Roxana Maciuca
586 vizualizări 21 sep 2015

Peste 800 de membri ai personalului companiei feroviare naţionale din Franţa, de origine marocană, care au fost angajaţi la începutul anilor 1970 şi care sunt, în mare parte, pensionaţi, au depus recursuri, afirmând că au fost împiedicaţi să avanseze din posturile lor şi că li s-a adus astfel atingere pensiilor lor.

Potrivit unui reprezentant al Consiliului pentru litigii de muncă, SNCF a fost condamnată în nouă dosare din zece, pentru "discriminare în executarea contractului de muncă" şi în "drepturile de pensionare". Valoarea despăgubirilor este de 150.000-230.000 de euro, afirmă Abdelkader Bendali, unul dintre reclamanţi. Aceştia solicitaseră fiecare despăgubiri în medie de 400.000 de euro.

În baza unui contract de muncă, aceşti angajaţi pensionaţi sau aproape de pensionare nu se încadrează pentru cea mai mare parte în statutul special al lucrătorilor feroviari, mai avantajos, rezervat pentru cetăţeni europeni şi tineri angajaţi.

În toate cazurile prezentate în instanţă, reclamanţii au susţinut că statutul lor a fost "limitat" la cele mai scăzute niveluri de calificare, fiindu-le astfel lezat un drept.

Citește și: