Gandul.info
Mircea Olteanu
793 vizualizări 11 sep 2018

Exerciţiile au loc în perioada 11-17 septembrie şi se desfăşoară în estul Siberiei şi Orientul Îndepărtat rus.

Participarea Chinei la aceste exerciţii exemplifică o extindere generală a colaborării cu Rusia ca aliat, a transmis Kremlinul.

Rusia şi China sunt fondatoare ale alianţei economice şi de securitate Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai, creată în anul 2001.

Menţinerea capabilităţilor defensive ale Rusiei este "justificată, necesară şi nu există o alternativă" în condiţiile în care puterile rivale sunt "în mod frecvent destul de agresive şi neprietenoase", a declarat luna trecută Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Anul trecut, Rusia a efectuat o serie de exerciţii militare în vestul ţării, stârnind temeri în NATO că Moscova ar putea pregăti strategii de invazie, în mod specific a fostelor republici sovietice din zona baltică, Estonia, Letonia şi Lituania.

Foto: Hepta

Citește și: