294 vizualizări 20 mar 2011

China şi-a exprimat regretul, duminică, faţă de bombardamentele coaliţiei internaţionale din Libia, a anunţat Ministerul său de Externe, subliniindu-şi într-un comunicat opoziţia faţă de folosirea forţei în relaţiile internaţionale, relatează AFP. "China a luat notă de ultimele evoluţii (ale situaţiei) din Libia şi îşi exprimă regretul cu privire la atacurile militare împotriva Libiei", se arată în comunicat. Textul, care nu cere o încetare a focului, subliniază că Beijingul respectă "suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială" a ţării.

"Sperăm că Libia poate reinstaura stabilitatea cât mai repede posibil şi că poate evita noi victime civile legate de escaladarea conflictului armat", a adăugat el. "China s-a opus întotdeauna folosirii forţei în relaţiile internaţionale", a adăugat comunicatul. Beijingul, care este criticat în mod periodic de ţările străine din cauza nerespectării drepturilor omului şi pentru modul în care tratează minorităţile de pe teritoriul său, se opune sistematic ingerinţelor în afacerile interne ale altor ţări.

RĂZBOI ÎN LIBIA. Muammar Gaddafi avertizează Occidentul că "tot poporul are arme" şi că nu îl va lăsa să exploateze petrolul libian. PLUS - Mesajul către atacatori: Sunteţi nişte animale

RĂZBOI ÎN LIBIA. Alianţii au început atacul. SUA şi Marea Britanie au lansat un prim val de 110 rachete Tomahawk. Libia anunţă cel puţin 48 de victime - LIVE

FORŢELE COALIŢIEI care ar putea interveni în Libia. Cu ce resurse va participa fiecare ţară - GALERIE FOTO

RĂZBOI ÎN LIBIA. Gaddafi ameninţă că, după raidurile "BARBARE" ale "CRUCIAŢILOR", va ataca obiective civile şi militare din Mediterana

RĂZBOI ÎN LIBIA. Avioanele franceze survolează teritoriul ţării, televiziunea publică libiană difuzează cântece patriotice - GALERIE FOTO

După mai multe săptămâni de ezitări, un mandat ONU şi un sprijin arab, o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie, a trecut sâmbătă la ofensivă pentru a încerca să pună capăt reprimării revoltei lansate în urmă cu o lună de regimul lui Muammar Kadhafi.

Rezoluţia 1.973 a ONU, adoptată în noaptea de joi spre vineri, a autorizat recursul la forţă pentru protejarea populaţiei libiene.

China şi Rusia, membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, s-au abţinut de la vot dar nu şi-au folosit dreptul de veto pentru a bloca documentul.

Rusia şi-a exprimat, de asemenea, regretul faţă de această intervenţie militară internaţională, efectuată în cadrul unei rezoluţii ONU "adoptate în grabă".

Iuliana Enache, iulia.enache@mediafax.ro

Citește și: