Ministrul german al Apărării se confruntă cu o nouă situaţie jenantă, care are legătură tot cu echipamentele militare ale armatei, scrie Daily Mail.

Cele şase avioane trimise în Siria sunt dotate cu tehnologie de supraveghere şi pot realiza fotografii HD, cu ajutorul infraroşului şi chiar pe timp de noapte sau vreme nefavorabilă.

Bild scrie însă că pe timp de noapte, zborul este imposibil, deoarece piloţii sunt „orbiţi” de luminile aparatelor de bord.

Un purtător de cuvânt al ministerului german al Apărării a recunoscut că „există o mică problemă tehnică, care are legătură cu iluminatul cockpit-ului”.

„Este posibil ca ochelarii de noapte, purtaţi de piloţi, să determine anumite reflexii”, a declarat oficialul german, adăugând că se lucrează la rezolvarea problemei, în cel mai scurt timp.

El a adăugat că momentan nu este necesară survolarea nocturnă a Siriei şi avioanele de luptă funcţionează la o capacitate de „100%”.

Armata germană s-a confruntat în ultimele luni cu mai multe situaţii jenante, legate de echiparea militară deficitară. Astfel, puşca de asalt G36 - la care armata renunţă treptat - a devenit subiect de glumă, deoarece nu poate „trage drept” în condiţii de temperatură ridicată.

La rândul său, Der Spiegel a scris în 2015 că armata foloseşte doar 4 din cele 39 de elicoptere de transport NH90. De asemenea, armata a anunţat recent că unul din rezervoarele externe ale unui avion de vânătoare Eurofighter din dotarea sa „a căzut”, chiar în momentul în care aparatul se pregătea pentru decolare. 

Citește și: