Andrei Luca POPESCU
46634 vizualizări 7 aug 2014

„Suntem foarte îngrijoraţi, nu suntem foarte optimişti cu privire la vreun scenariu”, a declarat un oficial NATO, joi, la o întâlnire la care gândul a luat parte. Declaraţia vine în contextul în care Rusia a comasat miercuri aproximativ 20.000 de militari la graniţa cu Ucraina, pretextând noi exerciţii militare de amploare, în timp ce la Doneţk, fieful separatiştilor proruşi, armata ucraineană a declanşat ofensiva de recuperare a oraşului.

„Putin a avut mai multe ocazii să facă pasul înapoi şi să se dezică de separatişti, dar nu a făcut-o, chiar dacă nu ar fi ieşit cu imaginea şifonată, pentru că pentru el acest lucru este foarte important”, a mai spus oficialul NATO.

Întrebat dacă NATO ia în calcul o implicare activă în Ucraina, în contextul în care Rusia a lansat deja ipoteza că ar dori să trimită aşa-zise trupe de menţinere a păcii în estul Ucrainei, oficialul a negat:

„Nu vrem să ne implicăm în Ucraina, pentru că nu ar fi vorba de un război prin intermediari (aşa cum îl practică Rusia, susţinând separatiştii – n.r.), ci ar fi vorba de un război cu Rusia, iar Rusia este o putere nucleară şi ştim cu toţii ce înseamnă acest lucru. Vom sprijini însă în continuare Ucraina să îşi întărească apărarea, îi ajutăm să se ajute singuri”, a spus oficialul NATO, referindu-se la sprijinul pe care îl acordă Ucrainei la nivel de consiliere militară şi ajutor umanitar.

În acest moment, relaţia NATO cu Rusia este la un nivel minim şi nu există perspective pentru ca aceasta să fie relansată. Înainte de criza din Ucraina, NATO ajunsese la o colaborare fără precedent cu Rusia, în ciuda declaraţiilor adverse de la Moscova – fusese planificată prima misiune comună NATO-Rusia din istorie, care consta în escortarea în comun a unei nave americane care scotea armament chimic din Siria, pentru a fi distrus, de asemenea era planificat accesul trupelor NATO în cazărmile din exclava rusească Kaliningrad, de la graniţa cu Polonia şi ţările baltice, pentru a distruge în comun armamente. Toate aceste proiecte pentru care s-a negociat enorm în ultimii ani au fost anulate acum.

„Nu va mai fi niciodată la fel, cel puţin atâta timp cât Putin va fi la Kremlin”, a precizat oficialul NATO.

Miercuri, purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu, a declarat că gestul Rusiei de a comasa din nou militari la graniţa cu Ucraina, după ce fusese de acord să detensioneze situaţia retrăgându-le, este „foarte îngrijorător”: „Nu vom încerca să ghicim ce este în mintea Rusiei, dar putem vedea ce face Rusia în teren – iar asta este foarte îngrijorător”.
Rusia ar putea folosi „pretextul unei misiuni umaintare sau de menţinere a păcii, ca o scuză pentru a trimite trupe în estul Ucrainei”, a mai spus Lungescu.

 

Citește și: