Andrei Vacaru
293 vizualizări marţi, 17:16

Potrivit meteorologilor ruşi, în oraşul Severodvinsk nivelul radiaţiilor a fost de 16 ori mai mare decât valorile obişnuite. Autorităţile locale susţin că autorităţile din domeniul militar interveni începând de miercuri în zonă.

„Am primit o notificare despre acţiunile planificate de către autorităţile militare. În acest sens, locuitorilor din Nionoksa le-a fost solicitat să părăsească satul începând cu 14 august”, au informat autorităţile din Severodvinsk.

Potrivit Interfax, autorităţile din regiunea Arhanghelsk neagă existenţa unei notificări în acest sens.

Cel puţin cinci ingineri au murit în accidentul s-a produs săptămâna trecută într-o bază militară din regiunea Arhanghelsk, pe litoralul Mării Albe. Conform experţilor americani, deflagraţia ar putea avea legătură cu testarea noii rachete de croazieră cu propulsie nucleară 9M730 Burevestnik (SSC-X-9 Skyfall, conform terminologiei NATO).

Incidentul de tip nuclear intervine într-un moment crucial în competiţia militară dintre Statele Unite şi Rusia. Administraţia Donald Trump tocmai a finalizat procedura de retragere din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), argumentând că Rusia a încălcat acordul. La rândul său, Administraţia Vladimir Putin a avertizat că va fi nevoită să dezvolte noi tipuri de armament după retragerea SUA din Tratatul INF.

Citește și: