1073 vizualizări 21 apr 2019

„Au fost duşi la o bază militară, probabil că însoţitorul a luat legătura cu familiile. Dacă e nevoie să ia legătura şi cu ambasada ca să putem să îi ajutăm. Daca nu ne dau semnal, noi nu avem cum. E vorba despre copii de şcoală generală şi sunt plecaţi în schimb de experienţă şi vizite în zonă. Încercăm să luăm legatura cu ei", a declarat Teodor Meleşcanu, ministrul de Externe, la România Tv.

Acesta a anunţat că orice român are nevoie de ajutor să apeleze la numărul 0094777882539, urmând ca la nivelul ministerului să fie constituită o celulă de criză.

Totodată, Teodor Meleşcan a îndemnat cetăţenii români aflaţi în vacanţă în zona atentatelor să îşi scurteze şederea. „Ambasada le va sta la dispoziţie cu tot ce putem face", a spus acesta.

Cel puţin 160 de persoane au murit, iar numeroase altele au fost rănite în seria de atentate comise duminică la hoteluri şi biserici din Sri Lanka, potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de autorităţi, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Atentatele, comise de Paştele catolic, au vizat cel puţin cinci hoteluri şi trei biserici din oraşele Colombo, Negombo şi Batticaloa.

Bilanţul preliminar al seriei de atentate este de 160 de morţi şi aproximativ 500 de răniţi. Printre persoanele ucise figurează cel puţin 35 de străini.

Citește și: