1 vizualizări 31 ian 2008

Mari părţi din Asia, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord au rămas ieri fără acces la Internet, fapt care a condus la o blocare totală a operaţiunilor multor companii. Dubaiul a fost cel mai sever lovit, iar una dintre companiile de telecomunicaţii responsabilă de această zonă a explicat că „pana de Internet” s-a datorat  unei secţionări a unui cablu submarin din Mediterană. Un oficial din ministerul egiptean al Comunicaţiilor, vorbind sub acoperirea anonimatului pentru CNN, a spus că ancora unui vas ar fi provocat secţionarea cablului.

El a adăugat că ar putea dura chiar şi o săptămână până la remedierea defecţiunii. Printre ţările din regiune care au fost ocolite de această problemă se numără Israelul, Libanul şi Irakul, care folosesc o rută diferită. Pe lângă Internet, serviciile de telefonie, televiziunile, bursa din Dubai şi aeroporturile au avut şi ele de suferit. Wadah Tahah, manager al companiei de stat EMAAR din Dubai, a declarat pentru CNN că, dacă „pana” continuă, „vor fi probleme între brokeri, companii şi investitori datorate pierderii controlului”. (A.I.)

 

Citește și: