Departamentul Externe
3874 vizualizări 17 nov 2018

"Sanctuarul lui Julian Assange în Ambasada Ecuadorului din Londra a fost transformat într-un mic magazin al ororilor. În cea mai mare parte, a fost oprit să comunice cu restul lumii în ultimele şapte luni. Cetăţenia ecuadoriană, care i-a fost acordată în calitatea de solicitant de azil, este în curs de a fi retrasă. Starea de sănătate s-a agravat şi nu i se acordă îngrijiri medicale. Eforturile de a solicita asistenţă judiciară pentru contestarea procedurii de retragere a cetăţeniei au fost afectate de limitele privind comunicarea, inclusiv de ordinele Ecuadorului prin care i se interzice să facă declaraţii publice despre condiţiile din interiorul Ambasadei", subliniază site-ul Truthdig.com.

Premierul Australiei, Scott Morrison, a refuzat să intervină în favoarea lui Julian Assange, cetăţean australian, deşi noua Administraţie a Ecuadorului, condusă de Lenín Moreno - care îl numeşte pe Assange o "problemă moştenită" şi un impediment în relaţiile cu Washingtonul - îi face insuportabilă viaţa fondatorului WikiLeaks. Aproape zilnic, Ambasada impune condiţii mai dure pentru Assange, cerându-i inclusiv să achite facturile medicale.

Autorităţile din Ecuador, până acum reticente să îl expulzeze pe Julian Assange, acordându-i azil politic şi cetăţenie, intenţionează să îi facă situaţia atât de neplăcută încât să decidă singur să părăsească ambasada, pentru a fi arestat de autorităţile britanice şi extrădat în Statele Unite. Fostul preşedinte al Ecuadorului Rafael Correa, a cărui Administraţie i-a oferit lui Assange azil politic, a descris actualele condiţii despre "tortură".

Mama activistului pentru transparenţă, Christine Assange, declara recent: "În pofida faptului că Julian este un jurnalist cu multe premii, foarte iubit şi respectat, pentru că a dezvăluit în mod curajos delicte grave de corupţie la nivel înalt, pentru interesul public, acum este singur, bolnav, în durere - redus la tăcere în detenţie cu izolare, fără a putea avea contacte şi torturat în inima Londrei. Colivia modernă a deţinuţilor politici nu mai este Turnul Londrei. Este Ambasada Ecuadorului. Julian a fost deţinut opt ani fără a fi pus sub acuzare. Este corect, fără acuzare. În ultimii şase ani, Guvernul britanic a refuzat solicitările sale de acces la asistenţă medicală de bază, la aer curat, la mişcare, la soare pentru a avea vitamina D, accesul la îngrijiri dentare şi medicale. Drept rezultat, sănătatea lui s-a deteriorat grav. Medicii care l-au consultat au avertizat că există risc vital din cauza condiţiilor de detenţie. Un asasinat lent şi crud se desfăşoară sub privirile noastre în sediul Ambasadei ecuadoriene din Londra".

"Presiunile exercitate de SUA asupra noului preşedinte al Ecuadorului au avut ca efect plasarea lui Julian Assange într-un regim solitar sever în ultimele şapte luni, fiind privat de contacte cu prieteni sau rude. Doar avocaţii au voie să îl vadă. În urmă două săptămâni, lucrurile s-au înrăutăţit substanţial. Fostul preşedinte ecuadorian Rafael Correa, cel care i-a acordat lui Julian Assange azil politic pe fondul ameninţărilor SUA, a avertizat public în momentul în care vicepreşedintele american Mike Pence a vizitat recent Ecuadorul, că va exista un acord pentru extrădarea fondatorului WikiLeaks în SUA. Argumentând că expulzarea lui Julian Assange din ambasadă ar avea costuri politice prea mari, el a subliniat că planul este să fie distrus mental. În ambasadă a fost aplicat un nou protocol, imposibil şi inuman pentru a-l tortura până în punctul în care va fi forţat să iasă", subliniază Christine Assange.

Julian Assange este vizat de o serie de anchete în Statele Unite, mai ales pentru difuzarea a 70.000 de emailuri obţinute prin atacuri cibernetice din serverul Comitetului Naţional al Partidului Democrat şi de la lideri democraţi. Partidul Democrat - care încearcă să atribuie înfrângerea electorală interferenţelor ruse, în locul inechităţilor de venituri, trădării angajaţilor, pierderii drepturilor civice, dezindustrializării şi loviturii de stat corporatiste - îl atacă pe Julian Assange, catalogându-l trădător, deşi nu este cetăţean american, nici spion, notează site-ul Truthdig.com.

"Fiul meu este vizat de o înscenare pentru a fi predat Statelor Unite (...). În ultimii opt ani, nu a avut parte de un proces adecvat", subliniază Christine Assange, avertizând că Julian Assange riscă să ajungă la Penitenciarul militar Guantanamo Bay, să fie torturat, condamnat la 45 de ani de închisoare sau chiar la pedeapsa capitală.

"Fiul meu este expus unui pericol major, din cauza acţiunilor politice brutale ale celor aflaţi la putere, care au recurs la acte de intimidare după ce fiul meu le-a dezvăluit în mod curajos infracţiunile şi corupţia când era editorul-şef al WikiLeaks", atrage atenţia Christine Assange, cerându-le jurnaliştilor să se mobilizeze pentru a protesta faţă de "aceste brutalităţi".

 

Citește și: