Mihai Draghici
245 vizualizări 9 oct 2019

"Pentru a proteja Constituţia, democraţia, integritatea noastră minimă, (preşedintele Donald Trump -n.red.) ar trebui demis", a declarat Joseph Biden într-un discurs rostit în statul New Hampshire.

"Preşedintele Trump s-a inculpat singur prin obstrucţionarea justiţiei, prin refuzul de a se conforma anchetei Congresului, deja s-a condamnat singur. Din perspectiva întregii lumi şi a poporului american, Donald Trump a încălcat jurământul de învestitură, a trădat naţiunea şi a comis acţiuni pentru care trebuie demis", a subliniat Joseph Biden, potrivit CNN.

Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor a trimis citaţii prin care le solicită unor membri ai Administraţiei de la Washington participarea la audieri şi furnizarea documentelor referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina.

În replică, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.

Citește și: