72 vizualizări 3 oct 2010

Turnul Londrei, Turnul Eiffel şi Catedrala Notre Dame din Paris, Turnul TV din Alexanderplatz şi Hotelul Adlon de lângă Poarta Brandenburg de la Berlin sunt "ţintele" unor echipe de terorişti care pot ataca din clipă în clipă. Avertismentul, care circulă de la mijlocul săptămânii trecute în UE, a fost reluat, duminică, în SUA, unde autorităţile le-au cerut "atenţie sporită" turiştilor americani.

Alerta teroristă din Regatul Unit (UK) este menţinută la nivelul "sever", ceea ce se poate traduce printr-un atentat "foarte probabil". La Paris, Turnul Eiffel a fost evacuat de două ori în ultimele două săptămâni, iar la Berlin - săptămânalul Der Spiegel anunţa în avans că, în ediţia de astăzi, va face dezvăluiri despre cum au fost programate şi finanţate aceste atentate iminente.

Principalul organizator ar fi şeicul Yunis al-Mauretani, cel cotat a fi "numărul trei" în ierarhia Al-Qaida. El ar fi primit bani direct de la Osama bin Laden şi ar fi dezvăluit planurile de atacuri simultane în cele trei capitale vest-europene unui islamist afgan cu cetăţenie germană, deţinut în Afganistan. Cel arestat este Ahmed Sidiqi (36 de ani), care le-a nominalizat oraşele-ţintă anchetatorilor americani de la baza Bagram (la nord de Kabul).

Potrivit ABC News, terorişti şi-au ales obiectivele, le-au supravegheat, au conceput planul de atac în cazul fiecăruia, au pregătite armele necesare, plus acordul final de a îşi iniţia acţiunile, venit din partea lui bin Laden.

Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) al SUA a decis să nu schimbe nivelul de alertă pe teritoriul american, dar informaţiile culese la Bagram au ajuns rapid la serviciile secrete din principalele state vizate, care au coroborat şi alte surse privind iminenţa unor atacuri. Ţinte "secundare" ale teroriştilor sunt Belgia şi Italia, dar şi în Suedia - care nu este membră NATO, dar are 500 de militari în Afganistan - a ridicat nivelul de alertă teroristă.

Interceptările comunicaţiilor
au fost vitale

Averismentul americanilor a fost luat cel mai în serios la Londra, unde centrul de spionaj electronic GCHQ a interceptat mai multe convirbiri telefonice şi e-mailuri la graniţa afgano-pakistaneză. Suspecţii de terorism schimbau informaţii cu privire la procurarea de arme şi materiale explozibile şi despre găsirea unor refugii după atentate. "Modelul" de atac avut în vedere este cel al atentatelor din metropola indiană Mumbai, din noiembrie 2008. Atunci, atacuri succesive de-a lungul a trei zile au lăsat în urmă 174 de morţi, dar evenimentele respective ar rămâne o "repetiţie" faţă de atentatele iminente acum.

Prinţul Harry - principală "ţintă"

Celula teroristă formată din musulmani cu cetăţenie germană (opt) şi britanică (doi) l-ar avea drept "ţintă" pe Prinţul Harry, al treilea în ordinea de succesiune la tronul britanic. Prinţul de 26 de ani a fost ales şi pentru că a fost mobilizat pe frontul din Afganistan, dar şi pentru că se "expune" din pricina ieşirilor dese prin cluburi. Agenţii de securitate l-au rugat să-şi rărească ieşirile nocturne în următoarea perioadă.

Citește și: