Bianca Pavaluca
659 vizualizări 19 iun 2018

Adjuncţii şerifului l-au arestat pe Manuel Fernandez, în vârstă de 60 de ani, după o percheziţie de două zile a locuinţei acestuia din regiunea Agua Dulce, la aproximativ 75 de km de Los Angeles, care a scos la iveală arsenalul ilegal.

Acesta a fost condamnat din nou, în contextul în care infractorii condamnaţi nu au voie să deţină arme de foc. În plus, acesta deţinea în mod ilegal arme semiautomate şi muniţie pentru acestea.

Ulterior a fost eliberat pe cauţiune în valoare de 35.000 de dolari, după o zi petrecută în arest.



Percheziţiile de săptămâna trecută au dus la găsirea a 432 de arme de foc, conform comunicatului transmis de Biroul şerifului. În zilele următoare, alte 91 de arme au fost găsite ascunse în casă. Poliţiştii au confiscat de asemenea calculatoarele şi restul dispozitivelor electronice folosite pentru anchiziţia ilegală a armelor.

Investigaţia acestui caz a condus poliţiştii la casa unei femei, unde au găsit alte 30 de arme de foc ascunse. Aceasta este momentan căutată de poliţie.

„Acest caz este o dovadă a implicării comunităţii în procesul de reducere a criminalităţii şi a deposedării infractorilor de arme”, a declarat Jim McDonnell, Şeriful din districtul Los Angeles.

În acest caz, proprietarul armelor este bănuit a fi un colecţionar de arme şi nu plănuia să le folosească în scopuri violente, a declarat o sursă familiară investigaţiei, citată de LA Times. Agenţii examinează momentan armele în încercarea de a le determina provenienţa.

Citește și: