Sorina Ionaşc
8582 vizualizări 2 iul 2015

Probabilitatea ca Syriza şi, implicit, Alexis Tsipras să plece de la conducerea Greciei este o variantă serioasă în discuţie în acest moment. Asta pentru că opţiunile de vot pentru referendumul de duminică, atunci când grecii trebuie să spună „DA” sau „NU” reformelor propuse de UE, sunt aproape la egalitate. "În eventualitatea unui vot afirmativ, nu voi mai fi ministru de Finanţe luni seara. Dar îl voi ajuta pe succesorul meu să traverseze criza datoriilor", a declarat joi Varoufakis, într-un interviu acordat televiziunii Bloomberg la Atena.

Un apropiat al cancelarului german Angela Merkel a sugerat că Germania va bloca orice nou plan de asistenţă financiară atât timp cât este vorba despre un guvern “comunist”, condus de premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras. "Scopul este crearea unui guvern tehnocrat", a explicat politicianul german.

Negocierile dintre autorităţile de la Atena şi creditorii internaţionali, respectiv Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi FMI, au eşuat, iar discuţiile pentru un nou program de finanţare vor fi reluate după referendumul din 5 iulie. În lipsa finanţării internaţionale, Grecia nu şi-a plătit datoria de 1,54 miliarde de euro scadentă pe 30 iunie.

După lungi şi tensionate negocieri cu membrii Eurogrup, premierul grec Alexis Tsipras refuzând toate măsurile de austeritate propuse de liderii Uniunii Europene, momentul zero a fost atins marţi noapte, când termenul până la care Grecia trebuia să plătească datoria către creditori a expirat. În cursul aceleiaşi nopţi, Tspiras le-a trimis partenerilor europeni o scrisoare prin care îi anunţa că acceptă condiţiile impuse de ei, cu mici modificări.

Reacţia Europei nu a fost însă cea aşteptată de Tsipras, asta pentru că liderii UE au spus că vechiul acord şi vechile condiţii nu mai sunt valabile şi că pentru un nou plan de salvare trebuie duse noi negocieri şi, în concluzie, cu totul alte condiţii.

În timpul zilei de miercuri, primul efect al negocierilor eşuate a fost aglomeraţia de la bancomate. Cozi interminabile la bănci şi mii de oameni s-au înghesuit să-şi retragă banii din conturi, totul din cauza crizei de lichidităţi.

Momentul în care Alexis Tsipras a ieşit şi a anunţat că nu va anula referendumul de duminică, invitând grecii să spună „NU” reformelor propuse de UE, i-a enervat pe partenerii europeni. Mai ales atunci când premierul elen a spus că un astfel de vot ar da greutate şi ar pune presiune şi mai mare în viitoarele negocieri.

Acum, Alexis Tsipras este prins la mijloc: între cetăţenii care l-au votat şi cărora le-a promis că nu va introduce măsuri de austeritate şi între liderii europeni, care îi impun condiţii dure pentru un nou plan de salvare a Greciei.

Opţiunea de vot a grecilor, în ceea ce priveşte referendumul de duminică, este destul de împărţită şi în continuă schimbare. Benzinăriile goale, scăderea numărului de rezervări turistice făcute pentru Grecia, pericolul unei penurii de medicamente şi nesiguranţa zilei de mâine au dus însă la teamă şi la schimbarea opţiunii de vot într-un timp foarte scurt, potrivit Wall Street Journal.

Sondajele de opinie arată cât de strâns este rezultatul. Primul studiu, realizat  de ProRata, în perioada 28-30 iunie, pe un eşantion de 1.200 de persoane, arată faptul că, înainte ca băncile să se închidă şi să izbucnească o criză a banilor lichizi, 57% dintre respondenţi ar fi votat “NU” la referendum, în timp ce “DA” ar fi răspuns doar 30%, iar 13% fiind indecişi. La scurt timp, întrebarea a fost repetată după ce băncile s-au închis. Iar noul sondal arată o scădere de 11 procente, un răspuns “NU” urmând a fi dat de 46%, iar 37% ar fi spus “DA”. Şi procentul indecişilor a crescut până la 17%.

Un alt studiu, realizat marţi de GPO pe un eşantion de 1.000 de persoane, arată o scădere şi mai mare. Doar 43,2% ar spune “NU” măsurilor propuse de UE pentru Grecia, în timp ce pentru “DA” ar opta 47.1%. Nehotărâţii însumează 8.1%.

Pe de altă parte, acelaşi sondaj arată şi faptul că 74.2% dintre respondenţi nu vor ieşirea Greciei din zona euro, indiferent de condiţii, în timp ce doar 24.9% ar spune “DA” pentru ca grecii să adopte o nouă monedă.

În scurtul discurs de miercuri seară, premierul grec i-a criticat pe liderii europeni care îl acuză de faptul că vrea să scoată Grecia din zona euro, spunând despre ei că şantajează Grecia şi că vor austeritate pentru poporul elen.

Liderul Syriza, prin discursul său care oscilează între populism şi compromis, şi-a atras astfel şi mai multe critici din partea europenilor. Dacă până la discurs, doar Germania susţinea că refuză noi negocieri cu Grecia înaintea referendumului, după discursul său a venit şi o decizie oficială.

Videoconferinţă Eurogrup miercuri seara: liderii europeni au decis ca orice negociere să aibă loc doar după referendum. Până pe 5 iulie, nicio altă discuţie.

Grecia a devenit prima ţară care a intrat tehnic în incapacitate de plată, asta pentru că nu şi-au achitat în termenul stabilit rata de 1,6 miliarde de euro către FMI.


Citește și: