Valentin Vidu - Mediafax
12843 vizualizări 25 iul 2014

După mai bine de trei ore de căutări, toată lumea a înlemnit. În pământ se vede o bucată de pânză albă. Câteva minute mai târziu erau exhumate patru cadavre. Slavianskul tocmai deschisese prima goapă comună din Ucraina, relatează AFP în acest reportaj.

Armata ucraineană a preluat controlul asupra acestui fost bastion al rebelilor proruşi după mai multe săptămâni de lupte intense. Însă separatiştii au domnit în oraş timp de trei luni, o perioadă în care au fost date dispărute câteva zeci de persoane.

Toate cele 30 de persoane privesc atent către fundul gropii. Toate, mai puţin una. Este vorba despre fratele unei persoane date dispărute care ar fi fost îngropate acolo. Aşezat pe un zid de pietre, stă cu spatele la această scenă.
Groapa, săpată cu un excavator, are cel puţin trei metri adâncime, iar cinci angajaţi municipali, purtând salopete gri, sapă cu atenţie la cazma pentru a scoate cadavrele.

"Este o tragedie teribilă. Aici au fost îngropaţi, în groapa comună, patru membri ai unei parohii protestante, nevinovaţi, care au fost torturaţi şi ucişi de către rebeli", declară Anton Gheraşcenko, un consilier al ministrului ucrainean de Interne, care a prezidat o ceremonie rapidă înainte de exhumare.

"Dragului nostru Viktor, din partea copiilor şi părinţilor", "Fratelui nostru drag, Dima, Lisa şi copiii", "Soţului şi fratelui nostru" se poate citi pe panglicile mai multor coroane de flori, depuse lângă groapă, împeună cu portretele celor patru bărbaţi.

Răpiţi pe 8 iunie la ieşirea de la slujba de duminică, nimeni nu a mai aflat nimic despre ei după aceea. Cei patru bărbaţi erau căsătoriţi. Cel mai tânăr avea 24 de ani. Altul avea patru copii, iar altul opt.

Alte gropi

"În total sunt, cu siguranţă, vreo 20 de cadavre în această groapă. În afară de cei patru bărbaţi torturaţi, credem că sunt şi cadavre ale unor terorişti care au murit în timpul bătăliei de la Slaviansk împotriva armatei ucrainene", afirmă Gheraşecenko.

El spune, mai târziu, că locuitori au văzut rebeli îngropând cadavre în acest loc. "Credem că alte gropi ca aceasta există în oraş, dar nu ştim unde (se află), iar aceasta este prima pe care o deschidem", adaugă el.

"Eram afară, în faţa imobilului, pe 11 iunie, dimineaţa, când un excavator a venit să facă o groapă. După 15 ore, două vehicule au venit foarte aproape de groapă, iar ei au aruncat cadavre înăuntru", povesteşte Valentina, care locuieşte în imobilul dărăpănat de la marginea terenului.

"Cadavrele erau înfăşurate într-o pânză albă, dar nu existau sicrie", adaugă ea. Deasupra ei, pe acoperişul imobilului, doi lunetişti supravegheau scena. "Cum poţi să trăieşti dupa asta? Suntem nişte oameni atât de paşnici în mod normal!", spune femeia cu regret.

Însă, pe străzile din oraş, de pe care au fost îndepărtate zecile de baricade ridicate de către rebeli, viaţa pare să-şi reia cursul. Magazinele au fost deschise, mulţi oameni circulă cu bicicleta, iar în Piaţa Lenin nişte copii se înghesuie să ia o găleată cu nisip, într-un loc special amenajat.

În acelaşi moment, la câţiva metri depărtare este ridicat un steag ucrainean mare în faţa Primăriei, în timp ce se aude imnul naţional. Cu mâna pe piept, aproximativ 50 de angajaţi municipali cântă imnul, cu lacrimi în ochi.

Citește și: