Silviu Bănilă
427 vizualizări 11 dec 2018

Comercianţii de echipamente de siguranţă de pe piaţa muncii au fost instruiţi să nu vândă veste galbene unor clienţi din afara industriei. De asemenea, vânzările se vor face către companiile verificate şi cu permisiunea poliţiei. Cei care vor încălca regulile vor fi sancţionaţi, scrie Bloomberg.

Şase retaileri din Cairo, unde sunt concentrate mai multe magazine de echipamente pentru muncitori, nu vor mai vinde veste galbene. Doi din ei au refuzat să le vândă, fără să ofere explicaţii, iar ceilalţi patru au fost sfătuiţi de către poliţie să nu comercializeze asemenea produse.

„Se pare că nu vor o situaţie similară celei din Franţa”, a declarat un vânzător. „Poliţia a venit şi ne-a zis să nu le mai vindem. Când am întrebat de ce, au spus că nu fac altceva decât să respecte ordinele”, a spus un alt comerciant. Ambii au vorbit sub protecţia anonimatului, de teama unor represalii.

 



Oficialii pe securitate au declarat că restricţiile vor rămâne în vigoare până la sfârşitul lunii ianuarie. Ei au precizat că importatorii de echipamente industriale de securitate a muncii şi vânzătorii en gros se vor întâlni cu poliţia din Cairo, pentru a fi informaţi cu privire la noul regulament.

În ultimii doi ani, autorităţile egiptene s-au mobilizat drastic şi au detaşat forţe de ordine în toată ţara, pentru a preveni orice marş în cadrul aniversării din 25 ianuarie, când a început revolta (2011).

Negad Borai, un avocat pentru drepturile omului, a declarat că guvernul egiptean ar putea amâna majorările de preţuri, preconizate pentru 2019, „pentru a evita proteste inspirate de ceea ce se întâmplă în Franţa”.

 



Preşedintele Abdel-Fattah el-Sissi a fost ales în 2014 şi, la începutul acestui an, a câştigat un al doilea mandat, fără un oponent vizibil. El-Sissi a orchestrat o ofensivă împotriva criticilor, trimiţând la închisoare mii de islamişti, alături de activişti pro-democraţie.

Liderul egiptean este acuzat că a eliminat unele din libertăţile obţinute în urma revoltelor din 2011, a redus la tăcere numeroşi critici şi a stabilit reguli draconice pentru organizaţiile care protejează drepturile omului.

Citește și: