Cristina ANDREI
31764 vizualizări 8 oct 2016
Înregistrarea datează din 2005 şi este o discuţie cu moderatorul unui show de televiziune, în care Trump îi descrie acestuia un flirt eşuat, spunând: „Am încercat să mă culc cu ea, dar era măritată”, adăugând că atunci când întâlneşte femei frumoase acesta simte nevoia să „se apropie de părţile lor intime”. 
 
„Poţi face orice”, îi spune Trump lui Billy Bush, jurnalistul care este văr primar cu fostul rival al magnatului, Jeb Bush, şi cu fostul preşedinte american, George W. Bush. Vineri seară, în mijlocul unui val de critici şi dezaprobări din partea altor republicani, Trump a dat publicităţii o declaraţie video în care a avut o poziţie aproape fără precedent: „Toţi cei care mă cunosc ştiu că acesle cuvinte nu reflectă cine sunt. Am spus-o. Am greşit. Îmi cer scuze. N-am spus niciodată că sunt un om perfect şi nici n-am pretins că sunt altcineva decât propria mea persoană.Am spus şi am făcut lucruri pe care le regret, iar cuvintele care au apărut azi în presă pe înregistrarea veche de mai bine de un deceniu fac parte din această categorie”, a spus Trump. 
 
 

 
Imediat după, însă, acesta a început ofensiva: „Am spus nişte lucruri prosteşti, dar este o diferenţă uriaşe între cuvinte şi acţiunile altor oameni. Bill Clinton chiar a abuzat mai multe femei, iar Hillary şi-a agresat, atacat, umilit şi intimidat victimele. Vom discuta mai multe despre acest subiect în zilele care urmează. Ne vedem duminică la dezbatere”, a încheiat Trump. 
 
Tot vineri, candidatul republican a catalogat conversaţia drept „persiflare de vestiar” şi a declarat că fostul preşedinte Bill Clinton „a spus lucruri mult mai grave pe terenul de golf. Îmi cer scuze dacă cineva s-a simţit jignit”, a precizat magnatul. 
 
O reacţie a venit şi din partea candidatului democrat, Hillary Clinton, printr-o postare pe Twitter: „Acest lucru este îngrozitor. Nu putem permite ca un astfel de bărbat să devină preşedinte”, a scris Clinton. Între timp, lista republicanilor care s-au delimitat de Trump sau care îl dezaprobă în mod explicit este din ce în ce mai stufoasă. 
 
Paul Ryan, alături de care Trump trebuia să apară sâmbătă la un eveniment în Wisconsin a anunţat deja că nu va mai lua parte la vizită. „Sunt dezgustat de ceea ce am auzit azi. Femeile trebuie apărate şi venerate, nu obiectificate. Sper ca domnul Trump să trateze această situaţie cu seriozitatea pe care o merită şi să lucreze pentru a demonstra ţării că are mai mult respect pentru genul feminin decât sugerează acest clip”. 
 
Afirmaţiile lui Trump sunt doar ultimele dintr-o serie de remarci publice la adresa femeilor, care l-au făcut să se prăbuşească în sondaje în rândul votanţilor de sex feminin până la cote aproape istorice. Un sondaj realizat recent de the Economist/YouGov a demonstrat că 68% dintre alegătorii femei au opinii nefavorabile sau au exprimat un dezacord profund faţă de Trump. 
 
Înregistrarea audio a fost făcută, cel mai probabil, în timpul unui interviu pentru emisiunea Access Hollywood, moderată de Bush, septembrie 2005, la opt luni după ce Trump se căsătorise cu modelul Melania Knauss, cea de-a treia lui soţie. Bush, acum gazdă a show-ului Today de la NBC, şi-a cerut scuze şi el, arătând că se simte „ruşinat şi stânjenit” de ceva ce s-a întâmplat în urmă cu 11 ani, când era „tânăr, imatur şi s-a comportat prosteşte ţinându-i isonul lui Trump. Îmi pare foarte rău”, a spus acesta public. 
 
Trump şi Bush se aflau într-un autobuz şi se îndreptau spre platourile de filmare ale serialului „Days of Our Lives”, în care miliardarul trebuia să aibă un rol episodic. Înregistrarea obţinută de Washington Post include o bucată audio din interiorul autobuzului şi un video din momentul în care au ajuns la locul filmării. 
 
La începutul părţii audio, Trump îi relatează lui Bush o încercare de a seduce o femeie măritată, care a eşuat: „M-am dat la ea, dar am eşuat, trebuie să recunosc. Am încercat să mă culc cu ea, era măritată. Şi m-am dat la ea foarte insistent”, spune Trump.
 
„De fapt, am scos-o în oraş să cumpere mobilă. Voia să cumpere nişte obiecte de mobilier şi i-am zis că ştiu eu un loc unde au mobilă frumoasă. M-am dat la ea ca un câine, dar n-am putut să ajung acolo. Şi era măritată. Apoi, dintr-odată o văd, acum are sâni mari, falşi şi de toate. Şi-a schimbat complet înfăţişarea”, îi explica Trump moderatorului. 
 
Mai departe, Trump şi Bush se pare că o văd pe actriţa Arianne Zucker lângă autobuz, iar vedeta TV are şi el o replică: „Fata asta e bună rău, cea în mov”. Magnatul nu se opreşte nici el: „Whoa! Trebuie să iau nişte bomboane mentolate, în caz că încep să o sărut. Ştii că sunt automat atras de tot ce e frumos. Pur şi simplu încep să le sărut, e ca un magnet. Doar le sărut, nici măcar nu aştept”.
 
„Orice îţi doreşti”, îi răspunde Bush. „Poţi să le iei de părţile intime. Poţi să faci orice”, încheie Donald Trump. După alte comentarii referitoare la picioarele femeilor din apropierea autobuzului, Bush şi Trump ajung în lumina camerelor Access Hollywood şi o salută pe Zucker. 
 
De-a lungul campaniei electorale, Trump a făcut multe afirmaţii controversate despre femei sau a trebuit să accepte remarci pe care le-a lansat de-a lungul timpului şi pe care adversarii le-au adus acum la lumină. În dezbaterea de luna trecută, a fost criticat pentru că a numit-o pe una dintre câştigătoarele concursului de frumuseţe Miss Universe „Miss Piggy” şi „Miss Housekeeping”. 
 
 
 
 
 
 
 

Citește și: