Alina Matis
21909 vizualizări 15 oct 2013

Ştiaţi că România face parte dintr-un grup select de opt ţări ale lumii contributoare simultan la două programe care formează cel mai amplu sistem comun de monitorizare radar şi de culegere de informaţii din istorie? Monitorizăm aerul de la o altitudine de până la 20 de kilometri cu nişte radare uriaşe pentru avertizare timpurie. Construim acum un sistem cu drone americane Black Hawk pentru supraveghere terestră. Totul, în cadrul NATO.

Cele două programe sunt NATO Airborne Early Warning & Control Force (cunoscut şi sub numele de Componenta E-3A –AWACS) şi Alliance Ground Surveillance (AGS). Pentru primul dintre ele am alocat, în 2013, un total de 6 milioane de euro, conform datelor oferite gândul de Ministerul Apărării Naţionale. În cazul celui de-al doilea, România s-a angajat cu o contribuţie de peste 30 de milioane de euro. Canadienii, spre exemplu, au anunţat că se retrag din AWACS pentru că nu îşi mai permit şi, de asemenea, au spus „pas” participării la AGS.

România nu este o putere economică, militară ori internaţională mai mare decât Canada, spre exemplu, şi totuşi face parte din acest super-sistem de monitorizare şi culegere de informaţii. De ce? În cazul AWACS, ne-am asumat participarea în procesul de aderare la NATO - a fost una dintre promisiunile pe care le-am făcut pentru a fi primiţi în Alianţă.

Principalul motiv pentru care ţările contribuie la unul sau ambele programe este acela că niciuna nu îşi permite pe cont propriu astfel de capabilităţi. De asemenea, există principiile participării şi beneficiilor industriale, conform cărora, cel puţin în teorie, banii investiţi ar trebui să se întoarcă în fiecare ţară participantă, sub formă de contracte pentru firmele din acel stat participant. Al treilea beneficiu este că ţările care fac parte din aceste programe primesc şi posturi pentru militarii şi experţii lor în cadrul structurilor şi, mai ales, al conducerii.

Teoria nu se confirmă până la capăt cu realitatea participării României la cele două programe, însă. Spre exemplu, din cele cinci posturi alocate României în cadrul componentei AWACS E-3A, am ocupat doar trei. Oficiali NATO au explicat pentru gândul că această neocupare a locurilor disponibile nu ţine de Alianţă, ci de Ministerul Apărării din România (MApN), care nu a trimis oameni. Mai mult, România nu are nicio poziţie în organigrama structurii, rămânând, în lipsa unui lobby dinspre Bucureşti, doar cu putere de execuţie.

gândul a mers la cartierul NATO din Bruxelles pentru a vedea cele două programe şi vă prezintă, mai departe, o analiză a participării României la „Big Brother”-ul Alianţei Nord-Atlantice.

„Ochiul din cer al NATO”, zilnic deasupra Europei

FOTO: NATO E-3A

Primul dintre aceste programe, AWACS, care monitorizează tot ce se întâmplă pe calea aerului în Europa, are un buget pentru 2013 cât 20% din întregul buget al României din acest an pentru Apărare, conform Legii Bugetului de Stat (1,2 miliarde de euro), adică aproximativ 250 de milioane de euro. Ţara noastră contribuie financiar în 2013 la „ochiul din cer al NATO”, cum este numită componenta E-3A AWACS, cu 4,5 milioane de euro. La această sumă se mai adaugă încă 1,5 milioane drept contribuţie pentru modernizare, conform datelor oferite de MApN la solicitarea gândul.

Ţările participante sunt: Belgia, Canada (care şi-a anunţat retragerea din acest program, pe motiv că nu îşi mai permite), Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România (din 2010), Spania, Turcia, Marea Britanie, SUA. (Istoricul AWACS, aici)

Cele 18 ţări din AWACS, respectiv 14 participante la AGS - cu litere îngroşate, grupul celor nouă state care fac parte din întregul sistem (AWACS+AGS)

O aeronavă de tip E-3A este dotată cu un radar imens foarte performant. Un astfel de aparat de zbor operează, de regulă, la 10 kilometri altitudine, deşi, dacă e nevoie, poate urca şi la 20.000 de metri. De la 10 kilometri înălţime, radarul poate monitoriza spaţiul aerian pe o rază de peste 300 de kilometri, iar experţii în culegere şi analiză de informaţii de la bord comunică în timp real cu persoanl aflat la sol sau pe mare. Trei aeronave E-3A pot supraveghea toată Europa Centrală. O astfel de aeronavă poate rămâne în aer peste 10 ore.

Misiunile AWACS

De la baza din Geilenkirchen, Germania, la graniţa cu Olanda, mai multe astfel de avioane pleacă aproape zilnic în misiuni deasupra Europei. Dincolo de aceste misiuni zilnice, de rutină, europenii au deasupra capetelor astfel de radare la fiecare mare eveniment european, precum summituri sau competiţii de tipul Jocurilor Olimpice. (Specificaţii tehnice, aici)

Deşi principala funcţie este de supraveghere a unui anumit teritoriu şi avertizare timpurie în cazul unui pericol - fie atac, fie catastrofă naturală - , Componenta, singura de felul său din lume (datorită caracterului multinaţional), poate fi implicată şi în misiuni de luptă. Până în mai 2013, aceste avioane au avut peste 800 de misiuni în Afganistan şi 10.000 de ore de zbor. (Misiuni, aici)

„Contribuţia la Programul NATO de avertizare timpurie şi control – NAEW & C (Flota AWACS) permite accesul direct la capabilităţi aeropurtate de avertizare timpurie, asigurând îmbunătăţirea controlului spaţiului aerian al României la înălţimi medii şi mici şi a supravegherii zonei economice exclusive din Marea Neagră, precum şi în cazul unor evenimente politice de înalt nivel sau manifestări internaţionale de anvergură organizate de ţara noastră, calamităţi naturale, situaţii de criză şi de război”, a explicat pentru gândul Ministerul Apărării.

România, în afara structurii de conducere

Prin comparaţie cu cele 6 milioane de euro ale României, Statele Unite au alocat în 2013 aproape 100 de  milioane de euro pentru AWACS, adică 38% din întregul buget al Componentei, conform unui document obţinut de gândul de la NATO. Următorul mare contributor este Germania, care asigură 26% din bugetul pe 2013.

Cu toate că, la nivelul întregului buget pentru AWACS, cele 6 milioane de euro care vin anul acesta dinspre România nu sunt foarte mult, contribuim şi cu experţi. Problema este că România nu exploatează la maximum această resursă şi lasă locuri neocupate. Mai exact, din cele cinci posturi alocate ţării noastre în cadrul Componentei E-3A, am trimis doar trei oameni, după cum ne-a explicat MApN. Surse NATO au precizat pentru gândul că răspunderea ocupării acestor posturi este a României, în speţă a Ministerului Apărării. Germania, prin comparaţie, are 439 de posturi din totalul de 1.220, iar SUA au 387, în timp ce Italia are 74, iar Spania 56, conform unui document NATO obţinut de gândul.

Întrebate de gândul de ce ţara noastră nu are niciun post de management sau vreo poziţie în organigrama AWACS, în condiţiile în care ţări cu contribuţii similare alei noastre au astfel de posturi, un oficial NATO a răspuns că este şi o problemă de lobby din partea noastră şi a altor state care se află în această situaţie (Grecia, de exemplu), respectiv de a participa la acest program fără a avea vreo putere alta decât de execuţie.

Afacerea României la radarele NATO - cine a primit contracte

Principiul acestui program fără precedent în istoria mondială se înscrie în teoria „smart defence+pooling and sharing”, adică ţările pun la comun resurse, pentru a opera împreună un astfel de sistem de monitorizare şi culegere de informaţii. Dacă are nevoie, o ţară participantă poate folosi aceste avioane în interesul său.

Foarte important, acordul de creare a AWACS şi AGS presupune existenţa beneficiilor industriale şi a participării industriale pentru statele participante, pentru ca banii şi experţii investiţi să se întoarcă, sub formă de contracte, în aceste state.

România a primit beneficii industriale începând cu 1 ianuarie 2012 şi „cifra totală a oportunităţilor încredinţate de contractorul general european IAMCO şi onorate de societăţile comerciale româneşti a fost de 2,45 milioane de euro”, în condiţiile în care obiectivul stabilit pentru întoarcerea banilor a fost de 1,86 de milioane, a explicat pentru gândul Direcţia Industrie de Apărare şi Probleme Speciale din cadrul Ministerului Economiei, cea care gestionează contractele româneşti din cadrul acestor programe NATO.

FOTO: NATO E-3A

În ceea ce priveşte participarea industrială, care se referă la elementul de modernizare a programului şi constă în împărţirea activităţilor aferente între naţiunile europene în funcţie de contribuţiile lor financiare, cota noastră a fost de 1,65%, obiectivul stabilit fiind de 2,78%, adică aproape 2 milioane de dolari. „Obiectivul a fost depăşit, suma contractelor încredinţate de contractorul general, Boeing, către companiile româneşti, fiind de 4,98 milioane USD (aprox. 3,6 milioane euro)”, ne-a mai spus aceeaşi Direcţie din cadrul Ministerului Economiei.

Boeing Aerospace Co., cu sediul în Seattle, SUA, este contractorul general, care este obligat să subcontracteze companii din ţările participante. În ciuda solicitărilor repetate din partea gândul, Ministerul Apărării Naţionale a refuzat să vorbească despre contractele primite de firmele româneşti, în virtutea angajamentelor noastre la NATO.

Potrivit datelor puse la dispoziţie ziarului gândul de Ministerul Economiei, principalele societăţi comerciale româneşti subcontractate pentru România în anul 2012 au fost S.C. Romaero SA, S.C. Aerostar SA şi SC Universal Alloy Europe SRL. Prima dintre ele, Romaero, unde acţionar majoritar este Ministerul Economiei, are aproximativ 960 de angajaţi şi pierderi de peste 46 de milioane de lei, conform datelor obţinute de la Ministerul de Finanţe.

Compania băcăuană Aerostar are peste 1.200 de angajaţi şi datorii de peste 40 de milioane de lei. Ultimul profit raportat este de 15 milioane de lei.

Universal Alloy Europe, cu sediul în Maramureş, este de fapt o subsidiară a UAC din SUA, are 419 angajaţi, datorii de peste 190 de milioane de lei şi un profit de 40 de milioane de lei, conform datelor de la Fisc.

AGS - Dronele aliaţilor

Cel de-al doilea program presupune o contribuţie asumată de România de circa 31 de milioane de euro (25,28 milioane de euro – an de referinţă 2007). Dacă radarele AWACS monitorizează spaţiul aerian european, dronele din programul AGS, Alliance Ground Surveillance, vor supraveghea spaţiul terestru. Construcţia acestui sistem de drone şi radare a fost parafată la summitul de la Chicago din mai 2012, unde 14 ţări, între care şi România, s-au angajat să participe financiar.

Programul constă în cumpărarea a cinci drone Global Hawk Block 40, care vor fi certificate de Italia, ţara în care va fi construită şi principala bază (în cazul AWACS, Luxemburgul se ocupă de certificare).  Costurile iniţiale sunt estimate la 1,3 miliarde de euro, conform datelor oferite de oficiali NATO ziarului gândul. Sistemul ar trebui să fie gata în 2017 şi să devină operaţional în 2018, costul de operare fiind de 76 de milioane de euro pe an.

Dronele, care vor monitoriza spaţiul terestru de la 18-20 de kilometri înălţime, nu sunt înarmate şi toate informaţiile pe care le vor colecta vor fi proprietatea NATO.

FOTO: Northrop Grumman

Ambiţioasă, România îşi propune aceeaşi ţintă de recuperare a investiţiei de aproximativ 30 de milioane de euro precum celelalte 13 naţiuni participante, adică de 70%.

Forma de recuperare a investiţiei o reprezintă participarea directă a firmelor româneşti, selecţionate în prealabil, la nivelul Alianţei, pe baza unor criterii de evaluare şi certificare, la procesul de fabricare şi livrare a unor produse şi servicii aferente sistemului AGS”, a explicat MApN pentru gândul. Pe parcursul derulării programului, ne-a mai spus Ministerul, România va beneficia de cursuri de pregătire a personalului specializat pentru operarea capabilităţii AGS.

Din punct de vedere operaţional, AGS va permite Alianţei să efectueze supravegherea integrată a teritoriului terestru din responsabilitatea NATO, de la mare altitudine şi în orice condiţii climaterice, să furnizeze în timp real date şi informaţii despre teritoriul din zonele de interes strategic al NATO şi va contribui la maximizarea interoperabilităţii diferitelor capabilităţi NATO şi naţionale de informaţii, supraveghere şi recunoaştere, de comandă şi control şi la identificarea şi validarea stării de interoperabilitate dintre NATO şi sistemele naţionale, prin mijloace adecvate (teste de laborator, exerciţii reale), în sprijinul planificării operaţionale şi al executării misiunii, ne-a mai explicat MApN.

FOTO: Northrop Grumman

Pentru comentarii, mă găsiţi pe Facebook - Alina Matiş şi pe Twitter - @alinamatis

Citește și: