Cristian Fierbinţeanu
17464 vizualizări 1 nov 2014

Autorul articolului, Andrew Higgins, citează declaraţia premierului Ponta în care acesta relata cum şi-a "dezamăgit" copilul de 10 ani când i-a povestit că, în ciuda acuzaţiilor furibunde din timpul campaniei, el nu este un James Bond român.

În articol se precizează că acuzaţiile preşedintelui Băsescu au provocat reacţii numeroase în mediul politic şi jurnalistic din România. De asemenea, este citat Robert Turcescu, prezentat ca un "jurnalist proeminent de televiziune" care şi-a "şocat" colegii cu anunţul potrivit căruia a fost agent sub acoperire. "Suntem obsedaţi de spioni", spune Turcescu, citat în articol.

New York Times mai relatează că revoluţia din 1989, "sângeroasă şi controversată", a lăsat "pe poziţii" o amplă reţea de ofiţeri şi colaboratori ai Securităţii, ale căror conexiuni şi al căror acces la informaţii compromiţătoare i-au făcut extrem de puternici în era post-comunistă.

În articol este citat premierul Victor Ponta, despre care se menţionează că avea 17 ani la revoluţie şi care spune despre alegerile din noiembrie că reprezintă finalul unei perioade speciale în istoria României, sfârşitul tranziţiei de la comunism la democraţie.

Autorul precizează că Ponta a negat că ar avea un trecut ascuns şi a dat asigurări că acuzaţii precum cele formulate de preşedinte la adresa sa nu vor mai fi auzite în mediul politic din România.

În articol se relatează şi despre politicienii sau oamenii de afaceri acuzaţi de corupţie care au fost arestaţi în ultima perioadă, fiind dat ca exemplu cazul lui Viorel Hrebenciuc. Autorul menţionează că telefoanele acestor politicieni sau oameni de afaceri au fost ascultate de serviciile de informaţii, care au puteri din ce în ce mai mari.

"Politicienii corupţi sunt foarte speriaţi acum", spune Dan Suciu, jurnalist şi fost reprezentant al Guvernului, citat în articol. "Aceştia devin paranoici în legătură cu spionajul şi sunt îngijoraţi că totul este ascultat şi că oricine este urmărit", spune Suciu.

Potrivit autorului articolului, un semn clar că munca de securitate s-a "lepădat" de multe dintre stigmatele trecutului este faptul că fostul şef al SIE Teodor Meleşcanu, prezentat ca "Teodor Melenescu", candidează la Preşedinţie.

În articol se mai arată că este posibil ca acuzaţiile de spionaj să-l fi ajutat, de fapt, pe Victor Ponta, adăugându-i o tuşă de strălucire şi aventură imaginii altfel "banale". Ponta este citat spunând că Băsescu a încercat, în trecut, să îl descrie ca pe o persoană slabă, un "pisicuţ". "Dar în momentul în care m-a promovat în poziţia lui James Bond, mi-a făcut, de fapt, o favoare", spune Ponta, citat în articol.

Autorul îl prezintă şi pe principalul contracandidat al lui Ponta, Klaus Johannis, ca fiind "un primar de provincie, care nu este carismatic, care vorbeşte lent şi care promite să eficientizeze o ţară cunoscută mai degrabă pentru drumuri proaste şi dezorganizare".

Elena Udrea este şi ea prezentată în articol, ca fiind sprijinită de Traian Băsescu şi implicată într-un scandal de spionaj prin recent publicatele fotografii de la Paris. În articol se menţionează că preşedintele a acuzat implicarea serviciilor în campania electorală în cazul acestor fotografii.

Citește și: