16 vizualizări 19 mai 2009

Normele mai stricte pentru consumul de combustibil şi emisiile poluante, după modelul UE, au trecut Atlanticul, ieri, ceea ce măreşte şansele ca o primă de casare a unei rable în valoare de 4.000 dolari să fie aprobată de Congres. Banii s-ar acorda doar dacă, în schimbul maşinii vechi, ar fi achiziţionată una nouă care va îndeplini noile standarde de eficienţă a consumului şi de reducere a noxelor.

Casa Albă le-a impus producătorilor ca, până în 2016, un automobil să consume un galon de combustibil (3,7 litri) pentru parcurgerea a 35-39 mile (57-62 km), relatează ABC News. Un camion ar trebui să aibă un consum mediu de un galon la 30 mile (48 km). În prezent, distanţa medie acoperită cu un galon de combustibil de către autoturismele şi camioanele uşoare din SUA este de 25 mile (40 km).

De-a lungul duratei de viaţă a vehiculelor produse după noile standarde, ar exista o reducere de 900 tone de gaze cu efect de seră, comparabilă cu scoaterea din funcţiune a 194 de termocentrale alimentate cu cărbuni. Mai mult, între 2012 şi 2016 s-ar economisi 1,8 miliarde tone de petrol. Eficienţa consumului va creşte cu câte 5% în fiecare din cei patru ani.

Maşini mai ecologice, dar mai costisitoare

Ambiţiile ecologice ale Casei Albe au un efect direct asupra preţurilor autovehiculelor, estimate să crească, în medie, cu 1.300 dolari până în 2016. Dar Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA) îi consolează pe americani cu un studiu care arată că ei îşi vor recupera, în 3,2 ani, toţi banii daţi în plus. Calculul porneşte de la premisa că, deşi ratele lunare vor fi mai mari (circa 70% dintre americani îşi achiziţionează maşinile în rate), cumpărătorul va face economii la benzinărie.

Compensarea scumpirilor printr-o primă de casare

Compensarea creşterilor de preţ s-ar putea face printr-un „program rabla”, tot după model european, în cadrul căruia Guvernul federal să acorde între 3.000 şi 4.500 de dolari celor care renunţă la o maşină veche şi achiziţionează una cu consum mai eficient. Fondurile ar fi deja disponibile, în cadrul celor 787 miliarde USD din pachetul de stimulare a economiei aprobat, dar Congresul nu a stabilit încă modalitatea prin care să fie viraţi banii – fie către cumpărător, fie către dealerul auto.

Banii se vor acorda nu în funcţie de vechimea vehiculului (nouă ani în Europa), ci dacă cumpărătorul dovedeşte că a cumpărat o maşină care parcurge mai multe mile la un galon decât cea la care a renunţat. În Congres se discută despre o anumită condiţie: creşterea eficienţei să fie cu 20 mile (30 km) per galon, pentru a putea beneficia de prima de casare.

Falimentul giganţilor auto – accelerat de noile standarde?

Pentru producători, noile norme federale presupun investiţii de 46,7 miliarde dolari, de acum până în 2015, arată Departamentul Transporturilor din SUA. În condiţiile prăbuşirii pieţei auto din SUA, s-ar putea ca General Motors şi Chrysler să nu poată face investiţiile necesare şi să dea faliment.

De altfel, Chrysler – care aşteaptă să iasă de sub protecţia legii falimentului şi să fie absorbită de Fiat – are un program propriu de discount, echivalent cu o primă de casare. Renunţarea la o rablă în favoarea unui Chrysler produs la începutul lui 2009 (acum toate uzinele firmei sunt închise) poate aduce un discount de 4.000 dolari din preţ, respectiv 6.000, dacă clientul renunţă tot la o marcă a companiei (Chrysler, Dogde, Jeep). 

 

Citește și: