Ion Gaidau - Mediafax
1424 vizualizări 8 ian 2015

Fie suspecţii vor reuşi să fugă, fie ar putea avea loc un schimb de focuri, a declarat pentru AFP un ofiţer al unităţii de elită Raid, îndemnând jurnaliştii prezenţi la faţa locului să dea dovadă de "mai multă prudenţă".

Doi franco-algerieni sunt suspectaţi de comiterea atentatului

Doi franco-algerieni sunt în vizorul poliţiei în urma atacului comis miercuri la sediul săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, relatează Le Point în pagina electronică.

Cei doi bărbaţi suspecţi de 32, respectiv 34 de ani sunt originari din Pantin, o suburbie a Parisului, şi au revenit din Siria în vara anului trecut.

Unul dintre suspecţi a fost judecat în 2008 în urma destructurării filialei irakiene "al 19-lea arondisment" din Paris. El a fost arestat în 2005 în timp ce se pregătea să plece la Damasc.

În perioada 2003-2005, această organizaţie ar fi încurajat zeci de tineri francezi să plece la lupte în Irak.

Al treilea suspect căutat este un om al străzii născut în 1996, relatează Le Point.

Cel puţin 12 persoane au fost ucise, iar alte patru au fost rănite într-un atac, miercuri, la sediul săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo, un atac de inspiraţie islamistă şi fără precedent, denunţat de preşedintele Franţei, Francois Hollande, drept un "atentat terorist".

Citește și: