1462 vizualizări 19 sep 2019

„Plumb: Probleme au fost ridicate cu privire la un credit de 800.000 euro despre care a relatat presa, însă care nu a fost menţionat în declaraţia de avere, anumite acţiuni la o companie (Grupul verzilor) şi cazul de corupţie în care a fost implicată în 2017 (PPE). A fost decis că: îngrijorările cu privire la cazurile de corupţie sunt în afara competenţei JURI şi ar trebui ridicate în timpul audierilor; informaţii suplimentare vor fi cerute despre împrumut şi acţiuni”, se arată în decizia din şedinţa de joi a Comisiei pentru Afaceri Judiciare (JURI) a PE, obţinută de MEDIAFAX.

„Decizii finale: Informaţii suplimentare vor fi cerute printr-o scrisoare următorilor comisari: Borrell, Jourova, Hahn, Ferreira, Wojciechowski, Kyriakides, Reynders, Plumb, Goulard and Sinkevicius”, potrivit sursei citate.

Potrivit declaraţiei de avere depuse în data de 25 iunie 2019 la Camera Deputaţilor, Rovana Plumb ar avea un împrumut la BRD făcut în anul 2007, în valoare de 800.000 euro, cu scandenţă în 2030. De asemenea, Plumb mai are un împrumut făcut în acest an, în valoare de 800.000 lei, cu scadenţă în 2021.

La categoria „plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate” apare suma de 800.000 lei, sumă plătită conform Legii 334/2006. Beneficiarul a fost „mandatar financiar PSD pentru campania europarlamentare 2019”, potrivit declaraţiei de avere care apare pe site-ul Camerei Deputaţilor.

În 2017, DNA a cerut sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu. În acelaşi dosar era vizată şi fostul vicepremier Sevil Shhaideh.

Camera Deputaţilor a respins, în octombrie 2017, cererea DNA de urmărire penală a Rovanei Plumb, în dosarul „Insula Belina”.

Rovana Plumb, propusă comisar european pentru portofoliul Transporturi, urmează să fie audiată într-o şedinţă comună a Comisiei de Transporturi şi de Mediu ale Parlamentului European, potrivit programului oficial afişat pe site-ul instituţiei.

Votul în plenul PE va fi dat pe data de 23 octombrie.

 

Citește și: