Mihai SCHIAU
441 vizualizări 8 apr 2011

O persoană a murit, iar viaţa alteia este în pericol după o serie de împuşcături la bordul unui submarin nuclear din Marea Britanie, scrie BBC.

Poliţia din Southampton l-a reţinut pe unul dintre membrii echipajului submarinului nuclear HMS Astute, suspect că şi-ar fi împuşcat doi colegi, dintre care unul a decedat. Focurile de armă s-au produs chiar la bordul submarinului, ancorat în portul din localitate într-o escală de cinci zile.

O purtătoare de cuvânt a poliţiei spune că incidentul nu este un act terorist. Ea a declarat că zona a fost securizată şi că oamenii care locuiesc în apropiere nu au de ce să se teamă pentru siguranţa lor.

"Am văzut cel puţin şase oameni care duceau o targă, către o ambulanţă. Erau şi nişte inspectori, dar care au părăsit zona. E îngrijorător că astfel de scene au loc pe un submarin nuclear", a declarat un martor din localitate.

HMS Astute este cel mai mare şi cel mai nou submarin nuclear britanic, iar construcţia lui a costat 1,13 miliarde de euro. El are o lungime de 97 de metri, cântăreşte 7.800 de tone şi poate lovi cu precizie ţinte aflate la o distanţă de până la 2.000 de kilometri. HMS Astute poate înconjura globul pământesc fără a ieşi la suprafaţă.

Citește și: