287 vizualizări 1 iun 2010

Prinţesa Diana a fost asasinată în 1997 pentru că plănuia să facă dezvăluiri cu privire la rolul Marii Britanii în comerţul cu arme, a declarat luni, avocatul Michael Mansfield, citat de cotidianul britanic Daily Express în ediţia electronică, potrivit Mediafax.

Mansfield a declarat că prinţesa intenţiona să publice un jurnal "exploziv" pentru a demasca persoanele cele mai implicate în producţia britanică de mine antipersonal. "Toată lumea îşi aminteşte că a făcut campanie împotriva minelor antipersonal. Eu cred că plănuia diverse vizite. Fusese în Angola şi urma să meargă în Cambodgia. Un număr mare de mine antipersonal au fost fabricate de britanici. Ea susţinea că avea un jurnal exploziv, prin care urma să expună persoanele cele mai implicate în piaţa britanică de armament", a declarat avocatul.

Prinţesa de Wales a produs nemulţumiri unor miniştri în momentul când a făcut apel la o interzicere la nivel internaţional a minelor antipersonal, înaintea morţii sale, în 1997. Ea a făcut aceste declaraţii într-o vizită foarte mediatizată, în Angola, unde s-a întâlnit cu câteva dintre zecile de mii de victime inocente ale minelor. Ministrul consevator al Apărării din acea vreme, Earl Howe, a afirmat că era neinformată în legătură cu acest subiect.

Campania prinţesei împotriva minelor antipersonal şi planul de a dezvălui secrete despre comerţul cu armament, în opinia avocatului, "nu au fost fără legătură" cu accidentul de maşină în care prinţesa Diana şi iubitul ei , Dodi al-Fayed, au murit, la Paris, la 31 august 1997. "Un martor care o cunoştea bine" a spus că prinţesa avea un "jurnal de dezvăluiri", iar o cutie de documente, care lipsea, ar putea conţine informaţii "cruciale", a declarat avocatul.

El l-a reprezentat pe tatăl lui Dodi al-Fayed, Mohamed al-Fayed, în cadrul unei investigaţii asupra morţii cuplului. El a declarat că a crezut că moartea prinţesei era suspectă, imediat după ce vestea acesteia a fost anunţată de presa din întreaga lume. De atunci, "am rămas cu impresia că nu a fost un accident", a adăugat el.

Citește și: