatele referendumului din Grecia.

UPDATE 23:18  76.59% dintre voturi au fost numărate. Potrivit ultimelor rezultate parţiale, 61.6% au votat ”NU”, iar 38.4% au votat ”DA”.

UPDATE 23:12 Primele efecte ale referendumului: Antonis Samaras, fostul premier al Greciei, şi-a dat demisia din fruntea partidului Noua Democraţie.

UPDATE 23:10 Sky News: Angela Merkel şi Francois Hollande au cerut ca un summit special al statelor din zona euro să fie organizat marţi.  

UPDATE 22:50 S-au numărat 65.71% dintre voturi. Până în acest moment, 61.37% au spus ”NU”, 38.63% au spus ”DA”, anunţă Sky News.

UPDATE 22:40 Ministrul de Finanţe al Greciei, Yanis Varoufakis, a ţinut o conferinţă de presă, în care a spus că speră că negocierile cu creditorii vor fi reluate, scrie BBC. ”De mâine, Europa, a cărei inimi bate în seara asta în Grecia, va începe să-şi vindece rănile. Poporul grec şi-a spus cuvântul: fără alte tăieri, dar cu reforme adevărate. NU-ul de azi este un mare DA pentru o Europă democratică şi întăreşte protecţia Greciei oferită oamenilor săi. Timp de cinci luni, creditorii au refuzat negocierile substanţiale, ne-au impus închiderea bîncilor şi au planificat umilirea noastră. Grecii au spus NU celor cinci ani de umilire”, a spus Varoufakis, potrivit The Guardian.

UPDATE 22:36 Vicecancelarul Germaniei, Sigmar Gabriel, a declarat că noi negocieri cu Grecie sunt ”greu de imaginat”, după un vot ”NU” la referendum, potrivit Sky News. ”Tsipras a distrus acum ultima posibilitate de compromis”, a spus el.

UPDATE 22:29 Televiziunile din Grecia, citate de The Guardian, anunţă faptul că premierul grec, Alexis Tsipras a vorbit deja cu câţiva lideri europeni, începând cu preşedintele francez, Francois Hollande. Sunt şi zvonuri potivit cărora şi preşedintele BCE, Mario Draghi, ar fi fost contactat.

UPDATE 22:00 După numărarea a 50% din voturi opţiunile sunt împărţite astfel: 61,21% „NU”, 38,79% „DA”

UPDATE 21:45 După numărarea a 30% din voturi, opţiunile sunt împărţite astfel: 60,7% „NU”, 39,3% „DA”

UPDATE 21:30 Miniştrii de finanţe din zona euro nu au planificată o întâlnire de urgenţă mâine în cazul Greciei. "În nici un caz. Miniştrii nu ar şti ce să discute", a declarat un oficial citat de Reuters.

UPDATE 21:15 Ministerul de Interne al Greciei a lansat o proiecţie oficială a rezultatului referendumului, arătând că tabăra „NU” va câştiga cu 61%, potrivit The Guardian.

UPDATE 21:10 Euclid Tsakalotos, ministru adjunct de externe şi negociator-şef, a declarat la o televiziune grecească, citată de BBC: "Vom negocia o soluţie care este viabilă financiar". Întrebat cum s-ar putea ajunge la un acord în 48 de ore în condiţiile în care guvernul şi creditorii nu au fost de acord asupra unui număr de probleme de bază timp de cinci luni, el a spus că acum exitsă două noi puncte importante care au modificat situaţia: "În primul rând, guvernul are acum un nou mandat popular şi al doilea este cel mai recent raport al FMI, care spune că datoria Greciei este nesustenabilă".

UPDATE 20:50 După numărarea a 20% din voturi, rezultatele sunt: 60,49% „NU” - 39,51% „DA”.

UPDATE 20:45 Banca Naţională a Greciei va solicita în această seară Băncii Centrale Europene să ridice limita plafonului de numerar de urgenţă impusă weekend-ul trecut, relatează AFP, citat de BBC. Această decizie a determinat Grecia să impună cetăţenilor limite la retragere de numerar şi alte restricţii.

UPDATE 20:37 Euclid Tsakalotos, coordonatorul grec privind negocierile cu instituţiile financiare, a anunţat că Guvernul Greciei nu intenţionează să emită nicio monedă paralelă dacă rezultatele oficiale vor confima respingerea de către majoritatea cetăţenilor a măsurilor economice propuse de creditori. "Nu avem planuri de emitere a unei monede paralele", a declarat Tsakalotos.

UPDATE 20:30 Potrivit Reuters, Banca Greciei va solicita Băncii Centrale Europene mai multă asistenţă de urgenţă cu lichidităţi pentru băncile sale.

UPDATE 20:20 După numărarea a 7,4% din voturi, rezultatele sunt : 59,7% „NU” - 40,3% „DA”

UPDATE 19:35 Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Francois Hollande, se vor întâlni luni seară pentru a discuta situaţia Greciei, după referendum.

De reamintit că Francois Hollande s-a pronunţat, în cursul săptămânii, pentru încheierea unui acord rapid cu Grecia.

UPDATE 19:18 Prezenţa la urne în referendumul organizat în Grecia pe tema măsurilor economice a depăşit nivelul de 40 la sută, astfel că plebiscitul va fi validat, anunţă Ministerul de Interne de la Atena.

UPDATE 19:12 Toate televiziunile greceşti declară victoria taberei „NU”.

UPDATE 19:00 VOTUL LA REFERENDUM S-A ÎNCHEIAT.  51,5% dintre greci au spus „NU”, iar 48,5% „DA”, potrivit unui sondaj al televiziunii elene, citat de ziarul francez Le Monde

Rezultate parţiale

UPDATE 18:46 Jurnaliştii greci le-au spus celor de la BBC că numărul celor care au spus "NU" la referendum îl devansează pe cel al celor care au votat pentru planul de austeritate.

UPDATE 18:30 The Guardian, The Telegraph şi Sky News, citând surse oficiale, susţin că, dacă rezultatele referendumului arată "NU", atunci guvernul de la Atena va trimite negociatorii la Bruxelles, pentru noi discuţii cu membrii Eurogroup, chiar în această noapte. "O înţelegere ar putea fi încheiată în mai puţin de 24 de ore", a declarat ministrul de Finanţe al Greciei, Yanis Varoufakis, pentru CNBC.

UPDATE 18:04 Grecia pregăteşte o amnistie fiscală pentru grecii care au conturi în franci elveţieni, potrivit The Guardian, care citează ziarul elveţiani Neue Zurcher am Sonntag Zeitung. Grecia este atât de disperată după bani încât se gândeşte inclusiv în a-i salva pe evazionişti de anchetare dacă aceştia plătesc 21% din veniturile nedeclarate. Ziarul elveţian citează "surse din cercuri foarte informate". Estimările făcute asupra conturilor deţinute de greci în Elveţia sunt extrem, de vagi - se încadrează între 2 miliarde de euro şi 200 de miliarde de euro.

TITLURILE OREI

  • Amintim faptul că aproape 10 milioane de greci sunt aşteptaţi la urne să voteze pentru sau împotriva măsurilor austere propuse de liderii Uniunii Europene, în scopul redresării economice a Greciei. Secţiile de votare au fost deschise la ora 7:00 şi se vor închide la 19:00. Premierul elen, Alexis Tsipras, a votat în jurul orei 10:30. Detalii, aici.
  • Pe lângă cozile de la secţiile de votare, grecii au format, din nou, cozi lungi în faţa bancomatelor.
  • Între timp, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a avertizat Grecia că, dacă rezultatul referendumului va fi "NU", atunci ţara va ieşi din zona euro. Declaraţia integrală a lui Schulz o puteţi citi aici.
  • Autorităţile elene au plănuit ca, după închiderea urnelor, armata să fie mobilizată şi să patruleze pe străzi, totul pentru a menţine ordinea publică. Despre planul secret Nemesis, citiţi aici.
  • Deşi nu au apărut încă exit-polluri, Financial Times a intrat în posesia unui sondaj de opinie realizat chiar înainte de deschiderea urnelor. Potrivit acestuia, câştigătorii referendumului ar fi cei care spun "NU". În plus, o televiziune din Grecia, Mega TV, susţine că, până la ora 15:00, prezenţa la vot era de 35%, în condiţiile în care este necesar un procent de 40 pentru ca referendumului să fie valabil.

 

UPDATE 16:34 O cofetărie din Grecia participă la referendum într-un mod inedit. Au copt prăjiturele, pe care au scris "OXI" (NU) şi "Nai" (DA). "DA sau NU, veniţi să faceţi o alegere mai uşoară la noi. Orice aţi alege, sunt la fel în interior".

 

UPDATE 15:58 Banca centrală a Germaniei (Bundesbank) va suferi pierderi superioare cifrei de 14,4 miliarde de euro, suma menţinută ca rezervă pentru fluctuaţii ale monedei euro, dacă Grecia va ieşi din zona euro, afirmă preşedintele instituţiei, Jens Weidmann, conform unor surse citate de presa germană.

Detalii, AICI.

UPDATE 15:52 The Telegraph citează un sondaj de opinie dat de Financial Times, care îi dă câştigători pe cei care votează "NU". Procentul, cu tot marjă de eroare, s-ar situa între 51-53%. Sondajul nu a fost încă dat publicităţii, dar a fost realizat chiar înainte ca secţiile de votare să fie deschise.

UPDATE 15:44 Guvernul Greciei a elaborat un plan secret de securitate care prevede mobilizarea armatei în principalele oraşe, începând de duminică seară, dacă se vor înregistra violenţe după sfârşitul referendumului pe tema măsurilor de austeritate, scrie Mediafax. Potrivit publicaţiei Sunday Times, planul secret - Nemesis - prevede mobilizarea unor patrule militare pe străzile marilor oraşe începând de duminică de la ora 19.00, când se va încheia referendumul pe tema situaţiei economice.

Detalii, AICI.

UPDATE 14:28 Ministrul grec al Apărării, politicianul de extremă-dreapta Panagiotis Kammenos, a declarat duminică, după ce a votat la Atena, că "poporul trebuie să decidă", afirmând că băncile au fost închise "de opoziţie", informează La Repubblica.

"Lumea nu trebuie să se teamă de poporul grec", a declarat Kammenos, care este ministru al Apărării şi liderul partidului de extremă-dreapta Grecii Independenţi. Formaţiunea radicală a format Guvernul împreună cu partidul de extremă-stânga Syriza, condus de premierul Alexis Tsipras.

"Bancomatele? Au fost închise de opoziţie", a acuzat Kammenos, sugerând că în spatele închiderii băncilor greci ar fi o manevră internaţională inspirată de opoziţia de centru-dreapta şi centru-stânga.

UPDATE 14:20 Fostul premier grec, George Papandreou, a transmis că, pentru Grecia, este mai bine să rămână în zona euro dacă vrea cu adevărat să se reformeze.

"Pentru marile schimbări, este de o importanţă strategică să rămână în nucleul dur al zonei euro pentru a putea produce marile schimbări în mod eficient. Negocierile nu reprezintă un zar în mâna unui guvern aflat într-o poziţie dificilă. Este o negociere continuă, zilnică şi sistematică" pentru ca vocea Greciei să fie auzită, ca vocea grecilor să fie auzită", a declarat papandreu, după ce a votat, potrivit BBC.

UPDATE 14:14 Preşedintele Parlamentului European, după ce a avertizat grecii că un "NU" la referendum echivalează cu ieşirea din zona euro, acum vine cu gânduri mai bune. Martin Schulz a spus că UE ar putea acorda Greciei mai multe împrumuturi de urgenţă pentru a-şi putea plăti salariile funcţionarilor publici şi pentru a putea menţine în funcţiune serviciile publice, precum transportul, energia şi sistemul sanitar.

"Nu vom abandona poporul grec", a spus Schulz, potrivit The Guardian.

UPDATE 14:05 Ministrul grec al Reformelor Administrative, a spus că Syriza, partidul lui Tspiras, nu ar trebui să plece de la putere dacă vor pierde referendumul. "O să fim criticaţi în multe lucruri, dar avem un mandat pentru a rupe sistemul de oligarhi. O demisie a guvernului ar fi, în opinia mea, o renunţare la mandatul său", a spus George Katrougalos, potrivit BBC.

UPDATE 12:52 Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a lansat un avertisment către greci: va fi necesară introducerea unei noi monede în cazul în care rezultatul referendumului va fi "NU".

"Mai este Grecia în zona euro după acest referendum? Cu siguranţă, dar dacă grecii vor spune NU, atunci vor trebui să introducă o monedă nouă după referendum, asta pentru că euro nu este disponibil ca metodă de plată. În momentul în care cineva introduce o nouă monedă, iese din zona euro. Asta îmi dă speranţe că oamenii nu vor vota NU astăzi", a declarat Schulz, într-un interviu pentru un post de radio german, citat de The Guardian.

UPDATE 12:46 Ministrul grec de Finanţe, Yanis Varoufakis, a votat, la o secţie din Atena. "Grecii au ocazia de a-şi spune punctul de vedere auspra ultimatumului dat de membrii Eurogroup, să arate că democraţia şi că euro pot convieţui. Democraţia este o floare fragilă care trebuie îngrijită", a spus Varoufakis, potrivit The Telegraph.

UPDATE 12:43 Preşedintele Greciei, Prokopis Pavlopoulos, a votat şi el, îndemnând ţara să rămână unită, indiferent de rezultatele referendumului de duminică. "Ziua de azi aparţine doar cetăţenilor. Ei sunt chemaţi să decidă, aşa cum consideră ei şi ghidaţi doar de interesele naţionale, viitorul ţării noastre şi a poporului nostru", a declarat Pavlopoulos.

UPDATE 12:35 În timp ce unii se înghesuie la secţiile de votare pentru a-şi exprima opţiunea privind viitorul economic al ţării, mulţi greci au format, din nou, cozi lungi la bancomate. Potrivit presei străine, bancomate nu mai au bancnote de 20 de euro, ceea ce înseamnă că fiecare grec poate scoate de la bancă maximum 50 de euro, nu 60.

FOTO: BBC// Andrea Herrera

UPDATE 12:30 "Astăzi, democraţia cucereşte frica", a spus premierul grec, Alexis Tsipras. La scurt timp după ce şi-a exercitat votul, prim-ministrul a reiterat ideea că "mulţi pot ignora dorinţa unui guvern, dar nimeni nu poate ignora voinţa poporului".

"Astăzi este o zi de sărbătoare, sărbătorim democraţie, este o bucurie. Şi când democraţia trece peste frică, atunci găsim soluţii pentru salvare. Poporul grec trimite azi un mesaj foarte puternic, de demnitate şi determinare. Mesajul că au o alegere în mâinile lor. Nimeni nu poate ignora voinţa poporului de a trăi. Sunt convins că de mâine vor deschide un alt drum pentru oamenii din Europa, un drum de reîntoarcere la valorile democraţiei şi solidarităţii în Europa, trimitem un mesaj de determinare, nu doar să fim în Europa, ci să trăim cu demnitate în Europa. Să fim egali toţi. E un act de determinare pentru un viitor mai bun pentru noi, şi pentru Grecia, şi pentru Europa. Sunt optimist", a spus Tsipras, după ce a votat, potrivit The Guardian.

UPDATE 12:15 Grecii sunt aşteptaţi să voteze la referendum DA sau NU, în ce priveşte măsurile de austeritate propuse de UE. Ironic este faptul că, pe buletinul de vot, grecii trebuie să se pronunţe asupra unor reforme propuse de UE pe 25 iunie, dar care au expirat.

UPDATE 10:29 Premierul grec Alexis Tsipras a votat la referendum, el fiind unul dintre primii politicieni greci care şi-au exprimat opţiunea de vot.

La ieşirea de la vot, Tsipras a afirmat că ţara sa este hotărâtă să-şi decidă propriul "destin" în zona euro, potrivit BBC. "Nimeni nu poate ignora mesajul de determinare al unui popor care şi ia destinul în propriile mâini", a spus el.

UPDATE 10:25 Câţiva foşti prim-miniştri eleni, toţi partizani ai unui "da" la referendumul din Grecia, au votat duminică la primele ore ale dimineţii în favoarea propunerii de acord formulată de creditorii internaţionali ai ţării, informează EFE.

Citeşte aici în continuare.

Miza referendumului de duminică este mare atât pentru viitorul Greciei în UE, cât şi în plan intern, în condiţiile în care tot mai multe voci din jurul lui Alexis Tsipras au invocat scenariul demisiei în cazul în care elenii vor vota DA, în ciuda apelurilor guvernului.  Financial Times publică un material despre cele trei scenarii posibile după referendumul din Grecia din 5 iulie.

Astfel, cele trei scenarii identificate de Financial Times sunt următoarele: 1 – Grecia votează DA, premierul Alexis Tsipras îşi dă demisia; 2 – Grecia votează DA, premierul Alexis Tsipras rămâne; 3 – Grecia votează NU.

Primul scenariu – Grecia votează DA, premierul Alexis Tsipras îşi dă demisia.

Întrebarea care se pune în acest caz este cât de repede se poate forma un nou Guvern. Răspunsul Financial Times? ”Depinde”. Dacă partidul premierului Tsipras, Syriza, va forma o coaliţie cu celelalte trei partide mari din Parlament, s-ar putea forma un Guvern de unitate naţională.

La fel s-a întâmplat şi în 2011, când tehnocratul Lucas Papademos a devenit premier, iar Grecia a acceptat al doilea plan de ajutor.

”Aceasta este probabil cea mai bună cale pentru Grecia de a schimba cursul şi a asigura un nou bailout înainte de ceea ce mulţi consideră ultimul deadline, 20 iulie, când Grecia trebuie să plătească 3,5 miliarde de euro Băncii Centrale Europene”, scrie Financial Times.

Totuşi, sursa notează că, dacă nu apare un nou lider marcant în Syriza, este greu de crezut că Grecia va reuşi să formeze o mare coaliţie.

Al doilea scenariu -  Grecia votează DA, premierul Alexis Tsipras rămâne.

Prim-ministrul grec a anunţat că se va supune poporului şi că, dacă grecii votează DA la referendumul de duminică, va accepta condiţiile creditorilor.

Cu toate acestea, mulţi lideri din zona euro au anunţat că nu mai pot lucra cu Tsipras, după ce acesta i-a acuzat, într-un discurs televizat recent, că ”şantajează” Grecia.

Întrebarea care se pune în acest caz este dacă liderii europeni vor fi deschişi la discuţii cu Tsipras, iar taberele sunt împărţite.

Astfel, Ministrul de finanţe olandez Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogroup, a spus răspicat că Alexis Tsipras nu mai este de încredere, în timp ce Ministrul de finanţe francez, Michel Sapin, şi şeful economic al Comisiei Europene, Pierre Moscovici, au declarat că vor să poarte noi discuţii cu Grecia chiar dacă Tsipras rămâne premier şi mai ales dacă schimbă coaliţia de guvernare.

Al treilea scenariu – Grecia votează NU.

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, premierul italian, Matteo Renzi, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au declarat că un eventual vot NU ar reprezenta o ruptură de Europa şi ar echivala cu dorinţa grecilor de a părăsi zona euro.

Cu toate acestea, Guvernul grec susţine că liderii europeni ”blufează” şi că Ministrul de finanţe german Wolfgang Schauble le-ar fi spus creştin-democraţilor europeni, într-o întâlnire cu uşile închise, că un eventual vot NU la referendum nu ar însemna Grexitul.

Astfel, Financial Times scrie că existe posibilitatea ca creditorii să redeschidă discuţiile şi dacă Grecia votează NU.

Cu toate acestea, sursa notează că e greu de crezut că eventualele discuţii de după un NU ar putea fi mai fructoase decât cele din ultimele cinci luni, mai ales că premierul Alexis Tsipras va avea un argument în plus pentru a combate măsurile de austeritate.

Şi în acest scenariu, UE pare împărţită: preşedintele Eurogroup susţine că un NU la referendum pune la îndoială apartenenţa Greciei la zona euro, în timp ce francezii Sapin şi Moscovici ar insista pentru o nouă rundă de discuţii.

Totuşi, cei mai mulţi oficiali din zona euro consideră că, dacă Grecia votează NU, ar urma să părăsească zona euro. 

Ultimele sondaje: Mai puţin de un procent între DA şi NU

Cu mai puţin de 24 de ore înaintea referendumului crucial pentru viitorul economic al Greciei, poporul elen este din ce în ce mai divizat. Puşi să răspundă  dacă sunt sau nu de acord cu condiţiile unui nou acord financiar cu Uniunea Europeană, grecii au părerile împărţite: mai puţin de un procent îi separă pe cei care ar spune ”DA” de cei care ar spune ”NU”.

În prag de referendum, premierul grec Alexis Tsipras militează constant pentru ca poporul elen să voteze ”NU” la scrutinul de duminică. În timpul unui miting din piaţa Syntagma din Atena, prim-ministrul grec i-a îndemnat pe alegători să nu cedeze "şantajului" creditorilor internaţionali, explicând că raportul FMI justifică poziţia Atenei în favoarea restructurării datoriei suverane. "Referendumul de duminică nu este despre oportunitatea rămânerii Greciei în zona euro", a declarat Tsipras într-un discurs televizat adresat naţiunii, subliniind că doreşte rămânerea ţării în spaţiul monedei unice. "Vă îndemn ca, la referendum, să spuneţi «nu» ultimatumurilor, şantajului, diviziunilor şi temerilor", a declarat Tsipras.

Mai mult, el le-a promis alegătorilor că va ajunge la un acord cu creditorii în maximum 48 de ore după referendumul de duminică.

"Cu cât va fi mai mare proporţia celor care resping măsurile creditorilor, cu atât mai bun va fi acordul. Dacă majoritatea grecilor vor vota afirmativ, propunerile creditorilor vor fi transpuse în lege", a promis Tsipras.

Opţiunile alegătorilor greci s-au schimbat constant în săptămâna aceasta, mai ales după ce băncile s-au închis, iar banii lichizi au devenit o problemă. Acum, ultimele sondaje arată că este o diferenţă mai mică de un procent între cei care ar vota ”DA” şi cei care ar vota ”NU”.

Un astfel de studiu, realizat de Alco, pe un eşantion de 1.400 de persoane, în perioada 1-3 iulie, arată faptul că există o diferenţă de 0.6 procente între votanţi. Mai exact, 41.7% ar fi pentru un nou acord cu creditorii, în condiţii austere, în timp ce 41.1% ar fi împotrivă.

Sursă: Wall Street Journal

Un alt sondaj de opinie, comandat de Bloomberg, arată aceeaşi situaţie strânsă: 43% ar vota ”DA”, ar 42.5% ar vota ”NU”. Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.042 de persoane.

Un al treilea sondaj de opinie, publicat vineri, 3 iulie, de ziarul Ethnos, arată însă o diferenţă mai mare, de peste un procent. Potrivit acestuia, 44.8% dintre respondenţi susţin că vor vota în favoarea reformelor propuse de Uniunea Europeană, în timp ce doar 43.4% s-ar pronunţa împotrivă.

Un singur sondaj i-ar da câştigători pe cei care resping propunerile creditorilor. Este vorba despre un studiu, publicat miercuri, 1 iulie, realizat de ProRata, care arată faptul că doar 37% ar vota ”DA”, în timp ce 46% ar spune ”NU”.

Sursă: Wall Street Journal

Citește și: