Florin Badescu - Mediafax
133 vizualizări 1 sep 2015

Felia din acel tort cu fructe şi alcool a fost una dintre cele 2.000 de porţii servite invitaţilor prezenţi la recepţia spectaculoasă organizată cu acea ocazie la palatul Buckingham pe 20 noiembrie 1947.

În mod uimitor, felia de tort, care este în continuare înfăşurată în ambalajul ei original din hârtie cerată, a supravieţuit intactă vreme de 68 de ani, graţie concentraţiei ridicate de alcool şi este, potrivit experţilor, comestibilă.

Tortul de nuntă al reginei Elizabeth a II-a avea o înălţime de 2,75 metri şi era compus din patru etaje.

Felia a fost conservată într-o cutie din carton alb pe care a fost imprimat următorul text, cu litere aurii: "E.P. Buckingham Palace 20th November 1947" .

În interiorul cutiei se află şi o felicitare la adresa mirilor.

Experţii consideră că această felie din tortul regal ar putea fi vândută cu 500 de lire sterline la licitaţia ce va fi organizată de casa Gorringes, în Lewes, un oraş din comitatul East Sussex.

Licitaţia va avea loc cu o săptămână înainte ca regina Elizabeth a II-a să devină suveranul cu cea mai îndelungată domnie din istoria monarhiei din Marea Britanie. Suverana britanică, în vârstă de 89 de ani, va doborî, pe 9 septembrie, un record istoric, stabilit de regina Victoria, care a petrecut pe tronul britanic 63 de ani, 7 luni şi 2 zile, înainte de a muri, pe 22 ianuarie 1901.

Felia de tort este scoasă la licitaţie de un colecţionar privat, al cărui socru a fost managerul celebrului restaurant Scott's din cartierul londonez Mayfair.

Citește și: