Mihai Draghici
124 vizualizări marţi, 21:13

O explozie puternică a avut loc marţi seară la o uzină chimică situată în apropierea orăşelului spaniol Tarragona, deflagraţia generând un incendiu de amploare, informează cotidianul El Mundo.

Deflagraţia s-a produs în complexul industrial La Canonja din Tarragona, în incinta companiei chimice IQOXE.

Cel puţin o persoană a fost rănită în deflagraţie, a transmis Departamentul pompierilor.

Numeroase echipaje de pompieri şi ambulanţe au fost mobilizate la faţa locului. Serviciul de Protecţie Civilă a instituit un perimetru de securitate şi a sfătuit localnicii să rămână în case şi să ţină ferestrele închise.

Autorităţile spaniole încearcă să afle cauzele exploziei.

Citește și: