Mihai Draghici
4987 vizualizări 6 dec 2012

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a menţionat România şi Ungaria printre statele ale căror guverne au devenit "mai agresive" în contracararea opoziţiei, conform unui discurs în care oficialul american denunţă, în general, regresul valorilor democratice în Europa şi Asia Centrală.

În cadrul unei reuniuni a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa desfăşurată la Dublin, Hillary Clinton a denunţat regresul valorilor democratice şi drepturilor omului în state din Europa şi din Asia Centrală.

"Sunt din ce în ce mai preocupată pentru viitorul acestei organizaţii şi pentru valorile pe care le-a apărat permanent", a spus Clinton, conform AFP, cu ocazia reuniunii anuale a miniştrilor de Externe din cele 57 de state membre OSCE.

"La peste 20 de ani după încheierea Războiului Rece, sarcina de construire a unei Europe a libertăţii şi păcii încă nu a fost îndeplinită", a spus secretarul de Stat american.

Cu puţin timp înainte, Clinton se întâlnise cu reprezentanţi ai societăţii civile din şapte ţări, care i-au transmis preocupările în materie de drepturile omului.

Clinton a acuzat guvernele că devin "din ce în ce mai agresive în tentativele de blocare a disidenţei", denunţând, potrivit AFP, situaţiile din Rusia, Belarus, Ucraina, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kazahstan, dar şi din România şi Ungaria.

Cu câteva ore înaintea unei întâlniri cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, Clinton a denunţat "o tendinţă de re-sovietizare a regiunii", referindu-se la proiectul uniunii comerciale între Rusia şi foste republici sovietice. "Încercăm să identificăm mijloace eficiente de încetinire sau blocare a acestui proiect", a continuat Clinton.

Chiar şi în cadrul Uniunii Europene şi NATO, există "evoluţii îngrijorătoare", a apreciat secretarul de Stat american, menţionând "manifestări de recul al democraţiei în Ungaria".

În final, Clinton a denunţat "spectrul oribil al antisemitismului, xenofobiei, discriminării faţă de imigranţi, romi" şi minorităţi sexuale în mai multe regiuni ale Europei.

Citește și: