Teodora Marinescu
1408 vizualizări 20 oct 2019

„Vom ieşi din UE până la data de 31 octombrie. Avem toate mijloacele şi abilitatea de a face acest lucru”, a declarat Michael Gove, ministrul britanic responsabil de coordonarea unui Brexit fără acord.

„Această scrisoare a fost trimisă pentru că aşa ne-a cerut Parlamentul, însă Parlamentul nu poate schimba voinţa premierului, Parlamentul nu poate schimba politica Guvernului, sau determinarea”, a adăugat acesta.

Donald Tusk, preşedintele în funcţie al Consiliului European, a informat că Boris Johnson a trimis o scrisoare formală prin care solicită amânarea retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Ulterior, Boris Johnson a trimis încă două scrisori preşedintelui Consiliului European.

În cea de a doua scrisoare, acesta explica faptul că Guvernul lui se supune legii, iar în cea de a treia transmite că nu îşi doreşte, de fapt, o amânare pentru Brexit.

„Încă de când am ajuns premier am făcut clară poziţia Guvernului, că încă o amânare ar afecta interesele Marii Britanii şi pe cele ale partenerilor noştri europeni”, a scris Boris Johnson în cea de a treia scrisoare.

Camera Comunelor a aprobat sâmbătă un amendament introdus de parlamentarii Oliver Letwin (independent) şi Hilary Benn (laburist) care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat. Adoptarea legislaţiei asociate Acordului Brexit va dura cel puţin câteva luni.

UE va decide dacă va permite amânarea Brexit după ce acordul va fi dezbătut în Parlamentul britanic

Uniunea Europeană va lua o decizie privind amânarea ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar după ce acordul pentru Brexit va fi dezbătut în Parlamentul de la Londra, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Ambasadorii statelor membre UE au convenit că acordul de retragere trebuie trimis luni Parlamentului European.

Parlamentul European ar putea vota asupra acordului joi, cu condiţia ca membrii Camerei Comunelor din Legislativul britanic să îşi dea acordul asupra sa până atunci.

Negociatorul Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat că procesul de ratificare se desfăşoară "în mod obişnuit".

Preşedintele în funcţie al Consiliului European, Donald Tusk, urmează să se consulte cu liderii statelor membre şi cu guvernele acestora pentru a lua o decizie privind amânarea Brexit.

Ambasadorii ţărilor din Blocul comunitar nu au purtat duminică discuţii cu privire la această problemă.

Nigel Farage susţine că amânarea Brexit este o opţiune mai bună decât acordul lui Boris Johnson

Liderul Partidului Brexit, Nigel Farage, a declarat că amânarea ieşirii Marii Britanii din UE şi organizarea alegerilor naţionale sunt mai opţiuni mai bune decât acceptarea acordului negociat de premierul Boris Johnson, relatează site-ul agenţiei Reuters.

„Vreau să ieşim la 31 octombrie, dar avertizez pe toată lumea că dacă acest acord va fi aprobat nu se va schimba nimic şi sunt de părere că mai bine avem o amânare scurtă şi alegeri anticipate în cadrul cărora am putea rezolva această problemă”, a declarat Farage.


 

Citește și: