Sorin Bogdan
1286 vizualizări 16 iul 2018

Iată declaraţiile lui Donald Trump şi Vladimir Putin după încheierea primei părţi a discuţiilor de la Helsinki.

Corespondentul BBC la Casa Albă Tara McKelvey anunţă că în curând, Donald Trump va face declaraţii de presă despre ce a discutat cu Putin. Deşi nu păreau incluse pe agenda discuţiilor tete-a-tete, jurnalista susţine că cei doi ar fi abordat şi tema amestecului Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA şi cea a anexării Crimeii.

16:37 Discuţia tete-a-tete dintre Donald Trump şi Vladimir Putin s-a încheiat, anunţă agenţia de presă rusească Interfax. Fără a da detalii, Trump afirmă că este ”un bun început”.

Câteva sute de femei protestează în Piaţa Senatului din Helsinki împotriva uneia din primele măsuri pe care a luat-o Donald Trump la preluarea mandatului său: sistarea finanţării organizaţiilor internaţionale care promovează avortul sau oferă sfaturi femeilor cu privire la avorturi. Aproape 9 miliarde de dolari a făcut economie bugetul SUA odată cu eliminarea acestor finanţări, însă organizaţiile pentru apărarea drepturilor femeilor din lumea întreagă consideră că măsura va avea consecinţe grave în special în ţările mai puţin dezvoltate.

Până la finalizarea discuţiilor, Ambasada Rusiei la Washington DC a dat publicităţii temele avute în vedere de cei doi preşedinţi: normalizarea relaţiilor bilaterale, situaţiile din Ucraina, Siria şi peninsula Coreea şi lupta împotriva terorismului. 

14:15 Întâlnirea dintre cei doi preşedinţi a început. ”Întreaga lume aşteaptă,” a spus Trump în primele minute ale întâlnirii, la care presa a avut acces. ”Abia aştept discuţiile tete-a-tete, care vor fi urmate de cele împreună cu echipele de consilieri. Sunt multe de vorbit şi sper că vom găsi răspunsuri la toate întrebările. Mă bucur să te întâlnesc.” Putin nu a scos nici un cuvânt, dar a strâns mâna întinsă de omologul său.

Vladimir Putin i-a răspuns lui Trump în limba rusă: ”Distinsule domn preşedinte, e o plăcere să te întâlnesc aici, pe acest ospitalier pământ finlandez. Am continuat să ţinem legătura şi până acum - vorbind la telefon sau întâlnindu-ne ocazional la diverse evenimente internaţionale. Dar, desigur, a venit vremea să discutăm despre relaţiile bilaterale şi despre diversele probleme ale lumii. Şi nu sunt deloc puţine.”

Jurnaliştii au remarcat că Donald Trump a evitat să aplice şi în cazul lui Putin metoda sa de a-şi arăta intenţia de dominare a discuţiei prin felul în care strânge mâna interlocutorului. 

13:57 Coloana oficială a preşedintelui american a ajuns la Palatul prezidenţial din Helsinki. ”Jocul de-a cine e mai tare continuă,” scrie corespondentul The Wall Street Journal, Rebecca Ballhaus. ”Putin l-a lăsat pe Trump să aştepte la hotel, aterizând cu câteva minute înaintea orei la care ar fi trebuit să înceapă discuţiile. La rândul său, Trump a întârziat să apară de la hotel, făcându-l pe preşedintele rus să aştepte.”

13:40 Coloana oficială a preşedintelui rus a ajuns la Palatul prezidenţial din Helsinki.

13:15 Preşedintele rus Vladimir Putin a aterizat la Helsinki cu o oră întârziere, ceea ce va decala programul întâlnirii dintre cei doi, care ar fi trebuit deja să înceapă.

”Bun venit la Helsinki,” scrie artistul finlandez Olli Nurminen. ”ultima oară când ne-au vizitat nişte lider la fel de iubiţi a fost în 1942.”

Întânirea dintre cei doi preşedinţi, care va avea loc la Palatul prezidenţial din Helsinki nu este privită cu ochi buni de finlandezi. Potrivit unui recent sondaj, 83% dintre locuitorii Finlandei au o părere proastă despre Donald Trump, iar 76% nu îl agreează nici pe Vladimir Putin. ”Actuala ordine mondială este ameninţată de fascinaţia puterii şi de atitudinea de tipul fiecare pentru el” a declarat Heidi Hautala, vicepreşedinte al Parlamentului European, care a participat la un protest împotriva vizitei celor doi, organizat duminică la Helsinki. ”Pe Trump şu Putin îi uneşte dispreţul faţă de democraţie, faţă de înţelegerile internaţionale şi faţă de drepturile omului.”

Fără a aduna 100.000 de oameni - cum s-a întâmplat săptămâna trecută la Londra - protestul finlandezilor împotriva sosirii celor doi preşedinţi la Helsinki a fost foarte explicit.

În replică, preşedintele american a preluat un mesaj postat pe twitter de asistentul său, Dan Scavino Jr, care adaugă o imagine a finlandezilor ce fac cu mâna de pe trotuar coloanei oficiale care îl duce spre reşedinţa unde va locui în timpul vizitei în Finlanda.

Primarul capitalei finlandeze nu e îngrijorat de protestele împotriva întâlnirii celor doi lideri mondiali. ”Mai degrabă aş fi fost neliniştit dacă nu era nici un protest,” spune el.

Finlanda este o ţară paşnică, dovadă că ofiţerii plasaţi pe traseul coloanelor prezidenţiale nu sunt înarmaţi, ci doar echipaţi cu veste de protecţie reflectorizante.

Trump recunoaşte într-un mesaj scris în această dimineaţă că relaţiile cu Rusia nu au fost niciodată atât de proaste din cauza ”mulţilor ani de atitudine stupidă a SUA, iar acum, a Vânătoarei de vrăjitoare” orchestrată de duşmanii săi poolitici.

Răspunsul ruşilor nu s-a lăsat aşteptat şi a fost laconic, dar la obiect. ”De acord,” scrie pe contul oficial al MInisterului Afacerilor Externe de la Moscova.

Preşedintele american se referă la anunţul de vineri al Departamentului american de Justiţie, care a pus sub acuzare 12 ofiţeri ai serviciilor secrete ruse, pentru atacuri informatice şi manipularea prin internet a alegerilor prezidenţiale din 2016. Procurorul general adjunct al SUA Rod Rosenstein a precizat că ruşii au accesat ilegal reţeaua informatică a Comitetului Naţional Democrat, a Comitetului democrat din Congres şi a serverelor echipei de campanie a candidatului democrat la preşedinţie, Hillary Clinton. Informaţiile sustrase au fost difuzate cu câteva săptămâni înaintea scrutinului prezidenţial din noiembrie 2016.

”Povestea cu cei 12 ruşi s-a petrecut în timpul Administraţiei Obama, nu a Administraţiei Trump,” a replicat preşedintele american pe twitter. ”De ce nu au făcut nimic atunci, mai ales că preşedintele Obama fusese informat de FBI încă din septembrie, înaintea alegerilor prezidenţiale?” 

Şi tot el vine cu o explicaţie: ”Preşedintele Obama credea că escroaca de Hillary va câştiga alegerile, aşa că - atunci când a fost informat de FBI despre ingerinţele Rusiei în campanie, a preferat să se pretindă că nu s-a întâmplat nimic, că nu e mare scofală şi NU A FĂCUT NIMIC în legătură cu această situaţie. După ce EU am câştigat alegerile, cazul a devenit important şi Strzok (fostul şef al Contraspionajului din FBI n.r.) a dirijat Vânătoarea de vrăjitoare înscenată împotriva mea.”

Trump ar trebui să ridice în discuţiile cu Putin şi problema celor doi britanici intoxicaţi cu agentul neurotoxic Noviciok, incident pe care anchetatorii îl consideră legat de otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale, atribuită - fără dovezi oficiale - serviciilor secrete de la Moscova. Trump însă a declarat la conferinţa de presă comună cu Theresa May că va vorbi cu Putin despre situaţia din Siria şi Orientul Mijlociu, precum şi despre tratatul de neproliferare a armelor nucleare.

Întâlnirea dintre Donald Trump şi Vladimir Putin a stârnit imediat interesul micilor intreprinzători din Finlanda, care încearcă să profite cât pot de ea.

Alţii - şi mai inspiraţi - au produs imediat un sortiment special de bere dedicat vizitei. Are 4,7% alcool!

Finlandezii au parafrazat sloganul de campanie al lui Donald Trump şi l-au postat pe ecranele publicitare din gara din Helsinki.

Un magazin de suveniruri din Helsinki oferă sfaturi preşedintelui american: ”Suntem îngrijoraţi. Ţelul politicii este să facă lumea cât mai bună. Pentru toţi. Vă rugăm, luaţi cele mai bune decizii.” Şi adaugă un simpatic post-scriptum: ”Din moment ce considerăm că toţi oamenii sunt egali, Prima Doamnă beneficiază de acelaşi discount în magazinele noastre, ca oricare cetăţean. Este binevenită”!”

Jurnaliştii finlandezi le reamintesc celor doi preşedinţi că au ajuns într-o ţară în caree presa este liberă.

 

 

Citește și: