Silviu Bănilă
69 vizualizări 18 nov 2014

GSI (Global Slavery Index) este al doilea raport anual despre flagelul sclaviei moderne şi dezvăluie faptul că numărul persoanelor afectate de sclavie este cu 20% mai mare decât cel oficial.

„Credeam că sclavia reprezintă o problemă demult apusă sau că afectează doar ţările răvăşite de război şi sărăcie”, a declarat Andrew Forrest, preşedintele Walk Free Foundation, o organizaţie din Australia, care a realizat studiul despre sclavie.

Sclavia acoperă un spectru larg şi include plata prin muncă a unor datorii, căsătoriile aranjate şi vânzarea sau exploatarea copiilor, dar şi traficul de persoane.

Raportul, care acoperă 167 de state, precizează că sclavia modernă contribuie la producţia a cel puţin 122 de bunuri de larg consum, exportate de 58 de ţări. Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) estimează că profiturile din munca forţată ajung anual la 150 miliarde de dolari (120 miliarde de euro).

Cele mai multe persoane afectate de sclavie se înregistrează în Mauritania. Pe locul secund se află Uzbekistanul, unde, în fiecare toamnă, guvernul obligă un milion de persoane, printre care şi multi copii, să culeagă culturile de bumbac. Totodată, în India există 14,29 milioane de sclavi. 

Citește și: