Marinela Sarbu
133 vizualizări 11 iun 2019

„Aceste decrete au fost semnate contrar Constituţiei, or, data alegerilor se stabileşte după ce au fost consultate fracţiunile parlamentare. În primul rând, Filip nu poate să fie preşedinte, în al doilea rând, el nu s-a consultat cu nimeni. Cel mai probabil mâine (n.r. - astăzi, 11 iunie), după ce mă voi consulta cu fracţiunile, voi anula acest decret”, a declarat Igor Dodon.

UNIMEDIA aminteşte că la data de 9 iunie, CC l-a suspendat pe Igor Dodon din funcţia de preşedinte al ţării şi l-a numit pe Pavel FIlip preşedinte interimar.

Pavel Filip a semnat decretul privind organizarea de alegerilor anticipate la data de 6 septembrie 2019.

S-a întâmplat după ce la data de 8 iunie 2019, ACUM şi PSRM au semnat un acord temporar de colaborare şi formare a unei majorităţi parlamentare.

Astfel, în funcţia de preşedintă a Parlamentului a fost votată Zinaida Greceanîi, iar şefă a Guvernului a fost desemnată Maia Sandu.

În aceeaşi zi a fost învestit în funcţie noul Guvern.

Curtea Constituţională a emis mai multe hotărâri prin care a anunţat că toate legile şi hotărârile adoptate în acea zi se declară neconstituţionale. Curtea Constituţională a declarat neconstituţională Hotărârea adoptată de deputaţii Parlamentului pentru alegerea Zinaidei Greceanîi în funcţia de preşedinte al Legislativului.

Tot în data de 8 iunie, Curtea a declarat neconstituţional decretul de numire în funcţia de prim-ministru a Maiei Sandu şi a noului Guvern.

În aceeaşi zi, Partidul Democrat a anunţat proteste. Sute de oameni au fost aduşi din toată republica la Chişinău. Au fost instalate corturi, iar oamenii au rămas peste noapte să doarmă în stradă, în semn de protest.

Citește și: