Fostul cancelar german Helmut Kohl, artizanul reunificării Germaniei după 1990, a declarat într-un interviu că a acţionat „ca un dictator” pentru a obţine introducerea monedei unice în Europa, scrie Agerpres.

Într-un interviu acordat în 2002, însă publicat abia anul acesta, în teza de doctorat a jurnalistului Jens Peter Paul, Helmut Kohl spunea că ideea din spatele introducerii euro a fost evitarea unui război.

„Statele cu o monedă comună nu ar fi iniţiat niciodată un război unele împotriva altora. O monedă comună este mai mult decât moneda cu care plăteşti”, a declarat Kohl.

În acest sens, fostul cancelar german a mărturisit că îşi leagă existenţa de proiectul introducerii euro şi că uneori a acţionat „ca un dictator” pentru a-şi vedea visul împlinit.

În interviul din 2002, Kohl şi-a amintit că Francois Mitterand şi alţi lideri europeni i-au cerut în repetate rânduri să adopte moneda unică, deşi germanii nu prea apreciau această idee. „Ei credeau – şi aveau dreptate – că, dacă Germania nu adoptă moneda euro, nimeni nu o va face. Au spus: dacă Helmut Kohl nu o pune în aplicare, nimeni nu o va face”, a declarat fostul cancelar german.

Kohl a evocat şi un scenariu în care Germania ar fi putut să nu adopte moneda euro: dacă el ar fi demisionat şi i-ar fi lăsat locul lui Wolfgang Schauble, actual ministru de finanţe în guvernul condus de Angela Merkel. „Schauble este un om foarte talentat, însă aceasta nu era o chestiune pentru un nou venit, trebuia cineva cu autoritate deplină”, spunea Kohl.

Fostul cancelar german a declarat că, deşi i-a luat „ani de zile” să convingă Germania şi alte ţări din UE să adopte euro, eforturile sale au meritat. Kohl a „luptat” contra tuturor celor care erau în favoarea menţinerii mărcii germane: politicienii, inclusiv social-democraţii din care făcea el însuşi parte; germanii din RDG, fericiţi că îşi recăpătaseră marca, dar şi restul populaţiei. „Un referendum ar fi fost o cauză pierdută, şansele erau de 1 la 7 împotriva monedei euro. Dar, pentru mine, euro a fost sinonim cu mersul înainte al Europei”, a declarat Kohl.

 

Citește și: