Silviu Bănilă
3539 vizualizări 16 ian 2018

Garcia a fost deportat, deşi locuia de la vârsta de zece ani în SUA, unde familia sa ajunsese ilegal, scrie CNN. Încă din anul 2009, acesta se afla în pericol de a fi deportat, dar a primit protecţie sub mandatul Obama. Pe fondul campaniei anti-migraţie a actualului preşedinte al SUA, Donald Trump, Garcia a fost anunţat că trebuie să se întoarcă în Mexic, nu mai târziu de luna noiembrie a anului trecut.

Familia lui Garcia a sperat că ICE (Immigration and Customs Enforcement) îi va extinde şederea bărbatului în SUA, sub incidenţa DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals).

Oficialii ICE au declarat însă că legea DACA pentru protecţia imigranţilor nu mai este valabilă, astfel încât Jose Garcia trebuie să părăsească America.

Clipul video în care Garcia îşi ia „la revedere” de la familia sa, înconjurat de autorităţile biroului de imigraţie, a devenit viral pe reţelele sociale. Soţia acestuia, Cindy Garcia, a declarat pentru CNN că Jose nu este „un infractor” şi preşedintele Trump ar trebui să ştie acest lucru.

„Da, a ajuns aici la vârsta de 10 ani şi da, a intrat ilegal în ţară, dar nu are cazier şi cazul său trebuie analizat individual, deoarece merită să trăiască în ţara pe care o cunoaşte, nu în Mexic”, a declarat doamna Garcia.

Chiar dacă doreşte ca graniţele SUA să fie protejate, Garcia a spus că fiecare caz trebuie analizat separat. Aceasta a precizat că Trump trebuie să „repare” sistemul de imigraţie „defect” şi să găsească o cale corectă „de acordare a cetăţeniei”.

Femeia şi-a mai sfătuit copiii să fie puternici, deoarece familia lor nu este singura în această situaţie. „Au de suferit 11 milioane de oameni, dar cel puţin eu am venit în faţă şi mi-am spus povestea, deoarece sunt cetăţean american şi nu trebuie să mă ascund nicăieri”, a declarat soţia mexicanului deportat.  

Citește și: