105 vizualizări 11 feb 2011

UPDATE 22:40 SINTEZA DISCURSULUI PREŞEDINTELUI SUA

"Egiptenii au spus clar că nu se mulţumesc cu altceva decât cu democraţia", a declarat preşedintele SUA, Barack Obama, într-o intervenţie televizată de şase minute, în care a salutat plecarea lui Hosni Mubarak.

"Sunt puţine momente în viaţa noastră când avem privilegiul să asistăm la facerea istoriei. Asistăm, acum în Egipt, la un astfel de moment", a spus Obama.

La aproape 24 de ore de când a cerut o tranziţie "imediată", apel ce nu avea să fie ascultat de liderul egiptean, situaţia s-a schimbat radical.

Mubarak a plecat şi a lăsat frâiele puterii în mâinile armatei, astfel că liderul de la Casa Albă a apreciat gestul fostului său "aliat" din cel mai populat stat arab (79 milioane de locuitori).

"Prin renunţarea la putere, preşedintele Mubarak a ascultat vocea egiptenilor", a spus Obama.

Cuvintele de apreciere ale preşedintelui american aveau să se refere, apoi la forţele armate ale Egiptului - care primesc anual un ajutor militar de 1,3 miliarde USD din partea SUA.

"Armata a răspuns patriotic şi responsabil şi acum se va ocupa de tranziţie", a precizat preşedintele american.

Pentru a face această schimbare ireversibilă, Obama a spus că aramta va trebui să asigure alegeri libere, dar că SUA vor oferi "orice tip de asistenţă pentru o tranziţie reală la democraţie". Preşedintele a spus că America vrea să rămână un prieten şi partener al naţiunii egiptene.

Liderul SUA a evocat "puterea morală a nonviolenţei"

"Pentru Egipt, puterea morală a nonviolenţei, nu terorismul, a îndoit arcul istoriei încă o dată", a declarat Obama, lăudând "noua generaţie" de egipteni care a protestat 18 zile, pentru a-şi cere drepturile.

"Mulţi oameni au observat că valorează ceva, iar acest lucru nu mai poate fi luat de la ei. Aceasta este puterea demnităţii umane", a apreciat liderul american.

"Egiptul a jucat un rol de pivot în istoria lumii, iar în ultimele săptămâni, egiptenii şi-au cerut drepturile universale.

Am văzut egipteni spunând, pentru prima oară în viaţă «vocea mea contează». Aşa funcţionează democraţia.

Am văzut o armată care nu va trage în cei pe care a jurat să-i protejeze. Am văzut musulmani şi creştini cântând «suntem una»"

- a descris Obama protestele care au atras atenţia lumii întregi de trei săptămâni.


UPDATE 22:05 CU O ÎNTARZIERE DE O ORĂ ŞI JUMĂTATE PREŞEDINTELE OBAMA ŞI-A ÎNCEPUT DISCURSUL TELEVIZAT

Pentru Egipt a devenit evident. Îi aşteaptă o democraţie. Armata va trebui să asigure tranziţia, să ridice starea de urgenţă

Aceast proces trebuie să aduca la aceeaşi masă toate vocile Egiptului

Suntem pregătiţi să oferim orice tip de asistenţă

SUA este un prieten şi un partener al Egiptului

Egiptenii au spus "chiar contez, vocea mea este auzită"

Am văzut soldaţi care nu au deschis focul asupra oamenilor pe care au jurat să-i apere. Am văzut oameni, creştini şi musulmani, cântând şi bucurându-se împreună.

Am văzut luând naştere o nouă generaţie

Un egiptean a spus-o simplu "Majoritatea oamenilor au descoperit în ultimele zile că valorează ceva"

Egiptenii ne-au inspirat. Egiptul este ţara non-violenţei, ţara forţei morale

Martin Luther King a spus:"Avem ceva în suflet care cere libertate"

Ziua de astăzi aparţine oamenilor din Egipt


UPDATE 20.39: PREŞEDINTELE AMERICAN, BARACK OBAMA ŞI-A AMÂNAT DISCURSUL

Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Casei Albe


UPDATE 20.32 Mohamed ElBaradei declară că "viaţa reîncepe" pentru egipteni

"Viaţa reîncepe pentru noi", a declarat vineri personalitatea cea mai cunoscută a opoziţiei egiptene, Mohamed ElBaradei, la postul de televiziune al-Jazeera, în urma demisiei preşedintelui Hosni Mubarak, sub presiunea protestatarilor, relatează AFP. "Viaţa reîncepe pentru noi", a afirmat ElBaradei, care se exprima în limba engleză la postul de televiziune prin satelit cu sediul în Qatar. "Mesajul meu către poporul egiptean este că aţi câştigat libertatea (...). Să o folosim cât mai bine şi fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze", a adăugat el.


UPDATE 20.30 Elveţia blochează orice bunuri pe care le-ar putea deţine în Confederaţie Hosni Mubarak

Elveţia a decis vineri să blocheze "cu efect imediat" orice bunuri pe care le-ar putea deţine în Confederaţie preşedintele egiptean demisionar, Hosni Mubarak, şi anturajul său, a anunţat Guvernul elveţian, citat de AFP. "Consiliul federal a decis să blocheze cu efect imediat orice bun eventual din Elveţia al fostului preşedinte egiptean şi al anturajului său", explică Ministerul elveţian al Afacerilor Externe, într-un comunicat.


UPDATE 20.15 Egiptenii sărbătoresc cu focuri de artificii demisia preşedintelui Hosni Mubarak

Anunţul demisiei lui Mubarak, întâmpinat cu strigăte de bucurie şi claxoane la Tunis şi Beirut

Anunţul privind demisia preşedintelui egiptean Hosni Mubarak a fost întâmpinat vineri cu strigăte de bucurie şi concerte de claxoane la Tunis şi Beirut, relatează AFP. Un concert asurzitor de claxoane a salutat veştile date la Cairo de vicepreşedintele egiptean Omar Suleiman. Acesta a declarat că Hosni Mubarak a renunţat la funcţie şi a transferat puterea armatei egiptene. Mişcarea de contestare declanşată în Tunisia la jumătatea lui decembrie a provocat la 14 ianuarie căderea regimului preşedintelui Zine El Abidine Ben Ali şi a dat semnalul unor mişcări de protest în mai multe ţări arabe. "Este formidabil! Doi dictatori au căzut în mai puţin de o lună!", exulta Nurredin, un student în vârstă de 23 de ani, în capitala tunisiană.


COMENTARIU LIVE 19.40: Editorialistul Gândul, Lelia Munteanu, scrie:

"Hosni Moubarak s-a dat dus. De ce n-a făcut-o aseară? Încerc să răspund foarte pe scurt: ca să-şi rezerve măcar demnitatea - după 32 de ani - de a pleca atunci când singur decide. În urma lui se iscă o furtună de întrebări. Cea mai importantă: cine e Abu Sayf, Tatăl Sabiei?"

UPDATE 19.40 Cancelarul german Angela Merkel priveşte plecarea lui Mubarak de la putere ca o "schimbare istorică", informează AFP.

Corespondentul BBC Paul Danahar din Cairo transmite: "Atmosfera în Piaţa Tahrir este extraordinară. Un om mi-a spus că nu-i vine să creadă că au câştigat. Dar marea întrebare este, cum va arăta victoria când se vor trezi mâine dimineaţă? Importanţa acestui eveniment nu poate fi redusă, însă nici posibilul său impact asupra Orientului Mijlociu".

Joe Biden numeşte plecarea lui Mubarak un moment istoric.


UPDATE 19.00 Wael Ghonim, figură puternică a revoluţiei din Egipt, a scris pe Twitter: "Adevăraţii eroi sunt tinerii egipteni din piaţa Tahrir şi restul Egiptului".

Mohamed ElBaradei, imaginea opoziţiei egiptene, a declarat pentru Associated Press: "Este cea frumoasă zi din viaţa mea".

IMAGINI LIVE


Live streaming video by Ustream

Laureatul premiului Nobel pentru pace spune că "Egiptul a fost eliberat după zeci de ani de represiuni" şi că se aşteaptă la o tranziţie "frumoasă" a puterii.


UPDATE 18. 30 Preşedintele SUA, Barack Obama, va susţine la ora 20.30 un discurs referitor la demisia lui Hosni Mubarak

Baroneasa Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, a declarat că Uniunea este pregătite să ajute Egiptul, informează Reuters.

"În Cairo, şoferii claxonează pentru a sărbători demisia lui Mubarak. Se trag focuri de armă în aer. Mulţimea se bucură. Totuşi, preluarea puterii de către armată arată ca o lovitură de stat. Constituţia a fost încălcată. Oficial, un lider al Parlamentului ar trebui să preia puterea, nu armata. Egipt se îndreaptă către un viitor nesigur", transmite Jon Leyne pentru BBC.


UPDATE 18.10 ANUNŢUL DEMISIEI FĂCUT DE VICEPREŞEDINTE. PUTEREA TRANSFERATĂ ARMATEI

Declaraţia integrală a vicereşedintelui Suleiman: "În numele lui Dumnezeu, în aceste circumstanţe dificile prin care trece Egiptul, Preşedintele Hosni Mubarak a decis să renunţe la funcţie de preşedinte al republicii şi însărcinat Consiliul Forţelor armate să conducă ţara"

MOMENTUL DEMISIEI


UPDATE 18.00 HOSNI MUBARAK A DEMISIONAT DIN FUNCŢIA DE PREŞEDINTE AL EGIPTULUI, informează BBC.

Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele egiptean, într-o scurtă alocaţiune televizată.


UPDATE ora 17.30 Confruntări între manifestanţi şi poliţia egipteană în Sinai, soldate cu răniţi

Un schimb de focuri de armă s-a produs vineri la Al-Arish, în Sinaiul egiptean, între manifestanţi şi poliţişti, provocând rănirea mai multor persoane, potrivit unor martori, pe fondul manifestaţiilor din ţară împotriva preşedintelui Hosni Mubarak, transmite AFP. O mie de manifestanţi au lansat bombe incendiare asupra unui post de poliţie şi au incendiat autovehicule, potrivit martorilor. Mai multe persoane au fost rănite, conform aceloraşi surse, dar nici un bilanţ nu a putut fi stabilit imediat.

Peste un milion de persoane manifestează în Egipt - AFP

Peste un milion de persoane manifestează vineri în Egipt, împotriva preşedintelui Hosni Mubarak, care a părăsit Cairo pentru a merge la Sharm el-Sheikh, potrivit unei estimări realizate de AFP.

Un oficial egiptean din domeniul securităţii a apreciat la un milion numărul manifestanţilor mobilizaţi în capitala egipteană, în timp ce un fotoreporter al AFP a estimat la circa 400.000-500.000 numărul manifestanţilor din Alexandria. Potrivit fotoreporterilor AFP, aproape 200.000 de persoane erau adunate în piaţa Tahrir, epicentrul mişcării de contestare din Cairo. Cel puţin 3.000 de persoane se îndreptau spre palatul prezidenţial din cartierul Heliopolis, iar numărul lor continua să crească. Aproape 2.000 de manifestanţi se aflau de asemenea în afara sediului televiziunii de stat, pe malul Nilului, în apropiere de piaţa Tahrir.

Hosni Mubarak se află la Sharm el-Sheikh, afirmă partidul său

Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, care i-a delegat prerogativele sale vicepreşedintelui Omar Suleiman, sub presiunea protestatarilor, a părăsit Cairo pentru a merge la Sharm el-Sheikh, în Sinai, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Democrat aflat la putere, citat de AFP. "El este la Sharm el-Sheikh", a afirmat Mohammed Abdellah.

"Mubarak a părăsit Cairo cu toată familia sa", a declarat anterior o sursă apropiată Guvernului, sub acoperirea anonimatului, refuzând să precizeze dacă aceştia au părăsit Egiptul sau au mers în staţiunea balneară Sharm el-Sheikh, din Sinai, unde preşedintele deţine o locuinţă. (Ioana Bojan, ioana.bojan@mediafax.ro)


UPDATE ora 16: Mii de protestatari egipteni s-au adunat în jurul televiziunii publice, la Cairo

Mii de protestatari anti-Mubarak s-au adunat în jurul sediului din Cairo al televiziunii publice şi în faţa guvernoratului oraşului Suez după rugăciunea comună de vineri, afirmă martori citaţi de CNN.

Mubarak: "Caut o cale de ieşire onorabilă"

În paralel, la Cairo, protestatarii s-au adunat în jurul sediului televiziunii publice egiptene, blocând accesul angajaţilor.

Citeşte şi Egiptul clocoteşte de furie, iar protestatarii cer "PARALIZAREA ŢĂRII" prin greve până la plecarea lui Hosni Mubarak

Cine este Hosni Mubarak, omul care a guvernat în Egipt singur timp de trei decenii

Manifestanţii egipteni pregătesc pentru vineri cele mai ample proteste organizate de la declanşarea mişcării de contestare a regimului condus de preşedintele Hosni Mubarak.

Mubarak a anunţat, într-o intervenţie televizată difuzată joi seară, că i-a delegat prerogativele prezidenţiale lui Omar Suleiman, însă nu a vorbit despre o eventuală demisie a sa din funcţie.

Manifestanţii adunaţi în Piaţa Tahrir din Cairo, care se aşteptau ca preşedintele egiptean să îşi anunţe retragerea, şi-au exprimat nemulţumirea şi s-au îndreptat către sediul din Cairo al televiziunii de stat şi către Palatul Prezidenţial. (Mihai Draghici, mihai.draghici@mediafax.ro)


Preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, ar fi părăsit capitala Cairo, au declarat vineri oficiali occidentali pentru BBC News Online, după informaţii similare apărute la posturile de televiziune israelian Channel 10 şi arab Al-Arabiya.

Citeşte şi comentariul lui Cristian Tudor Popescu: Discursul lui Ceauşescu de Anul Nou 1989

Postul de televiziune israelian Channel 10 şi cel arab Al-Arabiya au anunţat că Mubarak a părăsit Cairo. Potrivit televiziunii israeliene, acest s-ar afla în Sharm el-Sheikh, pe litoralul Mării Roşii, unde deţine o vilă. (Iuliana Enache, iulia.enache@mediafax.ro)

Citește și: