46 vizualizări 30 sep 2010

O lege care să permită Statelor Unite represalii economice faţă de China a fost aprobată, ieri, în Camera Reprezen­tanţilor. SUA acuză China că îşi subevaluează moneda naţională pentru a favoriza exporturile, lucru care afectează serios agenţii economici americani, punându-i în faţa unei concurenţe neloiale.

Textul legii permite impunerea unor drepturi de vamă, penalizând astfel pro­dusele importate din ţările care îşi subevaluează moneda. Legea a trecut în Camera Reprezentanţilor cu 348 de voturi pentru şi 79 împotrivă, urmând să fie supusă şi votului Senatului pentru a fi ratificată.

Subevaluarea yuanului a fost discutată şi de preşedintele Barack Obama în timpul întâlnirii de săptămâna trecută cu primul ministru chinez Wen Jiabao. Preşedintele american a afirmat atunci că deficitul comercial al SUA are mult de suferit din cauza politicilor monetare ale Chinei.

Exporturile Chinei sporesc numărul şomerilor americani

Susţinătorii legii spun că exporturile Chinei, favorizate de un yuan subevaluat, au dus la pierderea slujbelor a peste două milioane de americani, în ultimul deceniu. Preşedintele Camerei Reprezen­tanţilor, Nancy Pelosi, a afirmat că, în ultimii 20 de ani, deficitul comercial al SUA faţă de China a crescut de la cinci miliarde de dolari pe an, la cinci miliarde pe săptămână.

"Luăm aceste măsuri pentru că un milion de slujbe ar putea fi create în Statele Unite dacă guvernul Chinei ar renunţa să mai intervină asupra valorii monedei naţionale şi ar lăsa-o să răspundă în mod firesc la presiunile pieţei", a declarat Nancy Pelosi.

Reprezentanţii industriei manufacturiere americane afirmă că moneda chineză este subevaluată cu aproximativ 40% faţă de dolar.

Jiang Yu, purtătoare de cuvând al ministerului de externe al Chinei, a declarat după votul pozitiv din Camera Reprezentanţilor că măsura luată de SUA va afecta economia ambelor state. "A folosi rata de schimb a yuanului drept scuză pentru practici protecţioniste în comerţ împotriva Chinei nu poate decât să dăuneze comerţului dintre cele două ţări", a spus Jiang Yu.

Citește și: