Ioana Bojan
424 vizualizări 3 iun 2012

Fondatorul Al-Qaida, Osama ben Laden, care era prezentat ca un miliardar, şi-a cheltuit toată averea pentru a finanţa Jihadul, inclusiv atentatele de la 11 septembrie 2001, a afirmat liderul reţelei, Ayman al-Zawahiri, într-o înregistrare video postată online duminică, relatează AFP.

"Şeicul Osama, acest bogătaş, acest miliardar, a cheltuit toţi banii săi pentru Jihad", a declarat Zawahiri în cea de-a doua parte a memoriilor sale privind viaţa fondatorului Al-Qaida, postată pe site-uri jihadiste.

"El cheltuia cu generozitate pentru Jihad şi în special pentru finanţarea atacurilor de la 11 septembrie 2001" din Statele Unite, precum şi pentru "atacurile asupra ambasadelor americane de la Nairobi şi Dar Es-Salam" din 1998, a adăugat el.

Într-un semn al acestei generozităţi, Osama ben Laden a fost nevoit să deblocheze într-o zi 50.000 de dolari, din suma de 55.000 de dolari de care dispunea atunci, pentru a ajuta la pregătirea atentatelor de la Nairobi şi Dar Es-Salam, a explicat acesta.

Dar ben Laden era "auster" în viaţa sa şi "foarte zgârcit cu cheltuielile pentru alte lucruri decât Jihadul", a adăugat Zawahiri.

Osama ben Laden, ucis la 2 mai 2011 în Pakistan de un comando american, avea o avere estimată între 30 şi 300 de milioane de dolari potrivit unor surse. Unele estimări plasau averea sa la un miliard de dolari.

Zawahiri a preluat conducerea reţelei teroriste după uciderea lui ben Laden. Organizatorul unor operaţiuni şi principal purtător de cuvânt al reţelei Al-Qaida, el este acum cel mai căutat om din lume. Autorităţile americane au pus o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru capturarea sa.

Citește și: