Departamentul Externe
1032 vizualizări 1 apr 2014

"Rusia are de-acum o mare responsabilitate. Îndemnăm Rusia să se abţină de la orice nouă escaladare a situaţiei din Ucraina", au insistat miniştrii de Externe ai celor trei ţări, într-o declaraţie comună.

"Noi pledăm cu forţă în favoarea unui dialog semnificativ între Ucraina şi Rusia, care constituie o etapă esenţială" pentru detensionarea situaţiei, subliniază Frank-Walter Steinmeier (Germania), Laurent Fabius (Franţa) şi Radoslaw Sikorski (Polonia).

"Suntem în favoarea unui răspuns comun al Europei la această provocare. Nu vom accepta o politică ce divizează Ucraina sau care caută să transpună acţiunea întreprinsă în Crimeea în alte părţi ale Ucrainei sau în alte ţări ale Europei de Est", precizează cei trei miniştri.

De asemenea, ei şi-au exprimat dorinţa ca ţările de la graniţa de est a Uniunii Europene (UE) să nu fie plasate în situaţia de alege între UE şi Rusia. "Parteneriatele sau acordurile bilaterale încheiate de UE cu partenerii săi (din Est) nu sunt îndreptate împotriva Rusiei", potrivit declaraţiei.

În această privinţă, miniştrii propun lansarea unor "discuţii UE/Rusia cu Ucraina, R.Moldova şi Georgia asupra consecinţelor pentru cele două părţi ale acordurilor de asociere" între UE şi "partenerii săi din Est".

Potrivit Berlinului, preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a transmis luni cancelarului german, Angela Merkel, că Rusia îşi retrage parţial trupele mobilizate de-a lungul graniţei cu Ucraina.

Într-o discuţie telefonică, cei doi lideri "au evocat alte posibile măsuri pentru stabilizarea situaţiei din Ucraina şi Transnistria", potrivit unui comunicat al Guvernului german.

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a reacţionat cu prudenţă la veştile din Rusia. "Pare a fi un mic semnal de destindere", a declarat el, la Berlin.

Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro

Citește și: