Mihai SCHIAU
3117 vizualizări 3 iun 2011

Revista ştiinţifică New Scientist publică un material intitulat "Bărbaţii soprane", în care vorbeşte despre cei 800.000 de băieţi italieni castraţi, între secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, pentru a-şi păstra vocea subţire şi după pubertate şi pentru a deveni cântăreţi faimoşi. Publicaţia a vorbit cu Nicholas Clapton, administratorul muzeului Handel din Londra, unde a fost organizată o expoziţie despre "bărbaţii cu voce de băieţi", care erau "maşini perfecte de cântat".

"Ar fi greu să exprim perfecţiunea acestui cântăreţ, care are o voce de înger, combinată cu o execuţie impecabilă şi cu o precizie surprinzătoare. Până şi cei mai puţin receptivi la muzică i-ar rezista cu greu". Măgulitoarea descriere face referire la Gaetano Majorano (1710-1783), mult mai cunoscut sub pseudonimul Caffarelli, considerat cea mai bună voce din Europa acelui secol. Însă ca să ajungă la această performanţă, Majorano a trebuit să plătească un preţ: a fost castrat la vârsta de 10 ani, scrie Newscientist.

La începutul secolulului al XVIII-lea, cei mai admiraţi cântăreţi italieni erau castraţi: vocile lor puteau atinge note la fel de înalte ca ale femeilor, dar erau mult mai puternice.

Scenă din filmul "Farinelli Castratul" (Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, 1995)

Vocea unui castrat nu seamănă nici cu una masculină, nici cu una feminină, ci pare mai degrabă glasul unui băiat în corpul unui bărbat, fiind rezultatul unei perfecţionări de ani întregi, notează sursa.

În acele vremrui, băieţii italieni talentaţi la cântat erau castraţi, pentru a-şi păstra vocile mereu tinere. Unii dintre ei nu ştiau ce se va întâmpla cu ei, alţii ştiau dar se resemnau cu ideea. Însă existau şi acei băieţi care ştiau şi, totuşi, erau "mai mult decât dornici" să se supună unei astfel de operaţii, spune Nicholas Clapton.

Italienii au castrat 800.000 de băieţi care sperau să devină cântăreţi

Unul dintre aceştia era Majorano. În 1720, pe când avea 10 ani, i s-a înmânat profitul scos de pe urma celor două podgorii ale bunicii sale, pentru a-şi împlini visul: acela de a deveni un cântăreţ faimos. Chiar dacă asta presupunea să fie transformat într-un eunuc.

Tenorii castraţi din Italia sunt menţionaţi pentru prima dată în 1550, când au început să cânte în casele aristocraţilor sau în bisericile romane. Chiar dacă religia interzicea în mod expres emascularea, toate corurile, inclusiv cel al Papei, au ajuns să aibă în componenţă eunuci. Asta pentru că femeile nu aveau voie să cânte în biserici, iar vocile băieţilor erau temporare.

Multe familii sărace se bucurau când unul dintre băieţii lor era castrat, dacă biserica îl lua apoi de pe capul lor, iar ei scăpau de o gură în plus de hrănit. La mijlocul secolulului al XVII-lea, eunucii au început să fie căutaţi şi în sălile de operă. Asta pentru că vocile lor erau considerate perfecte pentru creaturile mitologice şi eroii acelor vremuri. Biserica oferea un trai decent, însă opera putea aduce faimă şi bani. "Moda" a durat două secole, timp în care 4.000 de băieţi au fost castraţi anual, în speranţa că vor deveni mari cântăreţi.

Cum influenţa castrarea vocile băieţilor

Newscientist se întreabă, însă, ce făcea vocile castraţilor atât de speciale, încât toată lumea îi asculta şi toţi compozitorii scriau pentru ei. "În parte, vocea, în parte, antrenamentul", spune Clapton. "Vocile lor aveau mai multă putere, flexibilitate şi strălucire decât oricare alta. Puteau să susţină mai multe note dintr-o singură respiraţie, erau acrobaţi vocali. De asemenea, aveau un control foarte bun asupra vocilor lor. Puteau să cânte cele mai înalte note fără efort, emoţionând pe oricine până la lacrimi", spune administratorul.

Castrarea influenţa vocea în mai multe moduri. În primul rând, aceasta nu se modifica la pubertate. În mod normal, creşterea nivelului de testosteron determină dezvoltarea caracteristicilor sexuale secundare, printre care şi grosimea vocii. La pubertate, laringele şi corzile vocale se măresc cu 60%, vibrează mai încet, iar asta determină scăderea timbrului. În cazuleunucilor, corzile vocale rămân scurte, vibrează mai rapid şi îşi păstrează timbrul înalt.

Alte schimbări afectează hormonii de creştere, băieţii castraţi fiind mai înalţi decât ceilalţi. Asta pentru că absenţa testosteronului întârzie închiderea epifizei, adică a capătului oaselor. "Rezultatul este că eunucii au vocea unui băiat în corpul unui bărbat. Dar, coastele unindu-se foarte târziu cu şira spinării, cutia toracică rămânea flexibilă o perioadă mai îndelungată, iar castraţii aveau plămâni foarte mari. Probabil de aici li se trage şi controlul foarte bun al respiraţiei", spune Clapton.

Mulţi dintre castraţi mureau din cauza anesteziei sau a infecţiilor

În ciuda faimei castraţilor, nimeni nu voia să recunoască modul în care aceştia erau emasculaţi. Când muzicologul englez Charles Burney a mers în Italia, în 1770, pentru a afla unde şi cum erau castraţi băieţii care doreau să devină cântăreţi, nu a aflat nimic. "Am întrebat în toată Italia cum se face, dar nu am strâns nicio informaţie. În Milano mi s-a spus să întreb la Veneţia, în Veneţia mi s-a spus că se întâmplă la Bologna, iar acolo toţi au negat. Cu siguranţă, această operaţiune este ilegală, iar italienii sunt atât de ruşinaţi încât toţi 'transferă' procedura în altă parte", scria Burney atunci.

Aşa arăta un aparat de castrat (văzut la muzeul Handel din Londra)

Totuşi, Clapton spune că existau două metode "preferate" de castrare. "Una era să se facă o mică incizie în scrot şi să se taie canalele spermatice. Astfel, testiculele se contractau şi, până la urmă, mureau. A doua metodă era să se taie scrotul cu totul", spune administratorul muzeului londonez.

Unii dintre băieţi mureau, fie din cauza metodelor de anestezie, fie din cauza infecţiilor. Oricum, castrarea nu însemna automat o carieră de succes. "Caracteristicile emasculării nu erau suficiente. Antrenamentul era cel puţin la fel de important ca starea fizică", spune Clapton.

Totuşi, administratorul spune că aceia care se antrenau suficient deveneau "maşini perfecte de cântat". "Întreaga lor anatomie, viaţă şi psihologie erau dedicate cântatului", crede Clapton. Cu toate acestea, doar 1% dintre castraţi erau consideraţi suficient de buni pentru a ajunge la operă. Restul cântau în corurile bisericii, iar unii nu ajungeau deloc cântăreţi.

Caffarelli a ajuns faimos în Londra, unde Handel a scris pentru el

Majorano, însă, şi-a îndeplinit dorinţa, iar de la 10 la 16 ani a stat în Napoli, la institutul lui Nicolo Porpora, unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi ai vremii. A fost o perioadă grea, în care Majorano cânta şase ore pe zi. La 16 ani, a primit porecla de Caffarelli şi era pregătit pentru operă: avea vocea unei mezzo-soprane.

Scenă din filmul "Farinelli Castratul" (Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, 1995)

În acel moment, în jurul anului 1726, "moda" operei depăşise graniţele Italiei. Cele mai bune opere din Europa se băteau să angajeze cei mai buni cântăreţi, oferind sume exorbitante pentru a-şi depăşi rivalele. Astfel, Caffarelli a ajuns să cânte pe tot continentul.

Cel mai profitabil loc pentru reprezentaţii era Londra. Englezii erau fascinaţi de "aceşti bărbaţi exotici, cu voci ciudate" şi plăteau sume mari pentru a-i vedea la lucru. Un alt avantaj era că în Londra trăia George Frederick Handel, unul dintre cei mai mari compozitori de operă. "Venirea lui Handel la Londra, în 1711, a pus opera italiană în mijlocul culturii britanice pentru zeci de ani şi a adus cei mai buni tenori castrati aici", spune Clapton. În sezonul 1737-1738, starul operei din Londra a fost Caffarelli, pentru care Handel a scris două opere.

Nu există dovezi care să ateste dacă Majorano a regretat vreodată decizia de a fi castrat. Ceea ce e sigur e că a ajuns celebru şi a câştigat suficienţi bani, cu care şi-a cumpărat un ducat în Italia. Iar, dacă e să ne luăm după cel care l-a pregătit, a fost "cel mai mare cântăreţ din Europa". Pentru un băiat care şi-a dorit mai mult decât orice să cânte, poate că acesta este cel mai important lucru, scrie Newscientist.

Citește și: