Dan RADU
57 vizualizări 1 mar 2011

Muammar Gaddafi a declarat, luni seară, într-un interviu acordat jurnalistei Christiane Amanpour că poporul său îl iubeşte şi ar muri pentru a-l proteja. Colonelul a râs auzind că preşedintele SUA îi cere demisia şi a afirmat, din nou, că protestele sunt puse la cale de al-Qaida. "Nu există demonstraţii împotriva preşedintelui, eu nu am funcţia aceasta. Libienii mă iubesc, toţi mă iubesc. Ar muri ca să mă protejeze. Este al-Qaida (în spatele protestelor n.r.), nu este poporul meu", a spus Gaddafi, întrebat cum comentează protestele de stradă.
Christiane Amanpour i-a comunicat colonelului că atât Barak Obama, cât şi alţi lideri i-au cerut demisia, moment în care Gaddafi a izbucnit în râs. "De ce să-mi părăsesc patria? De ce aş pleca din Libia"?, a spus colonelul. "Ei zic că aţi tras asupra poporului", i-a replicat Christiane Amanpour. "Sunt minciuni, 100% minciuni", a spus Gaddafi.
Interviul a fost comentat şi de ambasadorul SUA la ONU, Susan Rice, care a afirmat că declaraţiile lui Gaddafi sunt o dovadă a faptului că acesta este "alienat mintal". "Când poţi să râzi în timp ce acorzi un interviu jurnaliştilor internaţionali şi în acelaşi timp îţi măcelăreşti poporul, nu faci altceva decât să demonstrezi cât de rupt de realitate eşti şi că nu ai ce căuta în fruntea unei ţări", a declarat Susan Rice.
Secretarul de Stat al SUA, Hilary Clinton, a declarat că America va trimite trupe militare în Marea Mediterană pentru a susţine eventualele "intervenţii umanitare" sau "misiuni de salvare" pentru cei ce fug din Libia. Clinton a negat că SUA şi NATO s-ar pregăti de o intervenţie militară. "Nu pregătim nicio acţiune militară în care să fie implicate navele Statelor Unite", a spus Clinton, adăugând, însă, că "nimic nu este exclus atâta timp cât guvernul libian continuă să ameninţe şi să-şi ucidă cetăţenii".
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Wendy L. Snyder, a afirmat că repoziţionarea trupelor americane în apropierea Libiei face parte din "planul nostru de a furniza preşedintelui o gamă largă de opţiuni în privinţa Libiei".

Conturile lui Gaddafi, "îngheţate" în SUA

Între timp, fonduri şi bunuri în valoare de 30 de miliarde de dolari, aparţinând lui Gaddafi, familiei acestuia şi guvernului libian au fost îngheţate în SUA, după ce preşedintele Obama a ordonat sancţiuni economice împotriva Libiei. "Este cea mai importantă acţiune de acest gen", a spus David Cohen, reprezentant al Trezoreriei americane. Alternativ, oficialii americani au stabilit contacte cu opozanţii regimului lui Gaddafi din Libia şi cu figurile importante ale societăţii libiene. Susan Rice a declarat că "este încă neclar dacă există sau nu o alternativă viabilă".

Citește și: