Mihai Draghici - Mediafax
1491 vizualizări 12 feb 2015

În contextul Acordului la care au ajuns liderii din Ucraina, Rusia, Germania şi Franţa în sensul încetării ostilităţilor în regiunile separatiste ucrainene, Preşedinţia SUA a îndemnat Moscova să retragă militarii şi echipamentele militare.

"Statele Unite sunt preocupate de escaladarea confruntărilor în cursul zilei de joi, o situaţie care intră în contradicţie cu spiritul acordului de pace", potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a salutat Acordul de la Minsk, insistând ca documentul să fie implementat în totalitate. "Acum, este foarte important ca acordul să fie implementat în totalitate pe teren, fără întârziere. Însă escaladarea ostilităţilor nu este conformă cu spiritul Acordului. Rusia trebuie să înceteze susţinerea acordată separatiştilor şi să retragă militarii şi armamentul din estul Ucrainei", a subliniat Stoltenberg.

În pofida acordului de la Minsk, Departamentul american al Apărării a anunţat joi că va trimite în Ucraina 600 de militari americani pentru antrenarea trupelor ucrainene care luptă împotriva insurgenţilor proruşi. Potrivit Fox News, Statele Unite vor trimite în Ucraina Brigada aeropurtată 173, staţionată în prezent în Vicenza (Italia).

Misiunea de antrenare va începe în luna martie şi se va desfăşura în poligonul militar Iavariv, situat în apropierea oraşului Liov, în vestul Ucrainei. Militarii americani vor pregăti trei batalioane militare ucrainene, a declarat Ben Hodges, comandantul forţelor americane din Europa.

Luptele au continuat joi în estul Ucrainei. În unul dintre incidente, cinci civili au fost ucişi într-un atac cu obuze care a vizat o staţie de autobuz din Doneţk.

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat joi că s-a ajuns la un acord, la Minsk, pentru încetarea ostilităţilor în Ucraina începând din 15 februarie. Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în aprilie 2014, s-a soldat până acum cu peste 5.350 de morţi.

Citește și: