Miruna Badea
Andrei Luca POPESCU
Mihai Draghici
6102 vizualizări 1 mar 2012

UPDATE Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat, la Bruxelles, că renunţă la iniţiativa de blocare a acordării statutului de candidat Serbiei, anunţă surse oficiale, citate de AFP.

"Băsescu a anunţat că românii şi-au dat acordul în cazul Serbiei pentru că cele două părţi s-au înţeles asupra semnării protocolului privind drepturile minorităţilor", dat fiind că există o minoritate sârbă şi în România, a declarat eurodeputatul german Elmar Brok, care a participat joi la o reuniune la care a fost prezent şi Traian Băsescu.

Protocolul privind minorităţile între România şi Serbia a fost semnat, joi, la Bruxelles, de ambasadorii la UE ai celor două state, au declarat pentru MEDIAFAX surse europene.

Potrivit surselor citate, preşedintele Băsescu nu a fost prezent la semnare, aflându-se la summit-ul PPE.

Textul protocolului între România şi Serbia privind minorităţile va fi semnat la Bruxelles, joi, în următoarele ore, au declarat, anterior, pentru MEDIAFAX, surse diplomatice.

Potrivit surselor, textul protocolului a fost convenit în formă finală în cursul nopţii.

Din partea României a semnat ambasadorul Mihnea Motoc, care a primit depline puteri în acest sens din partea MAE, iar din partea Serbiei a semnat ambasadoarea la UE, Roksanda Ninčić.

Semnarea a avut loc la Comisia Europeană.

Semnarea Protocolului a fost condiţia României pentru a accepta acordarea statutului de ţară candidată la UE pentru Serbia.

România a fost singurul stat membru al UE care, la Consiliul Afaceri Generale de marţi, de la Bruxelles, a pus condiţii suplimentare pentru acceptarea Serbiei ca stat candidat la accesul în Uniunea Europeană. Gestul i-a surprins pe mulţi europeni, ba chiar şi pe unii politicieni români, însă semnalul de avertisment a fost lansat „ţării prietene” încă de anul trecut, de către Traian Băsescu.

Mişcarea aparent bruscă a ministrului de Externe Cristian Diaconescu i-a surprins pe ceilalţi europeni, pentru că România este un partener tradiţional al Serbiei, de altfel unul dintre cele câteva state UE care nu recunosc oficial Kosovo, ţinând partea Belgradului în această problemă. Oficialii români au explicat că gestul a fost făcut pentru binele comunităţii româneşti din Serbia, din Valea Timocului. Europenii au interpretat totul ca pe o palmă la adresa Olandei, care se opune aderării României la Schengen.

Practic, România nu a blocat demersurile europene ale Serbiei, ci doar le-a amânat cu câteva zile, impunându-şi politica privind minoritatea română din Serbia, care nu se bucură de drepturi şi libertăţi egale cu celelalte minorităţi. Cu alte cuvinte, în loc ca decizia oficială ca Serbia să devină candidată la UE să fie luată marţi, ea va fi luată joi sau vineri, la Consiliul European. Recomandarea finală a forului unde Cristian Diaconescu a ridicat, marţi, problema minorităţii românilor din Serbia, a fost însă una pozitivă faţă de Serbia.

Citește și: