17 vizualizări 25 oct 2010

Grevele contra reformei pensiilor costă economia Franţei "între 200 şi 400 milioane pe zi", a declarat ministrul Economiei, Christine Lagarde, în debutul celei de-a doua săptămâni de mişcări sindicale. După opt zile de grevă - în care nu au reuşit să împiedice urcarea vârstei de pensionare de la 60 la 62 de ani - sindicaliştii ameninţă că vor continua protestele.

Marţea trecută, Adunarea Naţio­nală a aprobat legea contestată, apoi Senatul a votat-o, vineri, astfel că punerea ei în aplicare depinde doar de promulgarea de către Nicolas Sarkozy. Or, preşedintele francez este cel mai mare susţinător al acesteia şi a anunţat în repetate rânduri că nu va da înapoi. Popularitatea lui Sarkozy s-a prăbuşit în jurul a 30% - procent mai slab decât al lui George W. Bush în ultimii ani de mandat, dar unitatea în rândurile Guvernului şi a formaţiunii la putere (UMP) pare de nezdruncinat. Chiar şi în aceste condiţii, liderul Confederaţiei Generale a Muncii (CGT), Bernard Thibault, îl somează pe preşedinte "să nu promulge legea".

"Suntem obligaţi să organizăm două noi zile de proteste (pe 26 octombrie şi pe 6 noiembrie), pentru că Parlamentul nu ne-a ascultat şi pentru că preşedintele Republicii intenţionează să promulge această lege", a declarat Thibault. Oficial, promulgarea este programată pentru 15 noiembrie, astfel că sindicaliştii speră că mai pot să-l înduplece pe Sarkozy.

O pagubă de până la 3,2 miliarde euro

Protestele şi blocarea rafinăriilor şi a depozitelor de combustibil au costat până acum economia Franţei "între 1,6 miliarde şi 3,2 miliarde de euro", a estimat Christine Lagarde. "Este evident că mai ales sectorul chimic, care are o nevoie importantă de alimentare cu produse petroliere, suferă", a precizat ea. Lipsită de ţiţei, una dintre materiile prime de bază, această industrie pierde 33 milioane euro pe zi, a calculat Le Figaro.

Doar în cazul portului din Marsilia - unde greva durează de 29 de zile - pierderile sunt de 600 milioane euro. Prejudiciile se extind asupra întregii economii, căci în largul coastelor aşteaptă să fie descărcate 73 de nave, inclusiv 37 de petroliere cu ţiţei şi 10 cu gaz natural.

Combustibilul de import este foarte preţios în Franţa, câtă vreme cele 12 rafinării ale ţării sunt blocate. În aceeaşi situaţie se află o parte din cele 219 depozite de carburanţi. De la cel mult 25.000 tone, Franţa a ajuns să importe 100.000 tone de combustibil pe zi, dar un sfert din cele 12.300 de benzinării ale ţării tot nu mai au ce să vândă. O inspecţie guvernamentală menită să preîntâmpine creşterea preţurilor a aplicat amenzi pentru 40 de proprietari de benzinării.

Alte pierderi care pot fi estimate sunt cele cinci milioane pe zi suferite de Air France, în timp ce pagubele pentru industria turismului sunt "dificil de cifrat", dar au drept consecinţă crearea unui "prejudiciu moral".
"Atractivitatea teritoriului (francez - n.r.) este pusă în discuţie, atunci când vedem imagini ca acestea", a declarat Christine Lagarde, cu referire la cozile de la benzinării şi la miile de oameni ieşiţi pe străzi la manifestaţii. Turiştii au avut de suferit, la fel ca localnicii, din pricina perturbării transporturilor.

Citește și: