19 vizualizări 30 aug 2010

Prim-ministrul rus a avertizat că manifestaţiile opoziţiei fără autorizaţie vor fi dispersate "cu lovituri de baston la cap", într-un interviu publicat luni de cotidianul Kommersant.

"Trebuie obţinută autorizarea autorităţilor locale. O aveţi? Atunci manifestaţi. Nu o aveţi? Nu aveţi dreptul (să manifestaţi). Dacă faceţi totuşi acest lucru, veţi primi lovituri de baston la cap", a spus Vladimir Putin.

Opoziţia acuză autorităţile că interzic sistematic reuniunile organizate de membrii săi sau că încearcă să le limiteze la zone unde ele nu au nicio vizibilitate.

Manifestaţiile neautorizate, care reunesc în general câteva zeci de persoane la Moscova, sunt dispersate fără menajamente de sute de poliţişti. Este şi cazul reuniunii tradiţionale din data de 31 a fiecărei luni cu 31 de zile, când membrii opoziţiei fac apel la organizarea de demonstraţii pentru respectarea libertăţii de a manifesta (într-o referire la articolul 31 din Constituţia rusă), informează Mediafax, care citează AFP.

Următoarea manifestaţie este prevăzută să aibă loc marţi, 31 august, în piaţa Triumfalnaia, din centrul Moscovei, dar Primăria a închis accesul în această zonă prin bariere metalice, afirmând că urmează să fie construită acolo o parcare. "Nu ştiam că se strâng cu regularitate în piaţa Triumfalnaia", a spus Putin.

Citește și: