Departamentul Externe - Mediafax
481 vizualizări 24 iun 2014

Obama l-a avertizat pe Putin în cursul unei discuţii telefonice în care a îndemnat Moscova să ia "măsuri concrete" în vederea detensionării situaţiei din Ucraina, potrivit Casei Albe.

"Deşi considerăm că o soluţie diplomatică este în continuare posibilă, Rusia va suporta noi costuri dacă nu observăm măsuri concrete pentru reducerea tensiunii", a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului american, Josh Earnest.

La rândul său, Kremlinul a explicat că preşedintele rus a evidenţiat importanţa încetării bilaterale a focului şi lansării unor discuţii directe între părţile implicate în conflict.

"Vladimir Putin a subliniat că o încetare veritabilă a luptelor şi lansarea unor discuţii directe între părţile aflate în conflict reprezintă cea mai mare prioritate pentru normalizarea situaţiei din regiunile de sud-est" ale Ucrainei, potrivit unui comunicat al Moscovei.

Ministrul ucrainean de Externe, Pavel Klimkin, a prezentat în mod detaliat luni, la Luxemburg, planul de pace al preşedintelui Petro Poroşenko, sprijinit de omologul său rus, Vladimir Putin.

La rândul lor, insurgenţii proruşi din estul Ucrainei au decis să accepte un armistiţiu temporar, în cadrul planului de pace propus de Administraţia Petro Poroşenko, a anunţat un lider separatist, citat de AFP.

"Ca reacţie la armistiţiul decretat de Kiev, ne angajăm să avem propria încetare a focului", a declarat Oleksandr Borodai, liderul autoproclamatei "Republici Doneţk".

"Armistiţiul nostru va dura până pe 27 iunie", a spus liderul separatist.

Luptele dintre insurgenţii proruşi şi armata ucraineană s-au soldat cu 375 de morţi.

Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro

Citește și: