Andrei Luca POPESCU
17439 vizualizări 18 feb 2016

La summitul Consiliului European de joi şi vineri, patru sunt marile solicitări ale Marii Britanii, cărora preşedintele Consiliului European Donald Tusk, devenit brokerul de negociere al britanicilor cu UE, le-a răspuns deja la începutul lunii februarie cu un plan de propuneri de compromis foarte apropiate de solicitările premierului David Cameron: restricţii la ajutoarele sociale pentru imigranţi, drept de veto pentru naţiuni în faţa deciziilor UE, opţiunea statelor non-euro de a nu ţine cont de politicile zonei Euro şi de a nu lua parte la bail-out-urile Eurozonei şi prevederi referitoare la competitivitatea pe piaţa europeană, care să reducă birocraţia regularizării.

Una dintre marile probleme ale acestor negocieri este dacă aceste privilegii sau forma lor de compromis, la care se va ajunge în urma negocierilor, se vor aplica doar Marii Britanii sau vor fi transpuse în tratatele de funcţionare a UE, devenind valabile pentru toate statele membre.

În acest moment, liderii UE sunt prinşi într-un cerc vicios: dacă sunt prea inflexibili şi nu fac concesii Marii Britanii, riscă să rămână fără unul dintre motoarele economice, financiare şi militare ale UE, iar dacă sunt prea permisivi, riscă să deschidă o cutie a Pandorei pentru restul statelor UE, care vor dori să obţină sau să aplice aceleaşi concesii obţinute de Marea Britanie, lucru care ar zădărnici poate şi mai mult principiile pe care funcţionează UE.

Tocmai de aceea, majoritatea liderilor UE, inclusiv Angela Merkel sau Francois Hollande, sunt dispuşi la compromisuri majore pentru Marea Britanie, doar pentru a nu se ajunge la situaţia unui Brexit, ceea ce ar putea declanşa reacţii în lanţ care să ducă la destrămarea Uniunii Europene. Un Brexit ar însemna o scădere cu 17% a puterii economice a UE şi pierderea a 13% din populaţie, arată o analiză Der Spiegel.

Prim-ministrul britanic David Cameron speră să obţină cât mai multe concesii pentru Marea Britanie, din partea celorlalte state UE, pentru a se putea întoarce la Londra şi a clama o victorie care să încline balanţa către pro-europeni, într-un eventual referendum privind ieşirea sau rămânerea Marii Britanii în UE, a cărui dată nu a fost încă stabilită oficial – unele surse o dau ca fiind în luna iunie 2016, însă în orice caz el ar trebui să aibă loc până la sfârşitul lui 2017, după cum au promis conservatorii lui David Cameron în 2013.

Pe 2 februarie, preşedintele Consiliului European Donald Tusk a prezentat un plan de propuneri care să fie supuse la vot în Consiliul din această săptămână, venite în întâmpinarea pretenţiilor britanice pentru un statut special în UE (de fapt noi derogări adăugate la cele de care se bucură deja şi în prezent). Cameron şi Tusk au pornit fiecare în turneele lor europene de negociere a acestor poziţii în statele UE, venind şi la Bucureşti.

Luni, după vizita lui Donald Tusk la Bucureşti, preşedintele Klaus Iohannis a exprimat poziţia oficială a României faţă de pretenţiile Marii Britanii, spunând că propunerile lui Tusk sunt „convergente cu viziunea şi interesele României”, care îşi doreşte ca Marea Britanie să rămână în UE. Totuşi, România nu poate accepta în totalitate pretenţia britanicilor privind restricţia ajutoarelor sociale pentru imigranţi şi doreşte să negocieze un compromis (vezi mai jos detaliile).

Spre deosebire de poziţia foarte flexibilă a României faţă de pretenţiile Marii Britanii, grupul de la Vişegrad, format din Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria, a anunţat că se opune oficial pretenţiilor Marii Britanice privind restricţiile la ajutoarele sociale pentru imigranţi, în special la limitarea subsidiilor pentru copiii imigranţilor, care ar urma să fie sistate dacă aceştia nu trăiesc în Marea Britanie cu părinţii sau indexate în funcţie de ţara în care trăiesc.

România nu ştie când să fie fermă şi când să negocieze. „Uneori România, pentru a obţine anumite avantaje lipsite de importanţă este dispusă să cedeze chestiuni esenţiale”

Specialiştii consultaţi de gândul consideră că România ar fi trebuit să aibă o poziţie mult mai tranşantă, apropiată de cea a grupului de la Vişegrad, pe chestiunea restricţiilor pentru imigranţi, unde interesele cetăţenilor români sunt direct afectate.

România cedează de fiecare dată când e vorba despre interese naţionale, dar când e vorba de principii europene, cum era cazul mecanismului european de solidaritate privind refugiaţii, a fost împotrivă. Sincer, nu înţeleg poziţia României. România ar putea să aibă împreună cu alte state o poziţie mult mai tranşantă, nu să negocieze intrarea în Schengen sau renunţarea la MCV. Am impresia că uneori România, pentru a obţine anumite avantaje lipsite de importanţă este dispusă să cedeze chestiuni esenţiale. Poziţia României trebuia precizată clar şi răspicat: nu putem accepta ca cetăţenii români care muncesc loial şi cinstit, legal în Marea Britanie să nu beneficieze de ajutor social”, consideră politologul Cristian Pîrvulescu, pentru gândul.

„Nu ar trebui să susţinem aventura politicianistă a lui Cameron. Nu cred că UE ar trebui să plătească pentru ideea lui năstruşnică”, este de părere şi europarlamentarul Cristian Preda.

Profesorul de ştiinţe politice Iordan Bărbulescu arată şi el acelaşi lucru – faptul că în faţa unui nou val de pretenţii la privilegii în UE din partea Marii Britanii, România şi UE ar fi putut să fie mai dure: „Se zice că UE nu va mai fi aceeaşi fără Marea Britanie, dar eu mă îndoiesc că şi Marea Britanie va mai fi la fel fără UE. Aici pierde toată lumea, dacă Marea Britanie iese din UE. Aş fi mai categoric, dacă aş fi negociator – dar din fericire nu sunt –  şi aş arăta că nu se poate face tot timpul pe placul Marii Britanii, pentru că aşa s-a întâmplat tot timpul. Aşa am ajuns la o Europă în care unii au luat doar ce au vrut, la start, iar alţii le-au luat pe toate. Nu cred că România şi alte ţări negociază propriu-zis. Negocierea aţi văzut de cine este purtată (Donald Tusk, preşedintele Consiliului – n.r.)”.

Negociere sau şantaj? Marea Britanie va câştiga, dar va câştiga periculos

„Nu ştiu de ce avem o poziţie flexibilă, chiar nu pot să înţeleg de ce România cedează, alături de alte state şi de UE, şantajului britanic. Pentru că vorbim despre un şantaj, nu vorbim despre primul şantaj, ci despre un şantaj într-un moment delicat, pe fondul crizei refugiaţilor, care a distrus şi minima solidaritate europeană care exista înainte. Cameron nu îşi doreşte un referendum, pentru că riscurile sunt foarte mari, dar nici europenii nu au curajul să spună Angliei că poate să părăsească UE, pentru că riscul ca situaţia din interiorul UE să se agraveze este foarte mare. De aceea vorbesc de un şantaj, pentru că UE nu poate negocia şi Cameron ştie lucrul acesta. Are toate avantajele şi va câştiga bătălia, dar va câştiga într-un mod periculos”, spune politologul Cristian Pîrvulescu.

El arată că poziţionarea Marii Britanii faţă de UE nu este o premieră, ci o continuitate în a se pune de-a curmezişul integrării UE şi a obţine pentru sine privilegii, deşi nu vrea în mod real să părăsească Uniunea.

„Marea Britanie permanent, de la intrarea ei în Piaţa Comună, nu a făcut altceva decât ca, prin „opt-out”-urile obţinute, să încetinească sau chiar să blocheze procesul de integrare. Marea Britanie este împotriva unei integrări europene, nu a vrut să participe la acest efort. Pe de altă parte, europenii au fost foarte mefienţi faţă de capacitatea Marii Britanii de a se adapta – este celebru discursul lui de Gaulle din 1963, în care explica de ce Marea Britanie nu poate fi membră a Pieţei Comune – şi dacă citim astăzi o să vedem că este la fel de actual”, spune Pîrvulescu.

Profesorul Iordan Bărbulescu găseşte aceeaşi consecvenţă britanică a „şantajului” faţă de UE: „Marea Britanie face ce a făcut întotdeauna. E un soi de copil al UE. Să nu uităm începuturile, că nu a putut adera la UE, că a fost împotriva înfiinţării Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, apoi a vrut să adere la UE şi până a dispărut de Gaulle nu a fost posibil. Margaret Thatcher a negociat ce a vrut ea. Sigur că e şi un şantaj şi nu e prima oară când britanicii îl fac”.

Cele mai grave pretenţii ale UK pentru principiile UE: dreptul de veto naţional în faţa UE şi restricţiile pentru imigranţi

Politologul Cristian Pîrvulescu arată că Marea Britanie beneficiază deja de 4 „opt-out”-uri (posibilitatea de a nu participa) în chestiuni esenţiale precum Carta Europeană a Drepturilor Omului, Acordul Schengen, Uniunea Economică şi Monetară sau zona de libertăţi, securitate şi justiţie.

„Acum, mai cere alte derogări. Cea mai gravă, care priveşte pe români, este cea referitoare la suspendarea ajutoarelor sociale pe o perioadă de 4 ani de la intrarea în Marea Britanie, pentru muncitorii veniţi din Est. Dar nu vor fi doar cei din Est. Interesele cetăţenilor români şi bulgari sunt lezate în primul rând, deşi există 200.000 de italieni care ar putea fi victimele acestei legislaţii. Este absurdă toată această retorică britanică, pentru că în realitate, muncitorii care merg să lucreze acolo au locuri de muncă şi contribuie la prosperitatea Marii Britanii”, spune Pîrvulescu.

Pe de altă parte, profesorul Iordan Bărbulescu arată că nu aceasta este bomba cu ceas promovată de Marea Britanie în faţa UE, ci pretenţia ca guvernele să aibă drept de veto asupra deciziilor UE: „Ce mă interesează şi mai tare (decât subsidiile pentru imigranţi – n.r.) este solicitarea privind controlul pe care guvernele ar trebui să-l exercite asupra tuturor deciziilor şi legilor europene. Asta ar însemna pierderea competenţelor exclusive ale UE, iar pe de altă parte e o aberaţie, pentru că oricum guvernele controlează deciziile, prin prezenţa miniştrilor în Consilii şi a şefilor de stat şi de guvern în Consiliile Europene. Aici e negocierea dură”.

„Juncker a prezentat acel pre-acord (înaintat de Donald Tusk – n.r.) ca fiind echilibrat. Dar nu este, el loveşte o dată în plus în principiile UE şi părerea mea este că toate aceste cedări vor pune foarte multe probleme în legătură cu tratatele. Comisia şi Consiliul au negociat, suntem într-un moment dificil, vrem ca Marea Britanie să treacă de acest moment, ca UKIP să piardă din importanţă în Marea Britanie. Eu cred că toate acestea sunt poveşti pentru adormit copii. Dincolo de asta, care este impactul economic, social? Nu am văzut niciun fel de studiu”, consideră Cristian Pîrvulescu.

Vrea Cameron un referendum pe Brexit sau e doar un bluff?

Specialiştii consultaţi de gândul consideră că un referendum privind ieşirea Marii Britanii din UE este la fel de periculos pentru UE cât e şi pentru Marea Britanie şi că premierul Cameron ar prefera să nu se ajungă la acest pas, pentru că riscurile sunt foarte mari pentru Londra.

Cameron a picat în propria plasă, el a lansat povestea asta cu referendumul acum vreo 4 ani, când nici nu ştia dacă va mai fi prim-ministru. Acum nu prea poate să mai dea înapoi. E într-o situaţie dificilă, a lansat ideea într-un moment dificil pentru el, apoi a venit Scoţia care i-a dat putere. Acum o să se mai gândească dacă îl face sau nu, dar am sentimentul că ar vrea să scape de el (de referendum - .n.r.)”, arată profesorul Iordan Bărbulescu.

Într-adevăr, Cameron şi conservatorii săi au promis în 2013 că dacă vor rămâne la putere după alegerile din 2015, vor demara un referendum privind Brexit-ul până la sfârşitul anului 2017. În acel moment, poziţia lor în sondaje scârţâia, iar acest anunţ i-a ajutat să câştige voturi şi susţinători printre eurosceptici.

Acum, nu e clar dacă David Cameron mai este în poziţia de a flutura la fel de nonşalant un referendum. „Mă tem că ne îndreptăm către Brexit. De când Cameron a deschis discuţiile cu statele membre şi cu instituţiile europene, numărul britanicilor care sunt contra rămânerii în UE creşte. Asta arată deriva conservatorilor britanici”, spune europarlamentarul Cristian Preda pentru gândul.

Cristian Pîrvulescu spune şi el că argumentul lui Cameron că dacă va primi concesii la Bruxelles, va înclina balanţa la referendum către tabăra pro-europeană, este fals: „Referendumul în sine e un risc, pentru că dă posibilitatea anti-europenilor să se manifeste. Ştim foarte bine că referendumul nu este o dezbatere raţională, este una emoţională, iar argumentele raţionale sunt foarte puţin acceptate. Degeaba va interveni Cameron de partea rămânerii în UE, dacă opinia publică a fost deja basculată în zona cealaltă. Dacă concesiile vor fi pe linia dorită, s-ar putea totuşi ca el să renunţe la referendum, spunând că Marea Britanie a obţinut ce a dorit”.

De asemenea, dacă Marea Britanie ar ieşi într-adevăr din UE, aşa cum ameninţă Cameron în caz că nu obţine ce vrea, s-ar putea trezi că Scoţia se desparte şi ea de Regat, referendumul recent păstrând uniunea cu un scor nu prea confortabil.

„Permanent poziţia lui Cameron a fost anti-europeană, el este conştient de riscurile sociale pe care le-ar presupune ieşirea Marii Britanii din UE. Dar nimeni nu discută pe seama riscurilor politice pentru Regatul Unit, pentru că este o mare oportunitate pentru Scoţia să se retragă din uniunea cu Anglia. Scoţia este un stat cu o poziţie pro-europeană evidentă în raport cu englezii care sunt mai degrabă ostili, ar fi o ocazie pentru Scoţia să revină la independenţa de acum 300 de ani”, consideră Cristian Pîrvulescu.

Copy-cats: mai multe membre UE vor şi ele privilegiile Marii Britanii

Riscul efectului de cutie de Pandorei creat de pretenţiile Marii Britanii este real, iar de asta se tem şi cei mai importanţi lideri ai UE, de la Tusk la Merkel sau Hollande.

Premierul Danemarcei a anunţat că un acord UE-Marea Britanie va crea „o bază excelentă pentru discuţii viitoare privind dezvoltarea regulilor UE”. În Austria, ministrul de Externe a spus că şi-ar dori sistemul de tăieri de beneficii sociale pentru imigranţi cerut de Marea Britanie, pentru că ar însemna o economie de 230 de milioane de euro la ajutoarele sociale plătite de Austria copiilor de imigranţi, care nu trăiesc în Austria. „Noile aranjamente ne dau ocazia să ne folosim de această oportunitate”, a spus oficialul, conform Wall Street Journal.

Astfel, jocul Marii Britanii este folosit şi de alte state, pentru a-şi promova propriile interese în raport cu reglementările unitare ale UE, mai ales că Angela Merkel a declarat de mai multe ori că este în favoarea modificării tratatelor UE, pentru a include reguli mai multe privind guvernarea economică a Eurozonei (pentru a cârpi practic neajunsurile care au dus la criza din Grecia).

În Franţa, Marine Le Pen, liderul partidului de extremă dreapta Frontul Naţional, a promis că dacă va câştiga alegerile de anul viitor, va demara negocieri similare cu cele ale Marii Britanii.

Ce a cerut Cameron, ce i-a oferit Tusk din partea UE

La capitolul Suveranitate, solicitările lui David Cameron au fost ca Marea Britanie să poată refuza politicile UE pentru o „uniune tot mai strânsă”, adică politicile de integrare europeană politică „într-o manieră formală, juridică şi ireversibilă”. Cea mai importantă cerere la acest capitol a fost ca parlamentul naţional să aibă puterea să blocheze legislaţia UE, conform BBC.

Oferta din planul lui Tusk a arătat că în UE „referinţele la o uniune tot mai strânsă între popoare sunt compatibile cu diferite căi de integrare care sunt valabile pentru diferite state membre şi nu obligă toate statele membre să ţintească spre o destinaţie comună”. „Se recunoaşte că Marea Britanie nu este angajată într-o integrare politică viitoare în UE”, arată planul lui Tusk.

De asemenea, Tusk a oferit posibilitatea ca în cazul în care un stat nu consideră că vrea să se supună unui act normativ european aflat în stadiul de proiect, poate trimite în termen de 3 luni de la publicarea proiectului obiecţiile, dacă obţine peste 55% din voturile din parlamentul naţional, iar preşedinţia Consiliului European va include problema pe agenda Consiliului, pentru a fi dezbătută.

La capitolul migranţi şi ajutoare sociale, David Cameron a cerut ca imigranţii din alte state UE care vor să solicite reduceri de taxe sau beneficii sociale pentru copii să nu aibă acces la aceste ajutoare sociale decât după ce trăiesc 4 ani în Marea Britanie. O altă propunere este ca imigranţii din UE să nu poată solicita o locuinţă socială decât dacă au trăit în zona respectivă cel puţin 4 ani.

De asemenea, Cameron a mai cerut ca imigranţii UE să nu mai poată primi ajutor de şomaj şi dacă nu îşi găsesc de muncă în 6 luni, să fie obligaţi să plece din Marea Britanie. Solicitarea care a scandalizat statele est-europene în special a fost aceea ca imigranţii care muncesc în Marea Britanie să nu mai aibă dreptul la ajutoare sociale pentru copii, dacă aceşti copii nu locuiesc în Marea Britanie.

Oferta lui Tusk pe aceste cereri: „Noua legislaţie va stabili un mecanism de alertă şi siguranţă care să răspundă situaţiilor de aflux de muncitori din alte state membre, de o magnitudine excepţională, pe o perioadă extinsă de timp… actul va autoriza statul membru să limiteze accesul muncitorilor europeni nou intraţi pe piaţa muncii la beneficii sociale legate de muncă, pentru un total de cel mult 4 ani de la începutul angajării”.

De asemenea, în ce priveşte beneficiile pentru copiii imigranţilor care nu trăiesc în Marea Britanie, să se introducă un sistem de indexare a acestor beneficii, în funcţie de nivelul de trai din ţara unde trăiesc copiii.

La capitolul guvernanţă economică pentru statele non-euro, Cameron a cerut recunoaşterea explicită a faptului că Euro nu este singura monedă a UE, pentru a se asigura că ţările non-euro nu sunt dezavantajate. De asemenea, a mai cerut mecanisme care să asigure faptul că uniunea fiscală nu poate fi impusă membrelor UE non-euro şi că Marea Britanie să nu fie obligată să contribuie la bailout-urile Eurozonei.

Planul lui Tusk: „Măsurile ale căror scop este să aprofundeze mai departe uniunea economică şi monetară vor fi voluntare pentru statele membre a căror monedă nu este Euro”; „Actele legale între ţările Euro vor respecta piaţa internă”.

În ce priveşte capitolul Competitivitate, Cameron a cerut reducerea reglementărilor excesive şi extinderea pieţei unice.

Oferta din planul lui Tusk: „UE trebuie să îşi mărească eforturile către întărirea competitivităţii, pe liniile trasate în Declaraţia Consiliului European privind competitivitatea. În acest scop, instituţiile UE relevante şi statele membre vor face toate eforturile pentru a întări piaţa internă (…) acest lucru însemnând micşorarea poverilor administrative”.

Poziţia României, exprimată de Klaus Iohannis

„România, după cum ştiţi, s-a angajat de la început cu bună credinţă în aceste negocieri. Am exprimat constant o deschidere pentru identificarea de soluţii pertinente, pentru că noi considerăm că este foarte important ca Marea Britanie să rămână în interiorul Uniunii Europene.

Uniunea Europeană are nevoie de Marea Britanie şi Marea Britanie are nevoie de Uniunea Europeană, aceasta este poziţia noastră pe care am exprimat-o cu toate ocaziile. De o manieră generală, obiectivele de reformă a Uniunii Europene conţinute în pachetul propus de Preşedintele Tusk sunt convergente cu viziunea şi interesele României”, a declarat Iohannis, după întâlnirea de luni cu Donald Tusk.

Iohannis a arătat că România susţine trei dintre cele patru capitole negociate de Donald Tusk cu Marea Britanie, însă la capitolul privind beneficiile sociale pentru imigranţi doreşte să negocieze.

„Nu trebuie să fie puse în discuţie drepturile cetăţenilor români care lucrează în Marea Britanie sau în alte state membre în ceea priveşte accesul la prestaţiile sociale. Pachetul propune crearea unui mecanism de salvgardare care ar permite limitarea pentru scurt timp a accesului la anumite tipuri de prestaţii sociale, specifice Marii Britanii, pentru lucrătorii - cetăţeni ai Uniunii care doresc să intre acolo pe piaţa muncii. Am subliniat că pentru România este important, în primul rând, ca mecanismul de salvgardare să fie nediscriminatoriu, să aibă un caracter excepţional şi cât mai limitat în timp. Aplicarea acestuia trebuie să se facă pe baza unor justificări pertinente”, a spus Iohannis.

„Vom urmări să eliminăm orice risc de discriminare pentru cetăţenii români. De asemenea, vom urmări ca posibila indexare (a beneficiilor sociale pentru copii – n.r.) să nu se poată extinde către alte prestaţii sociale. Am arătat că este important ca aplicarea celor două mecanisme să nu se facă retroactiv, astfel încât să nu fie afectaţi cetăţenii care lucrează deja pe piaţa muncii din respectivul stat membru gazdă. Astfel, aceste mecanisme ar urma să se aplice numai celor nou intraţi pe piaţa muncii, după intrarea în vigoare a acestor măsuri”, a mai spus Iohannis.

În replică, Donald Tusk a afirmat că ţine cont de poziţia României, dar a avertizat: „Acesta este un moment critic. Este timpul să începem să ascultăm argumentele celorlalţi mai mult decât le ascultăm pe ale noastre! E natural ca în negocieri, poziţiile să devină mai ferme pe măsură ce ne apropiem de momentul deciziei, dar riscul de rupere este real, deoarece acest proces este cu adevărat foarte fragil. Trebuie să îl abordăm cu atenţie. Ceea ce s-a rupt, nu poate fi reparat”.

Citește și: