Alina Matis
863 vizualizări 30 oct 2013

Agenţia Americană pentru Securitate Naţională (NSA) a interceptat numeroşi lideri de la Vatican, între ei numărându-se şi Papa Francisc, scrie Il Messaggero, care citează un articol din ediţia de joi a revistei Panorama.

Potrivit presei italiene, convorbirile telefonice primite sau efectuate de oficiali de la Vatican au fost clasificate în patru categorii: "ameninţări la sistemul financiar", "obiective de politică externă", "drepturile omului" şi "planuri de conducere".

Se crede, de asemenea, că au fost spionate toate convorbirile care aveau legătură cu alegerea preşedintelui Băncii Vaticanului.

Papa Francisc ar fi fost spionat de americani din 2005, când era cardinal, după cum au arătat mai multe documente WikiLeaks.

Potrivit jurnaliştilor de la Panorama, Ambasada SUA în Italia are o ramură de spionaj formată din agenţi NSA şi CIA. Numai în intervalul 10 decembrie 2012-8 ianuarie 2013, agenţii americani ar fi interceptat 46 de convorbiri ale italienilor, între ele şi pe cele ale liderilor de la Vatican. Mai mult, se crede că au fost interceptate inclusiv convorbirile membrilor Conclavului care l-a ales pe Papa Francisc, în martie 2013.

Dezvăluirile făcute de presa italiană au la bază documente secrete furnizate de fostul analist NSA Edward Snowden.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a comentat că Sfântul Scaun nu are informaţii cu privire la eventualele interceptări şi nici "nu este îngrijorat".

Citește și: