45195 vizualizări 26 iul 2016

Sandra Bertin declară că un şef din Poliţia Naţională i-ar fi cerut să ascundă adevărul. Poliţista mai spune că i s-a cerut să şteargă din sistem înregistrările cu primele clipe ale atacului, de unde reieşea clar, spune ea, haosul din primele momente ale intervenţiei forţelor de ordine.

"La o zi după atacul cu camion, Cabinetul ministrului de Interne a trimis un comisar (...) Persoana mi-a cerut un raport în care să precizez punctele în care există o prezenţă a Poliţiei Municipale, barierele, şi să scriu că, în două puncte din dispozitivul de securitate existau şi poliţişti naţionali. I-am spus că nu am de gând să scriu ceea ce n-am văzut", a declarat Bertin în Journal de Dimanche.

Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, a negat toate acuzaţiile şi a anunţat că o dă în judecată pe Sandra Bertin pentru defăimare. De asemenea, premierul francez Manuel Valls a declarat, luându-i apărarea lui Cazeneuve, că aceste declaraţii sunt false şi menite doar să destabilizeze guvernul.

După atacul din 14 iulie de la Nisa, preşedintele Francois Hollande şi premierul Manuel Valls au cerut politicienilor şi opinei publice să evite orice polemică în acest caz şi să lase justiţia să stabilească faptele.

Citește și: