88 vizualizări 5 aug 2012

Aproape 1.000 de relicve arheologice furate din Afganistan au fost returnate Muzeului Naţional din Kabul. Cele 843 de piese au fost furate în timpul războiului civil din anii ’90 şi au ajuns pe piaţa neagră, relatează BBC.

Printre ele se numără statuete din piatră care îl reprezintă pe Buddha, sculputuri în fildeş, iar unele au o vechime de 4.000 de ani. Muzeul Naţional din Londra a ajutat la recuperarea lor.

Unele dintre relicve au fost recuperate de poliţie şi de vameşii britanici, altele au fost găsite în colecţii particulare şi răscumpărate de diverşi donatori generoşi.

Arheologii afgani spun că repatrierea acestor comori, despre care s-a crezut că s-au pierdut pentru totdeauna, este un motiv de mândrie naţională. Mai mult de două treimi din exponatele Muzeului Naţional din Kabul au fost furate sau distruse în timpul războiului civil.

Citește și: