2505 vizualizări 12 mai 2018

UPDATE19:10  Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că îl va chema pe ministrul de Externe Teodor Meleşcanu pentru explicaţii privind poziţia ministerului cu privire la delimitarea României de declaraţia comună a UE referitoare la mutarea unor ambasade ale statelor membre la Ierusalim.

"Acum, despre cea mai recentă speţă cu declaraţia care a fost pregătită de Serviciul de Acţiune Externă a UE, o să-l chem pe ministrul de Externe ca să îmi explice ce şi cum s-a discutat şi care a fost motivaţia pentru măsura care s-a luat, iar în privinţa mutării ambasadei nu s-a făcut absolut niciun pas în nicio direcţie. Ambasada nu poate să fie mutată fără acordul meu, indiferent cine ce spune", a declarat Klaus Iohannis, sâmbătă la Blaj.

Întrebat dacă a fost consultat înainte de această decizie luată de România, şeful statului a răspuns: "Iată un nou exemplu cum PSD guvernează foarte prost. Aceşti pesedişti s-au folosit de lipsa unei clarităţi în legislaţia în vigoare şi au blocat un document european fără să se consulte cu preşedintele. Este a doua oară când încearcă să facă politică externă după ureche, aşa cum au făcut cu salarizarea, şi iese prost. Prin blocarea unei declaraţii, România este adusă în marginea Uniunii, alături de nişte ţări faţă de care am tot respectul, dar sunt eurosceptice. Măsurile antieuropene care vin pe linia PSD, acestă măsuri riscă să ne scoată realmente din Europa. Nu e admibisil ca PSD să ia anumite decizii din ce în ce mai des, care sunt convins că sunt dictate de la nivelul aprtidului şi nu guvernului şi să ne readucă în marginea Europei. Românii îşi doresc să fie parte integrantă a Europei."

MAE a anunţat sâmbătă că propunerea Serviciului European de Acţiune Externă de adoptare a unei declaraţii comune a Uniunii Europene cu privire la mutarea ambasadelor unor state membre de la Tel Aviv la Ierusalim, printre care şi România este una lipsită de echilibru, cu accent doar pe un element.

Autoritatea Palestiniană a condamnat, sâmbătă, poziţia adoptată de România, Cehia şi Ungaria, care au au blocat planurile de adoptare a unei declaraţii comune a Uniunii Europene prin care se condamna mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, relatează agenţia Wafa. Potrivit comunicatului, Autoritatea Palestiniană mulţumeşte statelor care au susţinut declaraţia de condamnare a mutării ambasadei SUA la Ierusalim şi consideră România, Ungaria şi Cehia responsabile pentru blocarea adoptării acestei declaraţii şi pentru toate consecinţele care vor urma.

România, Cehia şi Ungaria au blocat planurile de adoptare a unei declaraţii comune a Uniunii Europene prin care se condamna mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, potrivit postului israelian Channel Ten, care citează surse diplomatice.

Ştirea iniţială. „Ţinând cont de contextul regional deosebit de complicat şi în urma unei analize complexe a textului propus aprobării statelor membre de către Serviciul European de Acţiune Externă, la nivelul MAE s-a considerat că textul este unul lipsit de echilibru, prin punerea accentului pe un singur element, respectiv mutarea reprezentanţelor diplomatice europene în Israel la Ierusalim. Menţionăm, de asemenea, că poziţii similare au fost adoptate şi de alte state membre UE, Ungaria şi Cehia. În urma procesului de analiză desfăşurat la nivelul SEAE, s-a convenit transmiterea unei declaraţii în numele Înaltului Reprezentant Federica Mogherini”, se arată într-un comunicat al MAE.

 România, Cehia şi Ungaria au blocat planurile de adoptare a unei declaraţii comune a Uniunii Europene prin care se condamna mutarea Ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, potrivit postului israelian Channel Ten, care citează surse diplomatice, informează site-ului cotidianului Times of Israel.

Diplomaţi europeni şi oficiali israelieni au afirmat că declaraţia comună, elaborată la iniţiativa Franţei, ar fi urmat să prezinte un front unit european împotriva acţiunii Washingtonului.

Potrivit televiziunii, declaraţia comună ar fi subliniat că Ierusalim ar trebui să fie capitala a două state - Israel şi Palestina, statutul oraşului ar trebui rezolvat doar în urma negocierilor de pace, iar ţările UE nu vor urma exemplul SUA privind mutarea ambasadei la Ierusalim.

Preşedintele ceh Miloš Zeman şi-a exprimat sprijinul pentru mutarea ambasadei ţării sale la Ierusalim, însă prim-ministrul de la Praga, Andrej Babiš, se opune. Totodată, premierul român Viorica Dăncilă s-a pronunţat în favoarea mutării, însă preşedintele Klaus Iohannis se opune, menţionează publicaţia israeliană.

Postul Hadashot TV a relatat miercuri că mai mulţi diplomaţi europeni, inclusiv din Marea Britanie, Franţa şi Germania, vor boicota ceremonia programată să aibă loc săptămâna viitoare cu ocazia inaugurării ambasadei americane la Ierusalim.

Guvernul Benjamin Netanyahu a invitat întreg corpul diplomatic din Israel la ceremonie.

"Este un pic ciudat să ne invite la un eveniment faţă de care ne opunem şi pe care îl condamnăm. Americanii au fost mai abili şi au ştiut dinainte să nu ne invite ca să nu se facă de ruşine", a declarat o sursă diplomatică europeană, citată de Hadashot TV.

Ministerul de Externe israelian a transmis că "30 din 86 de ambasadori" au răspuns afirmativ la invitaţie.

Citește și: